Andreea Matei 26.09.2010
„Buburuza Mare” pentru copii saraci
http://admin.ziarulring.com/images/upload/bucuresti/buburuza-mare-pentru-copii-saraci-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

3564 (ultima in 26.09.2010)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 
EDUCATIE. Poteras le intinde o mana de ajutor elevilor care au abandonat scoala

Primarul Cristian Poteraş vrea ca în sectorul 6 să se construiască cea mai modernă grădiniţă pentru copiii nevoiaşi. Micuţii care provin din familii cu situaţie materială precară se vor putea înscrie la „Buburuza Mare”, unde, gratuit, vor avea parte de lecţii de pian, limba engleză şi de înot şi chiar petreceri surpriză.

Autorităţile locale vor să amenajeze, în sectorul 6, Centrul Pilot Social Multifuncţional Buburuza Mare. În cadrul acestuia va funcţiona o grădiniţă socială, pe strada Orşova nr. 98, care, pe lângă cabinet medical şi de psihologie, va avea un loc de joacă generos şi bazin de înot. Micuţii vor avea parte de lecţii de pian, cursuri de înot şi de limba engleză şi vor vizita muzee, vor merge la teatru şi în excursii. La grădiniţă va fi sărbătorită ziua de naştere a fiecărui copil, proiectul fiind iniţiat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 6, în parteneriat cu un ONG. Consilierii locali vor hotărî, în şedinţa din această lună, dacă vor aproba cofinanţarea din buget, în 2010 şi 2011, a centrului.

Părinţii, consiliaţi juridic
În sectorul 6 există 19 grădiniţe de stat, cu 4.476 de locuri, numărul preşcolarilor fiind de 10.500. La noua instituţie socială cu program prelungit se vor putea înscrie 60 de micuţi, în primul an, iar familiile lor vor beneficia de consiliere familială şi juridică. Costul mediu lunar, în cazul unui program prelungit, este de 2.000 de lei, iar pentru program normal este de 1.500 de lei, dar va fi gratuit pentru cei care provin din familii cu venituri sub 705 lei/ persoană.

Comenteaza aici: