Este nodul de circulaţie către care converg mai multe bulevarde şi străzi importante ale Capitalei. Aici s-au construit clădiri de o deosebită valoare arhitectonică, dar şi edificii de inspiraţie fascisto-comunistă. Sfârşitul Căii Victoriei şi începutul Şoselei Kiseleff, trecând prin Piaţa Victoriei, era locul unde protipendada bucureşteană se întâlnea pentru celebrele „bătăi cu flori” în drumul lor spre „Bufet”. „ring” vă invită la o plimbare cu trăsura prin Capitala de odinioară.
Plimbarea pe jos, pe lângă Cercul Militar, trecând de Capşa înspre Palatul Telefoanelor, se încheie în Piaţa Teatrului Naţional, unde este cea mai mare staţie de trăsuri a Bucureştilor. Aici, muscalii te îmbie cu româneasca lor stricată să urci şi te întreabă unde doreşti să ajungi. Dai comanda „La Şosea, birjar!” şi porneşti înainte, pe Podul Mogoşoaiei (Calea Victoriei), până la Capul Podului (Piaţa Victoriei). Ajuns aici, te opreşti pentru un timp ca să admiri priveliştea, iar trăsura te aşteaptă la umbra bătrânilor copaci din piaţă. Îţi atrag atenţia imediat frumoasele clădiri din jur, care au o istorie cât se poate de interesantă.
Palatul Sturdza
A fost construit între 1898 şi 1901 după proiectul arhitectului Iulius Reiniqke, beneficiar fiind Grigore M. Sturdza, cel care era poreclit „Beizadea Viţel” pentru că făcea exerciţii fizice ridicând un viţel în spinare. Prinţul a murit înainte de terminarea construcţiei, astfel încât familia o vinde statului, care o transformă în sediul Ministerului de Externe. A fost avariat de cutremurul din 1940 şi de bombardamentele aliaţilor din 1944, fiind demolat imediat după război. În apropiere începuse, în 1937, construcţia unui nou sediu al Ministerului de Externe.
Palatul Victoria
Clădire a cărei arhitectonică este considerată de inspiraţie fascistă, Palatul Victoria a fost construit între anii 1937 şi 1944 după planurile arhitectului Duiliu Marcu. A fost afectată de bombardamentele din 1944, refacerea edificiului fiind finalizată în 1952. În perioada comunistă, aici a fost, iniţial, sediul Ministerului de Externe, pentru ca ulterior să devină cel al Consiliului de Miniştri. După 1990, Palatul Victoria devine sediul Guvernului României, din 2004 fiind inclus în Lista Monumentelor Istorice a Capitalei.
Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa”
În 1903, marele naturalist român Grigore Antipa înainta guvernului un proiect prin care solicita construirea unei clădiri care să adăpostească un muzeu de istorie naturală. Prim-ministrul de atunci, Dimitrie Sturdza, aprobă suma necesară şi alocă, pentru ridicarea edificiului, un teren de 23.000 metri pătraţi în Piaţa Victoriei, la capătul Şoselei Kiseleff. Clădirea este terminată în 1906, însă muzeul va fi inaugurat doi ani mai târziu, pe 24 mai 1908, în prezenţa regelui Carol I. Clădirea este avariată atât la cutremurul din 1940, cât şi în timpul bombardamentelor din 1944. Muzeul este renovat după război, între 1948 şi 1949, la parter fiind amenajată o aulă pentru cursuri şi conferinţe.
Muzeul Ţăranului Român
Ridicat pe Şoseaua Kiseleff, un pic mai sus de Muzeul „Grigore Antipa”, despre Muzeul Ţăranului Român se poate lesne afirma că este o parte integrantă a istoriei Pieţei Victoriei. Clădirea a fost realizată între anii 1912 şi 1941, după planurile arhitectului N. Ghica-Budeşti, instituţia fiind continuatoarea Muzeului de etnografie, artă naţională, artă decorativă şi industrială. În 1978, Muzeul de artă populară va deveni Muzeul Satului şi de Artă Populară, prin contopirea cu Muzeul Satului. Va fi reînfiinţat pe 5 februarie 1990 de pictorul Horia Bernea, titulatura fiindu-i schimbată în Muzeul Ţăranului Român.
