Un nou proces de top bate la uşa Justiţiei! Este vorba despre primul termen, ce va avea loc pe 29 septembrie, în dosarului civil prin care “reclamantul” Traian Băsescu, preşedintele României, l-a chemat în judecată pe pârâtul Mugurel Surupăceanu, deputat (PSD) în Parlamentul României. Miza este una cât se poate de sensibilă: Drogurile uşoare!
Deputatul PSD Mugurel Surupăceanu a fost dat în judecată, încă din luna februarie, de către preşedintele Traian Basescu deoarece social-democratul ar fi afirmat că "Guvernul şi Preşedinţia ar fi fost implicate în favorizarea şi susţinerea consumului de droguri uşoare în România" şi că acţiunile celor două instituţii ar fi pus la adăost grupuri de interese care au contribuit financiar pentru sprijinirea campaniei electorale a preşedintelui. Surupăceanu anunţa, la jumătatea lunii februarie, că anumite grupuri de interese PD-L din Guvernul Boc sunt legate în mod direct de afacerea cu droguri uşoare, el precizând că va solicita înfiinţarea unei comisii de anchetă parlamentară în acest sens. Dezvăluirile din acest dosar fierbinte ar putea face lumină în culisele posibilelor “afaceri grele” din lumea… drogurilor uşoare.
A acuzat Preşedinţia, nu preşedintele
În întâmpinarea făcută în "Procesul drogurilor uşoare", dosar în care preşedintele Traian Băsescu l-a dat în judecată pe Mugurel Surupăceanu, deputatul PSD susţine că instituţia prezidenţială ar purta povara nenorocirii unor familii sau a unor oameni, în mare măsură de vârste tinere, care şi-ar fi distrus destinele. Totodată, el mai spune că Preşedenţia ar fi menţinut pe piaţă, pentru comercializare liberă, produse şi substanţe toxice care au provocat vătămări fizice şi psihice grave şi ireversibile. În apărarea sa, deputatul PSD susţine că, deşi a acuzat Guvernul şi Preşedinţia de favorizarea consumului de droguri uşoare, nu s-a referit niciodată la persoana lui Traian Băsescu, care "confunda instituţia prezidenţială cu propria persoană". În acest sens, Surupăceanu subliniază în întâmpinarea sa: “În afirmaţiile mele am făcut referire foarte clară la o responsabilitate morală a unor instituţii ale statului care au atribuţii în domeniu şi care au fost vădit imobile, inerte în acţiunea pe care erau chemate să o adopte, aceea de apărători ai valorilor fundamentale ale Constituţiei”.
„Am dovada că avocaţii lui Traian Băsescu au depus plângerea după ce, în data de 30 martie, au aflat că a fost respinsă constituirea Comisiei de anchetă (…) Voi câştiga procesul şi voi produce dovezi foarte importante în perioada următoare.” Mugurel Surupăceanu, pârât
1 leu i-a cerut preşedintele despăgubire deputatului PSD.
Alte procese
Traian Băsescu nu este la primul proces în care încearcă să-şi apere onoarea. Pe rolul instanţelor se mai află un dosar, în care şeful statului l-a dat în judecată pe omul de afaceri Dinu Patriciu în urma celebrului scandal “Pixelul albastru: pumn sau palmă”. La fel de celebru a fost şi dosarul în care l-a dat în judecată pe Mugur Ciuvică după ce acesta l-a acuzat pe Traian Băsescu că ar fi fost informator al Securităţii.
„Voi produce dovezi foarte importante”
În exclusivitate pentru „ring”, deputatul Surupăceanu ne-a dezvăluit ce crede că stă în spatele plângerii lui Băsescu. „Am dovada că avocaţii lui Traian Băsescu au depus plângerea după ce, în data de 30 martie, au aflat că a fost respinsă constituirea Comisiei de anchetă (…) Practic, Traian Băsescu nu m-a dat în judecată în toată perioada dintre 14 februarie, data când am făcut declaraţiile, şi 30 martie, data când a fost respinsă comisia de anchetă, ci m-a dat în judecată doar după această perioadă. Am dovezi serioase că ei (n.r. - avocaţii preşedintelui) au început să lucreze la plângere după 30 martie”, afirmă deputatul pârât. De ce ar fi procedat aşa avocaţii lui Băsescu? „Ca să fie siguri că nu va funcţiona comisia şi nu se vor afla nişte adevăruri pe care eu le ştiu (…) Voi câştiga procesul şi voi produce dovezi foarte importante în perioada următoare”, spune Mugurel Surupăceanu.


Comenteaza aici:
scris de Mariana la ora 11:12 in data 28.09.2010
Sa vina Basescu pe strada Apusului din sectorul 6 si sa vada doua magazine unu langa altul care vand asa zisele "droguri usoare". Iti este frica sa mergi pe strada. Sunt doua scoli in zona si multi copii. Fiica dvs sigur nu ar trece pe aceea strada si nici dvs pentru ca nu stiti cand va treziti cu o sticla in cap sau cu altceva, .....sau isi fac nevoile pe unde apuca ...in scari de bloc, in plina strada......OARE CINE ESTE DE VINA??????