Christian Levant 13.10.2010
Ce face Parchetul in dosarul ”Anastase”
http://admin.ziarulring.com/images/upload/eveniment/ce-face-parchetul-in-dosarul-anastase-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

844 (ultima in 13.10.2010)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 
LENTOARE. Scandalul penal „Hotie in Camera Deputatilor” nu-i impresioneaza pe procurorii condusi de Codruta Kovesi si Marius Iacob

Nu trece nicio zi în care Roberta Anastase să nu fie prilej de scandal în Camera Deputaţilor! Motivul: deputaţii nu mai acceptă şedinţele conduse de o persoană reclamată la Parchet pentru săvârşirea unor presupuse fapte extrem de grave, care, dacă ar fi dovedite, ar putea-o trimtie lidera democrat-liberală... după gratii. Pentru... 15 ani.

Cu toate disputele de zi cu zi şi criticile aduse Robertei Anastase în mass-media, direcţia condusă în Parchetul General de procurorul Marius Iacob, devenit faimos în urma cazului „Elodia”, nu dă semne că vrea s-o ancheteze pe... ”Domnişoara de Fier” a PDL.

Unde au ajuns procurorii cu ancheta
Ziarul ”ring” şi-a propus să-i adreseze Pachetului General, în fiecare zi, o singură întrebare: care este stadiul anchetei în dosarul ”Roberta Anastase, patru capetede acuzare”. Ca urmare a solicitării noastre, PÎCCJ ne-a comunicat ieri, un răspuns. În două fraze şi o propoziţie.

Prima frază: ”La data de 28.09.2010, pe rolul Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică a fost constituit Dosarul penal nr. 10016/P/2010 având ca obiect plângerea formulată de grupul parlamentar al Alianţei PSD-PC împotriva preşedintei Camerei Deputaţilor, Roberta Alma Anastase şi a secretarului acestei Camere, Sever Voinescu, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, fals intelectual, fals în declaraţii şi uz de fals”.

A doua frază: ”Acestei cauze i-a fost conexat Dosarul nr. 1026/P/2010, constituit ca urmare a plângerii formulate de Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor contra Abuzurilor Statului împotriva aceloraşi membri ai Camerei Deputaţilor”. A treia, respectiv scurta propoziţie: ”Cauza se află în faza actelor premergătoare”. Aşadar, mai nimic nou sub soare. Aşa se afla dosarul ”Roberta Anastase” şi săptămâna trecută, şi în urmă cu două săptămâni. În tot acest timp, în Parlamentul României continuă scandalul. Când vom afla rezultatul anchetei? Poate mai devreme decât vom afla dacă Elodia e moartă sau nu. Sau poate niciodată.

Vezi aici raspunsul PÎCCJ


Roberta, motiv de scandal în Cameră
Deputaţii opoziţiei nu au participat nici ieri la şedinţa de plen a Camerei inferioare, întrucât aceasta este condusă de către Roberta Anastase, iar la prezidiu se afla şi Sever Voinescu. Înainte de a părăsi sala, viceliderul grupului PNL Eugen Nicolăescu a reamintit decizia deputaţilor liberali de a nu participa la şedinţele de plen conduse de către Roberta Anastase şi cu Sever Voinescu la prezidiu. Activitatea Camerei Deputaţilor este blocată de la scandalul legat de modul de adoptare a Legii pensiilor. Nici luni şedinţa Biroului Permanent sau lucrările în plen nu s-a putut ţine pentru a şasea oară consecutiv din cauza absenţiei deputaţilor opoziţiei. Din acest motiv, proiectele de lege sosite la Cameră nu pot fi repartizate comisiilor. Dincolo de întârzierea legilor, trebuie avută în vedere imaginea extrem de proastă care planează, de la o zi la alta, asupra Camerei Deputaţilor.

Comenteaza aici: