Legendele nu scapă nici ele de tortura creditelor. Eroul de la Sevilla ne-a mărturisit cum, prin intermediul programului “Prima Casă”, a reuşit să îşi cumpere, în primăvară, un apartament în Arad. Dincolo de bucuria pricinuită de o asemenea achiziţie, Duckadam se gândeşte însă că planul de rambursare la care s-a înhămat îl va ţine “legat la cap” până la bătrâneţe.
În primăvara acestui an, Duckadam a reuşit să îşi cumpere un apartament cu două camere în Arad. El a apelat la un împrumut bancar prin programul “Prima Casă”, valoarea imobilului fiind de 40.000 de euro, iar rata lunară către bancă, timp de 18 ani, 271 de euro. “Trebuia să avem un apartament la oraş, căci la Semlac nu se poate sta iarna, este mai mult o căbănuţă. Apartamentul este nou, e micuţ şi gol deocamdată. Sperăm ca în doi ani să-l mobilăm. Zilele acestea am comandat draperiile. Nu au vrut să îmi facă împrumutul pe 20 de ani, căci trebuie să-l plătesc înainte de vârsta de 70 de ani, aşa că l-am făcut pentru 18 ani“, ne-a spus râzând eroul de la Sevilla.
Minivacanţă plină de stres
Campionatul intern de fotbal a avut o pauză de două săptămâni, iar preşedintele Stelei a profitat din plin. Primul lucru pe care l-a făcut când a ajuns la Semlac, locul său de baştină, a fost o vizită la părinţi. Acolo a avut neplăcuta surpriză de a-l găsi bolnav pe tatăl său, Petre Vasile. “Tata are de cinci ani diabet. Dar, el tot timpul spune că nu are nimic, aşa, ca să mă liniştească. Însă, când l-am văzut, mi-am dat seama că nu e bine, şi l-am internat imediat la Arad. Am avut dreptate. I-a ieşit glicemia 400, foarte mult… După un set complet de analize, medicii mi-au spus că trebuie să treacă la insulină. Acum este acasă şi se simte mai bine”, a declarat, pentru “ring”, Helmuth Duckadam.


Comenteaza aici: