Factura la curentul electric se măreşte direct proporţional cu numărul de aparate electronice şi electrocasnice pe care le foloseşti. Poţi totuşi să reduci simţitor consumul dacă ştii cum să le utilizezi inteligent. „ring” îţi oferă câteva sfaturi care te vor ajuta să economiseşti ceva bani.
Unul dintre cei principalii consumatori de energie electrică din casă este frigiderul. Pentru a face economie, acesta trebuie ţinut într-un loc aerist şi curat, departe de orice sursă de căldură. Totodată, ai grijă ca în spatele lui să existe spaţiu suficient pentru a permite aerului să circule. Un alt mod de a scădea consumul de curent este reglarea frigiderului în funcţie de anotimp. Pentru că afară temperatura a scăzut considerabil, poţi folosi treptele mai mici de răcire.
Utilizează detergenţi de calitate
Alături de frigider, în top se află şi maşina de spălat rufe. Şi în cazul acesteia poţi face economie. La fiecare utilizare, încearcă să foloseşti capacitatea maximă de încărcare a maşinii, pentru a-i creşte randamentul. O altă modalitate este să o programezi la temperatura cea mai joasă pe care o permit rufele încărcate. De asemenea, este recomandat să foloseşti detergenţi de calitate. Aceştia îţi vor permite să utilizezi un program economic, care consumă mai puţin curent decât cel normal.
Televizorul încarcă factura şi când este oprit
Chiar dacă nu îl utilizezi, televizorul consumă în continuare curent electric şi când este în stand-by. Astfel, pentru a face economie, închide-l de la butonul on-off când nu îl foloseşti. De asemenea, este indicat să utilizezi unul pe măsura încăperii. Astfel, dacă stai într-o cameră de dimensiuni reduse, este recomandat să foloseşti un televizor mic.
Becurile economice, o investiţie de viitor
Ziua s-a scurtat, şi din această cauză apelăm din ce în ce mai mult la lumina artificială. Dacă vrei să consumi mai puţin curent electric renunţă la becurile clasice şi înlocuieşte-le cu unele economice. Chiar dacă sunt ceva mai scumpe, acestea îţi vor aduce, pe termen lung, o economie serioasă, deoarece consumă doar o treime din curentul necesar becurilor clasice.
2 waţi pe oră poate consuma un televizor în stand-by.


Comenteaza aici: