Antrenorul Rapidului are două motive de bucurie: echipa lui e pe locul 3 în campionat, iar susţinerea lui Lucescu jr de către Mircea Sandu la echipa naţională îl scuteşte pe Şumudică de emoţii legate de eventualitatea revenirii lui Răzvan sub Grant.
Rapidul tace şi face. Mai departe, în acest sezon, de război al declaraţiilor – adoptat acum de alte echipe –, formaţia din Grant arată ca una dintre cele mai omogene din campionat, iar spectacolul oferit de jucătorii brazilieni a adus din nou suporterii la stadion şi clubul pe podiumul Ligii I. În ultima etapă, giuleştenii au învins categoric Astra Ploieşti, cu 3-0, prilej pentru antrenorul Marius Şumudică să afirme că echipa lui va avea un cuvânt greu de spus în actuala ediţie de campionat. „Rapid poate pune probleme oricui în Liga I în momentul de faţă, sunt un antrenor fericit, m-a ajutat Dumnezeu să antrenez echipa pe care am iubit-o toată viaţa. Traversăm o perioadă bună şi mă tem să spun că suntem cea mai bună echipă din campionat. Nu am pierdut acasă până acum, am primit doar un gol şi asta este important”, a declarat tehnicianul.
Coman vs Bornescu
Meciul cu Astra a consemnat o modificare între buturile giuleştene. Dani Coman a fost introdus titular, el fiind preferat în locul lui Mircea Bornescu. Speculaţiile deja au început să apară, însă Şumudică a vrut să clarifice situaţia. „Nu vreau să creez polemică, dar nu este o problemă acest lucru. Bornescu este un portar foarte bun, dar astăzi am luat decizia să joace Coman. Acum am considerat că este timpul să apere şi Coman, şi a făcut-o bine. Când nu o va mai face, atunci va intra Bornescu. Toţi trebuie să acceptăm concurenţa”, a spus Mariuş Şumudică imediat după meciul câştigat în faţa ploieştenilor.
„Răzvan nu îşi trădează meseria!”
În ciuda rezultatelor bune obţinute la timona Rapidului, Şumudică are fiori când vine vorba de Răzvan Lucescu. Relaţiile foarte bune pe care acesta le are cu preşedintele Dinu Gheorghe şi finanţatorul George Copos îl fac un favorit permanent la preluarea echipei feroviare în cazul în care ar renunţa la naţională. Deşi a pierdut cu Franţa, Lucescu a primit în continuare reconfirmarea postului de la reprezentativă, lucru ce l-a făcut fericit pe actualul antrenor rapidist. „M-am bucurat că Răzvan rămâne la naţională, pentru că altfel era o presiune în plus pentru mine la Rapid. Răzvan este prietenul meu, i-am fost secund, ştiu câtă pasiune pune în absolut tot ceea ce face, este un om care nu îşi trădează meseria. Eu îi doresc să stea cât mai mult la echipa naţională”, a precizat Marius Şumudică.
21 de puncte are Rapidul în Liga I după 11 etape, fiind depăşit în clasament doar de Timişoara şi Oţelul.


Comenteaza aici: