Christian Levant 19.10.2010
Numaratoarea inversa pentru... debarcarea Cabinetului Boc
http://admin.ziarulring.com/images/upload/politica/numaratoarea-inversa-pentru-debarcarea-cabinetului-boc-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

635 (ultima in 19.10.2010)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 
CURSA. Motiunea a fost depusa. Votul - saptamana viitoare

În sfârşit, moţiunea de cenzură a fost depusă. Din acest moment încep jocurile de culise. Şi combinaţiunile de tot felul. Dacă va cădea sau nu va cădea guvernul, vom afla abia... săptămâna viitoare.

Vezi aici documentul integral


Partidele din opoziţie au depus, ieri, la parlament, moţiunea de cenzură, care este semnată de 209 membri. Pentru adoptarea acesteia sunt necesare 236 de voturi favorabile. După cum se ştie, ultima moţiune a căzut... la mustaţă: la numai... câteva voturi. De data aceasta, migraţiile şi jocurile interpartinice ar putea să schimbe datele problemei. Mai ales că Roberta Anastase pune din nou... ”paie pe foc”.

Bombiţa... ”Anastase”
Mai întâi, ieri, liderii opoziţiei, Ponta şi Antonescu, au declarat, fiecare în stilul lui, care sunt paşii până la votarea din plen şi ce şanse are moţiunea ca, de această dată, să... treacă. Şi, astfel, în sfârşit, Guvernul Boc să cadă. Dar, surpriză, tot ieri, Roberta Anastase a lansat o... mică bombiţă ”de culise”. Astfel, preşedintele Camerei Deputaţilor a declarat că parlamentarii PDL vor participa la dezbaterea moţiunii de cenzură depuse de opoziţie, dar vor decide dacă îşi vor exprima votul. "Nu se pune problema să nu mergem la dezbaterea moţiunii de cenzură. Sigur, vom decide dacă vom participa efectiv la vot, dacă vom vota. Asta va fi opţiunea noastră. Oricum, dânşii trebuie să demonstreze că au o majoritate", a afirmat Anastase.

”Nu se pune problema să nu mergem la dezbaterea moţiunii, dar vom decide dacă vom participa la vot”, Roberta Anastase

236 de voturi favorabile are nevoie opoziţia pentru a trece moţiunea decenzură.

Ponta: ”Ne dorim să treacă moţiunea şi să cadă guvernul”
"Azi (luni - n.r.) depunem moţiunea de cenzură, textul este aproape finalizat (...) Conform procedurilor, săptămâna viitoare (miercuri - n.r.) se va dezbate şi vota. Ne dorim cu toţii, adică opoziţia şi cam 90% din români, să treacă, iar Guvernul Boc să cadă şi să avem un nou guvern", a declarat ieri, preşedintele PSD, Victor Ponta. Liderul social-democrat a mai spus că moţiunea de cenzură, care are toate şansele să treacă luând în considerare că opt parlamentari ai puterii au spus că o vor vota, "însă rezultatul se va vedea în momentul în care se vor număra bilele albe şi negre din urnă".

Comenteaza aici: