Averea lui Ion Dolănescu a stârnit nu doar furia lui Nicolae Ceauşescu, ci şi invidia propriei familii încă de pe vremea când rapsodul se afla în plină glorie, în Epoca de Aur. Cartea biografică „Ion Dolănescu, o viaţă de cântec”, scrisă de Luminiţa Tucă, dezvăluie momente de groază din viaţa artistului când, într-o noapte din 1976, s-a trezit cu hoţi mascaţi peste el, în casa din Caimatei. Infractorii erau conduşi chiar de unul dintre nepoţii lui Dolănescu, sosit de la Perşinari pentru marea spargere.

„Hoţii au intrat peste mine, să mă omoare! Au venit unii, mascaţi, au legat-o pe mama de un scaun, pe Ionuţ l-au ameninţat cu cuţitul, iar pe mine m-au legat de mâini. Însă am prins un moment când n-au fost atenţi şi am sărit pe geam”, aminteşte regretatul artist despre clipele de groază. Mare i-a fost mirarea şi supărarea când, la fel ca în spargerea din anul 1974, miliţia l-a descoperit printre autorii jafului şi pe unul dintre nepoţii săi.

Primul nepot infractor, iertat de puşcărie
Ioan Melinescu era Şeful Miliţiei Economice Sector 3, în 1973, când l-a întâlnit prima dată pe Ion Dolănescu. „În 1974 i-a fost spartă casa. Era în turneu cu Tiberiu Ceia şi cu Alexandru Lulescu, la Constanţa. I-a fost furată multă aparatură electronică. În două ore, am prins hoţul. Culmea, era un nepot al lui! L-am sunat, i-am spus că am prins hoţul şi m-a întrebat: «Cine e?» «Un nepot al tău. Eşti de acord să faci plângere, să meargă la puşcărie?» «Da! Să nu-l mai văd!». Când l-am dus la Circa 14 şi l-a văzut, i s-a făcut milă: «Nu pot să fac plângere şi să facă puşcărie». Nu l-a mai primit în casă vreo patru ani, apoi l-a reprimit”, îşi aminteşte domnul Melinescu, devenit ulterior fin al artistului.

Urmărit de spărgători şi în Caimatei
Al doilea incident e relatat tot de Melinescu: „Prin 1976, cumpărase casa de pe Caimatei. Mi-a dat telefon pe la două noaptea: «Fine, au intrat hoţii peste mine, să mă omoare! Au venit unii, mascaţi, au legat-o pe mama de un scaun, pe Ionuţ l-au ameninţat cu cuţitul, iar pe mine m-au legat de mâini. Însă am prins un moment când n-au fost atenţi, am sărit pe geam şi te-am sunat!». Am mers imediat. Doi inşi, cu cagule, intraseră peste el, să le dea banii. Întâmplător, nu avea niciun ban în casă. Tocmai cumpărase vila din Caimatei. Avea zugravii acolo. Iniţial, am bănuit că e vorba de vreunul dintre meseriaşi. Împreună cu Viorel, soţul Elenei Merişoreanu, care era şeful Anchetelor de la Circa 8, zona de competenţă, în două săptămâni au fost identificaţi hoţii. Un alt nepot, tot din Perşinari! A rămas cu sechele de atunci. Tot timpul îi era teamă de hoţi. Nu pleca de acasă fără să lase pe cineva!”. Mare iubitor de opere de artă, Ion Dolănescu a achiziţionat multe tablouri ce purtau semnătura marilor pictori români. Investiţiile făcute la momentul respectiv l-au lăsat fără bani „lichizi”.

Supravegheat non-stop de Securitate
Acuzat de cafegiul-scriitor Gheorghe Florescu de faptul că ar fi colaborat la un moment dat cu Securitatea, Ion Dolănescu mărturiseşte în cartea sa că, din contră, a fost persecutat de această structură. Dosarul de la CNSAS al rapsodului are 18 pagini, din care rezultă că, în 1971, Maria Ciobanu şi Ion Dolănescu ar fi pus la cale trecerea frauduloasă a frontierei. De asemenea, câţiva ani mai târziu, ofiţerii de Securitate aflau că artistul avea o relaţie cu o funcţionară de la Ambasada RFG, cu ajutorul căreia voia să plece în Germania, însă planul nu i-a ieşit. În 1976 e din nou turnat la Securitate că vrea să rămână în SUA cu ocazia unui turneu. „Ofiţerii de Securitate îl urmăreau zi de zi. Noapte de noapte. Notau tot. Chiar şi simple bănuieli, zvonuri, cum că Ion Dolănescu şi Maria Ciobanu ar fi plănuit să plece definitiv din ţară în 1971. Prin anii ’70 a avut probleme cu Fiscul, pe motiv că era acuzat că încasa mai mulţi bani de la nunţi şi spectacole decât declara. Ioana Radu s-a dus personal la Ceauşescu şi a reuşit să-l scoată cu faţa curată din acel proces”, se arată în biografia lui Ion Dolănescu.

Simţea că n-ar mai avea aceeaşi valoare în SUA
„Primul meu turneu în străinătate a fost în Bulgaria, în 1969, apoi, în 1970, Maria Ciobanu, Benone Sinulescu, eu, Gheorghe Zamfir şi Dumitru Fărcaş am fost invitaţi la Viena, la un bal, care se desfăşura la ambasada noastră. Au urmat mai multe turnee în Europa, apoi în America. Am fost iubit de românii de pretutindeni. Unii mă rugau să rămân acolo, mi-au găsit chiar şi o casă în Detroit. Le-am spus: «Dacă aş rămâne, mâine nu mai daţi doi bani pe mine. Altfel, veniţi să mă vedeţi»”, mai declara artistul.

Avea rău de avion după zborul în Australia
„Lui Ion Dolănescu nu-i plăcea să călătorească pe cale aeriană. «Am fost în Australia şi am zburat 36 de ore. Am zis că nu mă mai duc niciodată. M-a rugat Ionuţ apoi, când se stabilise acolo, să merg, dar i-am spus că nu mai merg… Era prea mare distanţa. Când m-am întors din turneu, mă închinam la toate bisericile că am ajuns cu bine acasă. Acum, mă închin la benzinării când văd că s-a scumpit din nou benzina. Din `88 n-am mai fost cu avionul. Am văzut America de două ori, în ‘79 şi ’84, apoi în ’88 am fost în Australia. Am fost primul cântăreţ român care a păşit pe pământ australian. Fusese Gheorghe Zamfir, cu naiul, dar cu vocea nu fusese nimeni. A fost extraordinar»”.

„Am crezut că Margarita e unguroaică”
„Dragoş e fiul cel mic, născut în 1975. Ionuţ s-a născut în 1972. Mama lui Dragoş e în Costa-Rica. Era studentă la Cluj, la Medicină, când ne-am cunoscut. M-a văzut la televizor, i-a plăcut de mine şi m-am trezit cu ea la poartă. Secretarele de la Televiziune mi-au povestit în repetate rânduri că sunt căutat de o studentă de la Cluj. Dar le spuneam de fiecare dată: «Să insiste!» Şi a insistat… Vorbea stricat româneşte. Fiind studentă la Cluj, am crezut că e unguroaică. N-am ştiut că nu e din România. Într-o noapte plecam într-un turneu în Moldova. Iar ea m-a căutat şi m-a însoţit. După două săptămâni, mi-am permis să o caut în geantă, să văd ce e cu ea. Fugise de la facultate. I-am găsit paşaportul. Când am descoperit de unde vine mi-am zis: «Aoleu, asta îmi trebuie mie acum?! Mă dau şi-afară din partid, că eram membru de partid, dacă se află că umblu cu o straină… Alt necaz îmi trebuie mie?». Abia am convins-o să se prezinte la examene, să nu piardă anul”, îşi amintea Dolănescu despre Margarita Valenciano.

Ioaniţoaia a încălcat restricţia
Artistul şi-a amintit în cartea sa şi de jurnalistul Ovidiu Ioaniţoaia, cel care i-a fost alături într-un moment greu, când a fost suspendat de la radio şi regimul comunist încerca marginalizarea sa. „Nici nu ştiam că sunt suspendat, că aveam multe spectacole… În perioada aceea, o singură dată a scris revista «Flacăra» de mine şi articolul a apărut pe 3 martie 1977. Ovidiu Ioaniţoaia mi-a luat atunci interviu şi a scris că se dau cu pietre doar în pomii care fac roade. Aşa era şi titlul. Dar n-a citit nimeni. A trecut articolul neobservat pentru că a doua zi a fost cutremurul din ‘77”, povestea Ion Dolănescu.

Sprijinit la bătrâneţe de Adrian Păunescu
Umilinţa unei pensii din care nu putea supravieţui a trăit-o şi marele Ion Dolănescu. „Dacă ar fi să o iau de la capăt, aş cânta din nou… Dar nu mi-aş dori să o iau de la capăt. Nu-mi pare rău de nimic. Toate, şi bune, şi rele, sunt de la Dumnezeu. Poate au fost aşa, să mă încerce. Toată viaţa am avut parte de flori şi de aplauze. Eram judecat. Mă duceam la tribunal, între hoţi, între bandiţi… Dar, undeva, Dumnezeu le-a echilibrat. Dragostea publicului m-a susţinut. Dacă n-aveam publicul, cum spuneam, eram mort de mult. Stările astea sufleteşti se aşază undeva, şi la inimă, şi la ficat… După ce am ieşit din parlament a trebuit să ies la pensie, medical. Aveam o pensie de cinci milioane. Ce să fac cu cinci milioane? Am stat aşa, cu banii ăştia, până mi-au recalculat pensia cu ajutorul lui Adrian Păunescu. După 42 de ani de muncă, după cântat, să am cinci milioane de lei, cu două milioane impozit pe talent, plătit la fisc, pe vremea lui Ceauşescu!”, povestea cu tristeţe rapsodul.

„Fetele care veneau la spectacol făceau tot ce puteau să-l găsească pe Ion Dolănescu singur, să-l atingă şi să-l pupe. Cum noi cântam mereu împreună, bineînţeles că toată lumea credea că şi suntem împreună.”, Ionela Prodan