Delia Niculae 25.10.2010
Paula Seling, la DUEL din cauza dansului de salsa
http://admin.ziarulring.com/images/upload/vedete/paula-seling-la-duel-din-cauza-dansului-de-salsa-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

1443 (ultima in 25.10.2010)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 
CONCURS. Adela Popescu se mentine pe primul loc al „competitiei visurilor”

Ghinionul i-a urmărit, vineri seară, pe Paula Seling şi pe partenerul ei de la „Dansez pentru tine”, Tudor. Cu toate că au deschis show-ul cu un dans popular notat şi cu 10, cei doi au avut o salsa care i-a trimis la duel alături de Doiniţa Oancea şi Claudiu, care au primit cele mai mici note de când există competiţia la Pro TV.

În ciuda efortului depus la salsa încă de la repetiţii, unde Tudor s-a ales cu nasul spart, reprezentanta României la Eurovisionul de la Oslo şi partenerul ei au ajuns la duel după ce au primit note mici la acest dans. Doar telespectatorii sunt cei care îşi pot salva de la eliminare perechea favorită şi pot decide şansa la împlinire a visului concurenţilor.

Campioana primelor două runde
Cea mai fericită pereche a serii a fost Adela Popescu şi Alexandru Lica, clasaţi pentru a doua oară pe primul loc. Şi Octavian Strunilă cu Ella au făcut furori cu dansurile lor şi au reuşit să se claseze pe poziţia secundă, urmaţi de perechea salvată din primul duel al sezonului, Bogdan Vlădau cu Ana Maria şi de Răzvan Fodor cu Lena. Nicola şi partenrul ei, Ştefan, au răsuflat uşuraţi la finalul emisiunii când au aflat că 0,5 sutimi i-a despărţit de condamnarea la duel.

Paula Seling, în competiţia „Dansez pentru tine”, este alături de Tudor Moldoveanu pentru a-l ajuta să-i împlinească visul mamei lui de a avea o locuinţă şi pentru a-i mulţumi pentru toate sacrificiile făcute pentru el, Tudor fiind crescut doar de mama sa de la vârsta de patru ani.

Doiniţa Oancea, actriţa care joacă rolul Minodorei în serialul „Moştenirea”, de la Pro TV, îi este alături partenerului său, Claudiu Apostu, care doreşte să-şi ajute familia numeroasă pe care o are. Tatăl lui Claudiu provine dintr-o familie cu 13 fraţi, dintr-un sat din judeţul Iaşi, el fiind cel mai mare. Pentru că întotdeauna şi-a dorit mai mult de la viaţă, a plecat să muncească departe de familie. Însă visul lui a fost să-şi ştie fraţii bine şi să fie împreună.

Comenteaza aici: