A început „numărătoarea inversă” pentru ziua judecăţii Guvernului României. Moţiunea de cenzură elaborată de PSD-PC şi PNL împotriva aparatului guvernamental a născut deja tensiuni şi discuţii în toate taberele. În timp ce opoziţia aşteaptă ca parlamentarii să uite de culoarea partidului şi să voteze cu inima, democrat-liberalii au organizat deja o întâlnire de punere în aplicare a unui plan de apărare. „Partidul-cheie” rămâne însă UDMR.
Moţiunea de cenzură prin care opoziţia vrea să demită Guvernul condus de Emil Boc a pus pe jar întreaga clasă politică. În timp ce PSD, PNL şi PC au susţinerea morală a sindicatelor care au promis că vor ieşi în stradă pe 27 octombrie, PDL şi-a convocat de urgenţă membrii pentru a-şi pune la cale o strategie salvatoare.
”Un vot pentru guvern, o funcţie onorabilă”
Deşi mai sunt două zile până la dezbaterea şi votarea moţiunii, au apărut deja politicieni care reclamă existenţa unor jocuri de culise pe principiul „un vot pentru guvern, o funcţie onorabilă”. În acest sens, Codrin Ştefănescu, vicepreşedinte al PRM, afirmă: „Întâlnirea cu PDL este foarte importantă pentru că toţi oamenii aştia au fost chemaţi cu lista, adică, mă băieţi, ce vreţi voi, nevasta mea e şef de serviciu, jos. O vreau directoare, bifat, îi ia în ordinea alfabetică pe fiecare, ca să nu trădeze nimeni”. Aceeaşi teorie a fost susţinută şi de deputata social-democrată Oana Mizil: „Vreau să îi amintesc domnului Vişan că un anumit domn Nedelcu a primit avantaje şi va primi în continuare, exemple clare”. Cealaltă tabără susţine însă că nu au loc astfel de negocieri.
UDMR dictează verdictul
Deşi „lupta grea” îi are ca protagonişti pe social-democraţi, liberali şi pedelişti, jocul pare să fie la mâna minorităţilor. Cel mai „curtat” partid, în aceste zile, rămâne UDMR, care nu a ales încă tabăra. În timp ce preşedintele Partidului Social Democrat îi asigură că îşi vor păstra funcţiile într-o nouă guvernare, maghiarii tind tot la umbra democrat-liberalilor. În ceea ce priveşte poziţia grupului minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian s-a decis să mergă astăzi la tratative cu PSD.
„Guvernul ar trebui să se roage să treacă moţiunea de cenzură” , Varujan Vosganian, vicepreşedinte PNL
236 de voturi sunt necesare pentru adoptarea moţiunii de cenzură.


Comenteaza aici: