Incendiul de pe 16 august de la Maternitatea Giuleşti, în care au ars de vii 11 bebeluşi, dintre care cinci au decedat, a făcut şi altfel de victime: a distrus sufletelor părinţilor îndureraţi, dar şi pe cel al asistentei Florentina Cîrstea, care era atunci de serviciu.
A stat o vreme după gratii. Acum, ea este judecată în stare de libertate, dar, psihologic, nu poate depăşi trauma.
„Şi-a mai revenit puţin, dar liniştea sufletească nu şi-a regăsit-o încă. Temerile i le-ar alunga, cred, doar o hotărâre judecătorească definitivă pe care să scrie clar că focul a ucis copiii, nu asistenta şi că nu ea a provocat incendiul”, ne-a declarat Florian Şurghie, avocatul care, convins de nevinovăţia ei, a acceptat să o apere fără onorariu.
„Şi-a schimbat numărul de telefon”
Asistentele de la Giuleşti nu au vizitat-o, încă, pentru că nu vor să o asalteze. „Acum, că este lângă cei dragi, şi-a mai revenit puţin, dar se vede că a suferit mult. Am vorbit la telefon şi mi-a spus: «Trăiesc cu o teamă imensă în suflet». Flori a fost plecată câteva zile din Bucureşti şi şi-a schimbat numărul de telefon. Aşteptăm să ne sune ea şi vom merge să o vedem”, ne-a declarat una dintre colegele Florentinei.
Inspecţia Muncii dă astăzi verdictul
În această săptămână, cei patru acuzaţi aflaţi în libertate (asistenta Cîrstea şi tehnicianul Dima - ca inculpaţi, împreună cu medicii Toma şi Marinescu - ca învinuiţi) vor veni la Parchet, unde procurorii le vor prezenta materialul de urmărire penală în vederea trimiterii lor în judecată. Potrivit unor surse judiciare, de pe masa procurorilor mai lipseşte doar raportul de expertiză de la Inspecţia Muncii, care va sosi astăzi. Acesta ar putea fi ”proba-cheie” care poate răsturna situaţia.
„Clienta mea poate părăsi localitatea, poate primi vizite şi poate profesa. În fond, vinovăţia ei nu este dovedită.”, Florian Şurghie, avocat


Comenteaza aici:
scris de Maria la ora 13:17 in data 02.11.2010
N-as vrea sa traiesc niciodata ce traieste aceasta femeie.Marturisesc ca imediat dupa nenorocirea care s-a petrecut la Maternitatea Giulesti ii gaseam o mare parte de vina(si asta datorita mediatizarii negative),dar cu timpul m-am linistit si-mi vine sa avansez ideea ca este o VICTIMA.O victima alaturi de PARINTII BEBELUSILOR.O victima a NEPASARII.O victima fiindca cei acreditati sa-si faca treaba la locul de munca au mers pe ideea "LASA ,CA MERGE SI-ASA!",si a mers cat se poate de prost.FLORENTINA,nu ma cunosti,dar daca citesti aceste cuvinte scrise de mine aici,sa ai puterea sa ma ierti ca m-am lasat mani****ta de presa.Ma rog ca Justitia din Romania sa-si faca treaba cu simt de RASPUNDERE si ONOARE.