ULTIMA ORA: Lovitură de teatru în cazul Mădălina Manole! Martorul "Dragoş" identificat de părinţii regretatei cântăreţe este o persoană publică. Greşeala nevinovată sau dovada că Ion şi Eugenia Manole mint?
Afla totul in numarul de maine.
În cursul zilei de ieri, părinţii Mădălinei Manole au fost audiaţi la poliţie şi l-au identificat, din înregistrarea video de la spitalul judeţean şi din fotografiile puse la dispoziţie de ziarul „ring”, pe misteriosul martor „Dragoş”. Miercuri ar putea fi dat publicităţii portretul-robot al martorului-cheie care a spus că deţine dovezi care l-ar putea incrimina pe Petru Mircea.
Potrivit avocatului Bogdan Bărbuceanu, reprezentantul familiei Manole în dosar, martorul „Dragoş” riscă să fie acuzat pentru mai multe infracţiuni, de la înşelăciune, care se pedepseşte de la şase luni la 12 ani, până la favorizarea infractorului şi alte fapte grave care, prin cumul de pedeapsă, ar duce la o condamnare a celui în cauză la un maximum de 17 ani de închisoare. „Dragoş” s-a prezentat în urmă cu aproximativ o lună la uşa apartamentului din Ploieşti al familiei Manole şi le-a prezentat o înregistrare audio pe telefonul mobil în care s-ar fi auzit vocea lui Petru Mircea: „Mi-am riscat libertatea să-i procur ei droguri. Dacă scorpia de mă-sa nu se potoleşte până la sfârşitul lui septembrie, voi pune doi moldoveni de-ai mei s-o termine!”. Înainte să dispară, „Dragoş” le-a cerut împrumut suma de 1.200 de lei, cu promisiunea că va reveni a doua zi cu înregistrarea audio completă pe CD. Apoi s-a făcut nevăzut în parcarea spitalului judeţean, sub pretextul unui aşa-zis accident uşor pe care îl produsese pe Autostrada Bucureşti - Ploieşti.
”Riscă până la 17 ani închisoare”
Potrivit avocatului Bogdan
Bărbuceanu, care reprezintă familia Manole în dosar, martorul ”Dragoş”
ar putea fi acuzat de mai multe infracţiuni, printre care: înşelăcine
(pentru care riscă o pedeapsă între 6 luni şi 12 ani), favorizarea
infractorului, nedenunţarea unor infracţiuni ş.a. ”Este, până la urmă,
vorba de un concurs de infraţiuni pentru care pedeapsa maximă sporeşte
cu până la 5 ani, acest aşa-zis Dragoş riscând, aşadar, în cel mai rău
caz, până la 17 ani de închisoare”, declară, în exclusivitate pentru
”ring”, avocatul Bogdan Bărbuceanu.
„Blonda lui Petru” ar putea fi audiată
În dosarul „Mădălina Manole, moarte suspectă” ar putea exploda cât de curând... o nouă „bombă”. „Blonda lui Petru”, Cătălina, ar putea fi chemată ca martor în ancheta privind moartea suspectă a cântăreţei. Cu toate că, aparent, între blonda Cătălina şi moartea Mădălinei n-ar exista nicio relaţie directă şi deci audierea ei n-ar avea nicio relevanţă, procurorii ar putea să o accepte ca martor în dosar dacă părinţii artistei vor cere ca ea să „dea cu subsemnatul”. Avocatul familiei Manole, Bogdan Bărbuceanu, spune că vor „aprecia dacă are relevanţă în cauză” şi se vor gândi „dacă să ia în calcul şi audierea acestei martore” în plus faţă de reaudierea soacrei, Magdalena Mircea, şi a lui Petru Mircea.
A fost Cătălina pe 14 iulie în casa Mădălinei?
Audierea „blondei lui Petru” ar putea face lumină în caz în sensul că le-ar putea descrie procurorilor toată perioada dinaintea morţii artistei în măsura în care aceasta, ca „prietenă foarte apropiată”, după cum a descris-o Petru Mircea, s-ar fi putut afla în casa din Otopeni chiar în preziua morţii. Şi, de ce nu, imediat după ce Petru şi mama lui, după miezul nopţii, au fost convinşi că Mădălina Manole este... decedată. Şi au dat vestea prietenilor „cei mai apropiaţi”.
Harra: „Mădălina ŞTIA că Petru o înşală!”
Divorţul era iminent în relaţia dintre Mădălina Manole şi Petru Mircea, iar fiecare ştia de relaţiile extraconjugale ale celuilalt, susţine, în exclusivitate pentru „ring”, dr Carmen Harra. „În relaţia dintre Mădălina şi Petru, fiecare voia să meargă pe drumul lui. Ea voia în altă direcţie cu altcineva, iar cu Petru era pe punctul de a se separa”, afirmă celebrul parapsiholog de la Hollywood. Imediat după moartea Mădălinei Manole, dr Harra declara, în exclusivitate pentru „ring”, că mai există şi alte femei în viaţa lui Petru Mircea. Iată că viziunea celebrului parapsiholog al vedetelor de la Hollywood se adevereşte.
„Petru nu se va căsători cu blonda Cătălina”
A doua zi după moartea cântăreţei, dr Harra dezvăluia că între Mădălina şi Petru se punea la modul cel mai serios problema divorţului. Parapsihologul revine cu detalii: „Îl simt foarte încolţit pe Petru. El trăia cu femeia blondă dinainte de moartea soţiei lui, iar Mădălina bănuia ceva. Femeia aceasta poate reprezenta o legătură cu lucrurile care sunt ascunse în cazul Mădălinei. E ceva ce ea ştie şi trebuie audiată neapărat. Petru se afişează acum cu această femeie pentru că vede că nimeni nu-i face nimic şi consideră că totul e clar în privinţa morţii Mădălinei. Petru e total inconştient, nu-l interesează că se bagă într-o altă relaţie complicată. El e fresh după ce a spus tot ce a vrut despre Mădălina şi despre toată lumea. Însă nu-l mai văd pe Petru un om liniştit într-o relaţie stabilă, căsătorit. Chiar dacă pozează într-un om care deţine controlul, înlăuntrul lui există o confuzie totală pentru anii care urmează”.
Ce vrea să afle Harra de la Petru
„Dacă Petru e atât de afectat de moartea Mădălinei, cum de îşi continuă viaţa ca şi cum nu i-ar păsa şi se afişează cu alte femei la atât de puţin timp după dispariţia soţiei?! Cum de are energia să primească alte femei în casă?! Dacă se teme să stea singur în casă, putea aduce un grup de prieteni, nu o femeie! De ce copilul e la Botoşani?! Ceva e putred în toată povestea asta! De ce Petru exclude să fie ceva între el şi acea femeie blondă atâta vreme cât el e văduv, iar ea, divorţată?! Până spre sfârşitul anului va fi tot mai clar că Mădălina nu s-a sinucis, însă mai grav e că nu se face nimic în faţa unor probe importante. Familia Manole însă va face lumină. Bătălia aceasta nu se va termina cu una, cu două”, spune dr Harra.
„Cătălina e o prietenă foarte apropiată de familie.
Magda a cunoscut-o la puţin timp după ce ne-am mutat (la Otopeni –
n.r.) şi, fiind o persoană foarte specială, a devenit prietena noastră
de familie.”, Petru Mircea





Comenteaza aici:
scris de ayayay la ora 12:19 in data 04.11.2010
Este evident ca aceasta Catalina statea sa asculte discutiile familiei Manole. Mai mult ca sigur ca le era frica de ceva. Nici vorba sa fi fost prietena cu Antohi sau Madalina. Ea stie multe, chiar prea multe! Nu inteleg dezinteresul anchetatorlor, oare se tem ca vor fi denigrati din cauza ca nu au anchetat cum trebuie si s-au grabit spunand ca a fost sinucidere sau cu cat se intarzie mai mult cu atat se descopera mai greu probe in cazul unei reautopsieri? Prin musamalizarea cazului se incurajeaza crima mascata in sinucidere!
scris de NUMELE la ora 15:28 in data 03.11.2010
Ion Spanu, un infocat vizionar si , mai ales, REALIST si LOGIC, vizavi de cele intamplate in noaptea fatidica, a mai adus o NOTA reala, si anume, faptul ca - la inmormantatre - , aceasta AMICA buna a Madalinei, adica aceasta FOMISTA , relatie veche a lui PUIU-CU( s-ar putea ca alt motiv al SCANDALULUI din noaptea aceea sa fie si aceasta PARASUTA ! M.M. stiindu-se iarasi inselata, l-a tot amenintat pe bandit ca va divorta! ) , era plasata aiurea, cand - daca era asa prietena de familie - , normal, ar fi trebuit sa fie TRUP si SUFLET cu Puiu si cu Parintii M.M., adica NUMAI langa ei, cel putin ca le transmita CONDOLEANTE, or gagica era in al 3 -lea cerc de PRIVITORI. Concluzia: TIPA nu a vrut sa se observe ca este de-a LUI, de-a PUIU-CULUI ! Abia dupa moartea M.M., a iesit "la rampa" ca - SANCHI - "prietena a M.M., a familiei lor"! Ce parere aveti? Priviti, si voi, Inmormantarea, mai ales, momentul ingroparii M.M. ! Un alt aspect re;latat de ION SPANU este prezenta EMPATICA a lui CIPRIAN ANTOHI, acest IUDA modern, care, si el ar trebui luat la bani marunti! NU se poate sa nu fie CEVA SECRET intre PUIU-CU si ANTOHI! Doamne, alte enigme, alte INTREBARI, alte ciudatenii, alti dubiosi si criminali MORAL !
scris de Numele la ora 15:24 in data 03.11.2010
Ion Spanu, un infocat vizionar si , mai ales, REALIST si LOGIC, vizavi de cele intamplate in noaptea fatidica, a mai adus o NOTA reala, si anume, faptul ca - la inmormantatre - , aceasta AMICA buna a Madalinei, adica aceasta **** veche a lui PUIU-CU, era plasata aiurea, cand - daca era asa prietena de familie - , normal, ar fi trebuit sa fie TRUP si SUFLET cu Puiu si cu Parintii M.M., adica NUMAI langa ei, cel putin ca le transmita CONDOLEANTE, or gagica era in al 3 -lea cerc de PRIVITORI. Concluzia: TIPA nu a vrut sa se observe ca este de-a LUI, de-a PUIU-CULUI ! Abia dupa moartea M.M., a iesit "la rampa" ca - SANCHI - "prietena a M.M., a familiei lor"! Ce parere aveti? Priviti, si voi, Inmormantarea, mai ales, momentul ingroparii M.M. ! Un alt aspect re;latat de ION SPANU este prezenta EMPATICA a lui CIPRIAN ANTOHI, acest IUDA modern, care, si el ar trebui luat la bani marunti! NU se poate sa nu fie CEVA SECRET intre PUIU-CU si ANTOHI! Doamne, alte enigme, alte INTREBARI, alte ciudatenii, alti dubiosi si criminali MORAL !
scris de Sorina la ora 21:39 in data 02.11.2010
Cine este martorul ocular, despre care se afirma ca e persoana publica?
scris de NUMELE la ora 16:17 in data 02.11.2010
...cred ca la ora aceasta deja v-ati dat seama cine este de fapt martorul ocular :)))
scris de NUMELE la ora 15:04 in data 02.11.2010
tare mi-e teama ca puiu cel perfid i-a facut capatul si acestui martor sau l-a platit sa plece din tara.aceasta stire nu trebuia sa fie publica.trebuia in secret studiat materialul ce-l detinea.naivitate a cui?ADEVARUL E APROAPE SCIRNAVIE DE P.M. .LINISTEA TA VA FI IN ALT CIMITIR DEPARTE DE MM IN BOTOSANIUL TAU.ACOLO SA PLECI PERVERSULE CRIMINAL
scris de Irina la ora 14:46 in data 02.11.2010
eu nu-mi pierd speranta,mai devreme sau mai tarziu se va afla adevarul ! Dumnezeu e mare!
scris de dada la ora 10:25 in data 02.11.2010
cuma s putea sa iau legatura cu dna Harra? o adresa de mail? am ceva urgent sa-i comunic despre madalina...
scris de alex la ora 04:58 in data 02.11.2010
Pe CBS a fost un caz destul de asemantor.. O familie fericita cu doua fetite, ea cadru didactic el preot. Ea se pare ca avea o oarecare cadere psihica - de fapt cauzata de faptul ca banuia ca sotul avea pe cineva. Ea chipurile se sinucide cu o supradoza de somnifere, el o gaseste si cheama politia. Sotul incearca sa arate tuturor ca sotia mai avusese incercari… Tipul minte constant si isi schimba declaratiile. Dupa cca 2 ani de lupta din partea familiei angajand pe linga avocat si chiar oameni specializati in investigatii, cuiva ii cedeaza nervii si spune adevarul… **** careia i se destainuise vorbeste – el ii daduse un amestec de medicamente cu alcool si apoi o sufocase cu perna. Si inca un amanunt tot la putin timp dupa moartea sotiei el s-a afisat cu ****. Relatia dintre cei doi s-a confirmat ca era dinaintea mortii sotiei dupa ce s-a analizat desfasuratorul convorbirilor telefonice facute de sot...