Alexandru Manea 03.11.2010
Piedone este pregatit sa infrunte iarna
http://admin.ziarulring.com/images/upload/politica/piedone-este-pregatit-sa-infrunte-iarna-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

1353 (ultima in 03.11.2010)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 
CONTROL. Edilul sectorului 4 a inspectat utilajele de deszapezire

Primarul sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, a inspectat, ieri-seară, utilajele de deszăpezire ce vor activa în zona pe care o administrează. Rezultatul a fost bun, societatea care se va ocupa de această sarcină fiind pregătită să înfrunte prima ninsoare, prognozată pentru sfârşitul acestei luni.

După zicala „omul gospodar îşi face vara sanie şi iarna căruţă”, primarul Cristian Popescu-Piedone i-a convocat, ieri-seară, în faţa Parcului Carol, pe toţi responsabilii cu deszăpezirea pe raza sectorului 4. Ca şi în anii precedenţi, edilul a făcut o trecere în revistă a utilajelor, a stării lor de funcţionare, dar şi a stocurilor de material antiderapant, pentru a fi sigur că prima ninsoare, prognozată pentru sfârşitul acestei luni, nu le va provoaca neplăceri locuitorilor. Rezultatul inspecţiei a fost îmbucurător pentru Piedone: REBU, societatea responsabilă pentru deszăpezire, este pregătită pentru a interveni în orice moment. Cu toate că, anul trecut, edilul a acţionat prompt la prima ninsoare şi nu s-a folosit de deja celebra sintagmă „ninsoarea ne-a luat prin surprindere”, el doreşte ca, anul acesta, echipele care acţionează pe raza sectorului să fie şi mai eficiente în comparaţie cu iarna precedentă. În acest sens, primarul a anunţat că va organiza inspecţii-fulger şi simulări pentru a testa viteza de reacţie a celor responsabili cu deszăpezirea. În altă ordine de idei, Piedone este foarte fericit că a reuşit să poată prelungi contractul pentru salubrizarea a 261 de străzi din sector.

Cu ce va înfrunta iarna
Pentru deszăpezirea străzilor şi pentru a asigura condiţiile necesare circulaţiei normale a vehiculelor de transport în comun şi individuale, SC REBU SA va scoate în teren 75 de utilaje cu plug şi 175 de muncitori. Totodată, societatea dispune de 3.800 tone clorură de calciu, 6.000 tone de clorură de sodiu cu inhibitori, folosite ca material antiderapant, şi 4.000 tone de motorină pentru utilaje.

„Oricât de multă zăpadă va da Dumnezeu anul acesta, nu iarna ne va surprinde pe noi, ci noi vom surprinde iarna” , Cristian Popescu-Piedone

562 de artere de circulaţie şi străzi secundare din sectorul 4 vor fi deszăpezite de SC REBU SA.

Comenteaza aici: