Numele fostului mare antrenor al echipei naţionale este neîndoielnic legat de una dintre cele mai frumoase perioade a fotbalului nostru, aceea a calificării la Campionatul Mondial din Mexic 1970. Prin mâna maestrului au trecut atunci nume importante din fotbalul nostru, precum Dobrin, Dumitrache, Dinu sau Mircea Lucescu. Ajuns la o vârstă venerabilă, Angelo Niculescu a rămas acelaşi observator obiectiv şi intransigent, multe dintre realităţile fotbalului din ziua de azi fiindu-i cât se poate de la îndemână.

Domnule profesor, ce părere aveţi despre evoluţia din prezent a echipelor noastre de club, atât în Liga I, cât şi în întrecerile europene?
În ultimul timp, mai precis, de doi ani de zile, nu ne regăsim făgaşul. Este un mare semn de întrebare legat de cauza care opreşte evoluţia noastră în ceea ce priveşte performanţa, dar, mai ales, stabilitatea la un nivel ridicat. Ipoteze sunt multe şi trebuie avute în vedere în permanenţă procesul de instruire, creşterea şi promovarea juniorilor şi tinerilor care aspiră la titularizare în primele echipe.

Cum era fotbalul pe vremea dvs.? Erau la fel de multe orgolii?
Atunci erau mai multe decât acum şi erau mult mai răspândite. Oamenii priveau lucrurile dintr-un punct de vedere personal, egoist şi erau foarte orgolioşi, astfel încât nu voiau să cedeze în anumite situaţii. Erau tot felul de ambiţii ieftine, care nu cultivau decât egoismul, sau aşa-zisa mândrie personală, care se transforma într-o ambiţie nepotrivită pentru performanţa sportivă. Mai mult, în loc să se facă performanţă, se făceau ambiţii ieftine şi de scurtă durată, menite să creeze animozităţi şi discuţii.

„Sunt frământări prea multe în fotbalul românesc!”

Discuţii au fost întotdeauna în fotbal...
Da, dar la ora actuală se mai ia totuşi în considerare performanţa propriu-zisă. Atunci nu se pronunţau în privinţa performanţei, se pronunţau în privinţa ambiţiei, a întâietăţii personale, de cartier sau de club.

Care este părerea dvs. obiectivă privitoare la stadiul în care se află fotbalul românesc actual?
Sunt prea multe frământări în cluburile noastre, indiferent de unde sunt acestea, din Capitală sau din provincie. Nu mai reuşim, din păcate, să prindem un loc care să ne facă cinste, care să ne facă să fim mândri şi să ne dea mult curaj. Frământările sunt ale lor, ei şi le cunosc; să le analizeze cu discernământ şi cu simţ de răspundere. Numai astfel vor găsi cheia de rezolvare a problemelor.

Avem nevoie de mai multă răbdare
Referitor la echipa naţională, îi mai daţi girul dvs. lui Răzvan Lucescu?
Părerea mea este că oamenilor noştri de fotbal nu le trebuie un tehnician care să cunoască meserie, ci le trebuie un magician. Aşteaptă de la antrenorul actual nişte minuni care nu se pot întâmpla. Nu avem câtuşi de puţin răbdare nici faţă de jucătorii şi echipele de club, şi nici faţă de, mai ales, echipa naţională. Prin acest comportament, nu ajutăm evoluţia naţionalei, nu contribuim la obţinerea unor rezultate bune, dimpotrivă.

Problema este că în ultima vreme noi nu prea am mai învins pe nimeni.
Păi, ce am cultivat asta culegem! N-am construit, n-am colaborat cu tehnicienii, fie la club, fie la echipa naţională, şi acum vrem dintr-odată să obţinem rezultate! Trebuie să fim raţionali din acest punct de vedere, să ne uităm în oglinda vieţii, în oglinda sportului, şi să cântărim mai bine fenomenul în sine. În felul acesta ne ducem de râpă.

Credeţi că echipa naţională va reveni acolo unde îi este locul?
Viitorul echipei naţionale depinde de cum muncim, cum facem selecţia, cum realizăm procesul de instruire, cum colaborează diferitele foruri tehnice între ele, de relaţiile care se stabilesc. Nu se poate vorbi despre acest lucru cu siguranţă. Eu nu sunt un om care să pronosticheze ca alţii şi să ştie rezultatele dinainte. E o aventură acest lucru. De ce ne grăbim tot timpul să aflăm viitorul cât mai repede posibil, şi să nu ne punem problema unor obiective realiste, pe care să le judecăm, să le cântărim, să le analizăm şi să vedem ce se poate face?

„E dureros că sunt solicitat din ce în ce mai puţin”

Aţi împlinit de curând 89 de ani.
Da, este adevărat. Dacă mă uit în urmă, observ că am trecut peste multe obstacole şi am rămas în picioare, asta şi datorită unui echilibru şi unor principii pe care le-am respectat. Ceea ce mă demoralizează este că, avansând în vârstă, cercul se micşorează, relaţiile sociale se îngustează, posibilităţile scad, mai ales cele fizice şi chiar cele spirituale. Din ce în ce te aduni într-o coajă de nucă, într-un nucleu care la un moment dat reprezintă tot bagajul cu care urmează să te muţi în altă lume. E, într-adevăr, un final în care posibilităţile se îngustează din ce în ce mai mult. Totul se rezumă la o amintire. E şi normal, într-un fel, ca acest cerc social să se micşoreze, ca aceia care mă solicită să fie tot mai puţini. Nu am nicio pretenţie, dar este dureros. Toate posibilităţile, şi psihice, şi fizice, sunt în scădere şi din ce în ce mai mult cercul se strânge.

Angelo Niculescu s-a născut la 1 octombrie 1921, Craiova. Este membru de onoare al Federaţiei Române de Fotbal şi are titlul de Antrenor emerit.
Cariera de fotbalist şi-a început-o la vârsta de 16 ani. În cei 12 ani, a evoluat pentru: Rovine Griviţa, din Craiova (1937-1939), FC Craiova (1939-1944), Carmen (1945-1947), Ciocanul şi Dinamo Bucureşti (1948-1950). A jucat în prima divizie 93 de meciuri, în care a marcat trei goluri.
Cariera de antrenor o începe în anul 1952, la Clubul Dinamo, la echipa de juniori. După o perioadă preia pe partea tehnică echipa de seniori şi împreună cu aceştia, în 1955, câştigă campionatul naţional. Între 1957-1959 a fost antrenor al echipelor Steaua Bucureşti şi Tractorul Braşov. Pentru o perioadă de trei ani (1959-1962) a fost antrenor federal, apoi se reîntoarce la Dinamo. În această perioadă, câştigă Cupa României (1964) şi titlul de campioană naţională (1965).
Începând cu 1967 este din nou antrenor federal, iar echipa naţională antrenată de Angelo Niculescu se califică la Campionatul Mondial din Mexic, disputat în 1970. O altă performanţă notabilă este calificarea în sferturile de finală ale Campionatului European din 1972. Pe parcursul perioadei cât a fost antrenor al reprezentativei de fotbal a României, a disputat 41 de partide internaţionale.

După ce părăseşte banca tehnică a echipei naţionale, începând cu 1973, Angelo Niculescu a antrenat mai multe echipe de fotbal din Divizia A: Sportul Studenţesc, Politehnica Timişoara, Dinamo Bucureşti, SC Bacău, Universitatea Cluj-Napoca şi Oţelul Galaţi.

„În sport există o concurenţă, o idee a întrecerii. Or, dacă este întrecere, numai unul poate să câştige. Trebuie să înţelegem acest lucru.” , Angelo Niculescu.