PNL a decis, ieri, să sisteze tratativele privind Regulamentul Camerei Deputaţilor până când Roberta Anastase nu demisionează din funcţia de preşedinte al forului legislativ. "Am decis să sistăm orice discuţii, negocieri, tratative privind modificarea Regulamentului Camerei sau îmbunătăţirea activităţii în această instituţie până când preşedinta Roberta Anastase nu demisionează", a declarat liderul PNL Crin Antonescu, la finalul şedinţei BPC.
Preşedintele PNL a precizat că formaţiunea sa este "cât se poate de deschisă" propunerilor de ameliorare a activităţii Camerei Deputaţilor, dar consideră că aceste lucruri sunt distincte de faptul că Roberta Anastase nu mai poate conduce o instituţie atât de importantă după faptele "comise" la votul privind Legea pensiilor. "Eu cred că PDL are minima obligaţie şi minima responsabilitate, dacă vrea ca lucrările Camerei să se desfăşoare normal, să amendeze prin schimbarea din această funcţie a doamnei Roberta Anastase pentru cele întâmplate la Cameră", a spus liderul PNL. La rândul său, şi Victor Ponta, preşedintele PSD, crede că deblocarea activităţii Camerei Deputaţilor este... la mâna lui Traian Băsescu. ”Traian Băsescu trebuie să redevină măcar pentru această perioadă un om interesat mai mult de binele ţării, şi nu de binele celor foarte apropiaţi domniei sale, trebuie să redevină nu doar preşedintele Robertei Anastase şi al domnului Nicolicea, ci preşedintele României", spune Ponta.


Comenteaza aici: