Cătălin Sandu 15.11.2010
Vai de Steaua lor!
http://admin.ziarulring.com/images/upload/sport/vai-de-steaua-lor-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

414 (ultima in 15.11.2010)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 
ESEC. Cu portile inchise, elevii lui Lacatus s-au incurcat cu Gaz Metan

Etapa marilor surprize a continuat şi aseară, iar contraperformera a fost Steaua. Fără suporteri în tribună, elevii lui Marius Lăcătuş n-au mai repetat meciul bun făcut în Giuleşti şi au pierdut neaşteptat în faţa celor de la Gaz Metan Mediaş.

Cine ar fi pariat pe o victorie a echipei vizitatoare, aseară, s-ar fi umplut de bani. Meciul bun făcut în Giuleşti la mijlocul săptămânii aducea echipa roş-albastră în postura de mare favorită. Şi, cu atât mai mult Steaua avea nevoie de cele trei puncte puse în joc cu cât rivalele din fruntea clasamentului se împiedicaseră rând pe rând, fiind şansa grupării din Ghencea să se apropie de podium. Ei bine, lipsa suporterilor stelişti sancţionaţi după incidentele din meciul cu Rapid au făcut din Gaz Metan o oponentă cu mult mai periculoasă decât s-ar fi aşteptat cineva. Startul meciului a fost de foc. Brazilianul Eric de Oliveira a arătat de ce are atât de mare căutare pe piaţa transferurilor şi l-a executat pe Tătăruşanu încă din minutul 4, reluând cu un voleu superb la colţul lung. Condusă, Steaua nu arată că are forţă să egaleze. Elevii lui Lăcătuş s-au complăcut într-un joc de uzură la îndemâna defensivei betonate a lui Cristi Pustai. La reluare, nu se întâmplă nimic spectaculos şi, cu puţin noroc, cei care puteau să înscrie au fost tot oaspeţii. În ultimele minute, Steaua a presat, a avut şansa să egaleze, dar Bogdan Stancu şi Bilaşco au îngropat speranţele roş-albaştrilor.

“Am reuşit să spargem gheaţa în Bucureşti, mă bucur că am speculat momentul bun faţă de echipa adversă, care a acumulat oboseală. Oricine îşi doreşte să câştige contra Stelei, e echipa cea mai titrată din Liga 1.”, Cristi Pustai

Steaua - Gaz Metan 0-1
A marcat: Eric (‘4)

Steaua: Tătăruşanu - Martinovici, Gardoş, Geraldo, Brandan - Nicoliţă (‘46 -Kapetanos) Ricardo, Bicfalvi (’64 - Bilaşco), Tănase - Surdu, Stancu
Antrenor: Marius Lăcătuş

Gaz: Pleşca – Trtovac, Akaki (’46 - Buzean), Lazăr, Markovici - Munteanu (’76 - Zaharia), Kubala, Todea, Pârvulescu - Eric (’89 - Cigan) - Dudiţă
Antrenor: Cristi Pustai

Comenteaza aici: