În urmă cu o lună, asociaţii Patromar au fost reţinuţi pentru că depozitau pe câmpuri substanţe toxice preluate de la diferite firme, contaminând solul şi apa, dar afacerea se pare că a mers în continuare. Soţia unuia dintre cei anchetaţi a sfidat autorităţile deschizând noi anunţuri de participare la ecologizarea a noi obiective.
Lista responsabililor de afacerile ilegale cu deşeuri toxice începe să se extindă şi în rândul autorităţilor. Firmele care au făcut zeci de contracte cu diferite companii pentru distrugerea substanţelor pe care ulterior le abandonau pe câmpurile din împrejurimile Capitalei nu au fost desfiinţate nici până acum.
Fratele şefului de la Mediu, acţionar
În urmă cu o lună, Nelu Găină, Maricel Bartic şi Constantin Furtună au fost reţinuţi pentru că, în ultimii ani, nu şi-au respectat atribuţiile, dar autorităţile de mediu se pare că nu se implică în a investiga deşeurile lăsate la Albeşti şi Chitila. Nimănui nu îi pasă că oamenii din zonele contaminate nu mai au apă potabilă în fântâni de luni de zile. Procurorii au cerut tuturor instituţiilor cu atribuţii pentru testarea şi ecologizarea zonei să se implice, dar nimeni nu i-a luat în seamă până acum. Conform Realitatea TV, printre acţionarii uneia dintre firmele producătoare de bombe ecologice era chiar fratele şefului Agenţiei de Mediu Ilfov.
Implicaţii în dosarul „Băhăian”
Patronii au fost arestaţi, dar la Petromar activitatea se desfăşoară în continuare. În fruntea afacerii stă soţia lui Constantin Furtună, care a încheiat contracte de zeci de milionane de euro cu diferite combinate din ţară, printre care şi Amonil Slobozia. Acum, Petromar a deschis un nou anunţ de participare la ecologizarea a trei obiective la Electroputere Craiova. Unul dintre asociaţii firmei a fost implicat şi în dosarul lui Sergiu Băhăian, trimis în judecată pentru infracţiuni economico-financiare şi pentru asasinarea unor complici.
3 ani au depozitat ilegal deşeuri toxice cei trei asociaţi ai firmei Petromar.


Comenteaza aici:
scris de furtuna constantin la ora 08:45 in data 06.05.2012
cand mai aveti nevoie de poze.....!!!!!rog apelati va ajut.......
scris de furtuna constantin la ora 19:17 in data 28.02.2012
nu sunt cuvinte care sa arate cat de lipsiti de bun simt sunteti cei de la Rung....rusine
scris de furtuna constantin la ora 17:03 in data 25.02.2012
de unde luatio poze?????
scris de furtuna constantin la ora 07:59 in data 04.01.2012
"profesionistilor"ce faceti dormit??? "
scris de furtuna constantin la ora 12:51 in data 27.12.2011
sa va fie RUSINE voua celor de la Ring meriati sa fiti dati in judecata pentru dezinformare si nu in ultimul rand patarea imaginii unor oameni care nu au legatura cu acest FIASCO...inca odata RUSINE "profesionistilor"...!!!!!!!
scris de furtuna constantin la ora 12:39 in data 27.12.2011
sa va fie RUSINE
scris de alex la ora 15:02 in data 18.11.2010
Bai IDIOTILOR!!!...unde sunt aceste "zeci de milioane de euro"???specificati care "petromar"...de unde si pana unde sotia lui constantin furtuna sta in fruntea afacerii,....sunteti niste idioti...nu ganditi nimic!!!