Alina Nicu 16.11.2010
„Armata secreta” a generalilor Ontanu si Oprea
http://admin.ziarulring.com/images/upload/eveniment/armata-secreta-a-generalilor-ontanu-si-oprea-434x326.jpg

Comentarii:

40 (ultimul in 16.11.2010)

Afisari:

10139 (ultima in 16.11.2010)

Rating:

(247 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 
DEZVALUIRE. „ring” deconspira “caracatita” politico-administrativa condusa de presedintele UNPR Bucuresti

Primăria Sectorului 2 a devenit, în ultimul an, una dintre “moşiile” Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR). O bună parte din directori, precum şi consilieri locali deveniţi rapid membrii în conducerea partidului nou format se supun şefului Neculai Onţanu şi încalcă flagrant legea care separă, în interesul cetăţeanului, funcţionarul public de politician. Mai mult, doi dintre membrii “armatei” au fost, recent, înaintaţi în grad de preşedintele executiv UNPR, ministrul apărării, Gabriel Oprea. În ultimii doi ani, adică după ce a plecat din PSD, Neculai Onţanu a fost avansat în grad de două ori de preşedintele Traian Băsescu, acum fiind general-maior cu două stele în rezervă.

De foarte mulţi ani, presa sesizează modul în care sunt repartizate funcţiile de conducere în aparatul de stat. Indiciile au dus mereu la concluzia că numirile se fac pe criteriu exclusiv politic, cel al performanţei fiind doar o temă de talk-show. În Primăria Sectorului 2, condusă de primarul Neculai Onţanu, subordonarea faţă de politic este aproape totală. Directori cu statut de funcţionari publici, cărora le este le este interzis prin lege să deţină funcţii de conducere în partide politice, angajaţi, dar şi consilieri locali, aleşi pe lista unui partid, dar care votează cum le „cântă” altul, constituie „armata” pe care generalul Onţanu a format-o de când a “trădat”, trecând la Uniunea Naţională pentru Progresul României.

Vicepreşedinte după ce a alungat nevăzătorii din Bucureşti
Directoarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2, Isabela Hurjui, este unul dintre vicepreşedinţii UNPR Bucureşti. În 2008, a fost implicată într-un mare scandal după ce presa a reclamat că a alungat aproximativ 60 de copii care învăţau la Şcoala pentru Deficienţi de Vedere din sectorul 2 pe motiv că nu ar mai exista bani pentru găzduirea lor.

Şeful pieţelor, consilier PSD şi... UNPR
Directorul Administraţiei Pieţelor Sector 2, Daniel Popescu, este vicepreşedinte UNPR Bucureşti şi, totodată, consilier local PSD. În 2009, Agenţia Naţională de Integritate a constatat, în cazul lui Popescu, incompatibilitate de funcţii. Mai precis, consilierul local Popescu a votat asocierea primăriei cu firma controversatului afacerist Puiu Popoviciu pentru mallul din Piaţa Obor, iar şeful pieţelor, acelaşi Popescu, a realizat proiectul şi a beneficiat direct de acesta. Într-o situaţie similară se află şi Silviu Măndescu, consilier local PSD şi, în acelaşi timp, prim-vicepreşedinte la UNPR sector 5. Măndescu este asociat în mai multe firme care, împreună cu cele ale colegului său de consiliu şi afaceri pedelistul Edmond Tălmăcean, dar ajutaţi şi de o rudă foarte apropiată a primarului Onţanu formează o reţea despre care „ring” va dezvălui amănunte în curând.

Casă pentru copil, funcţie în partid pentru mamă
Mâna dreaptă a lui Onţanu, sau „Scorpiuţa”, după cum o numesc în glumă unii angajaţi, directoarea de relaţii publice şi comunicare cu mass-media, Mariana Georgescu, are şi funcţia de secretar executiv al UNPR Bucureşti. În presă au apărut articole potrivit cărora Mariana Georgescu ar fi reuşit, cu ajutorul primarului, să obţină o locuinţă, precum şi un loc de muncă în primărie pentru unul dintre copiii săi. Colac peste pupăză, şi directorul Administraţiei Domeniului Public, Cristian Lemnaru, s-a ales cu o funcţie de secretar executiv, iar şefa Direcţiei de Audit Public Intern, Raluca Barbu, face parte din Comisia de Cenzori UNPR Bucureşti.

Adjunctul de la învăţământ, preşedinte UNPR Sector 5
Corin Romanescu, în prezent director adjunct la Direcţia Administrare Unităţi Învăţământ, este preşedintele UNPR Sector 5. Acesta a plecat din primărie la finele lui 2009, când au ieşit la iveală informaţii despre „combinaţiile” imobiliare ciudate în care a fost implicată şi firma despre care „ring” a scris recent că a semnat contracte pe bandă rulantă cu Onţanu, iar acum deţine chiar şi o cafenea la parterul primăriei. Modul în care acesta a revenit în „armata lui Onţanu” este unul original: anul acesta, primăria a organizat concurs pentru ocuparea postului lăsat liber de Romanescu, pe care l-a câştigat... tot Romanescu.

Soţia - consilier PSD, soţul -vicepreşedinte UNPR
Pluralismul politic este prezent în familia vicepreşedintelui UNPR Sector 2, Alexandru Ideliu, soţia acestuia, Sofica, fiind consilier local din partea PSD. Şeful lui Ideliu, preşedintele UNPR Sector 2 Nicolae Gheorghe, este cel desemnat de Onţanu să conducă grupul “spionilor” primarului, un organism obştesc de control aflat în slujba lui Onţanu.

Lista cu funcţionarii-membrii UNPR, fără sfârşit
Directorul Direcţiei Juridice, Tudor Dragne, directorul în cadrul ADP sector 2 Mircea Frâncu, comandantul Centrului Militar Sector 2 , Gheorghe Gavrilă, şi directorul în cadrul Administraţiei Pieţelor Sectorului 2, Dumitru Oprea, au fost delegaţii organizaţiei UNPR Sector 2 pentru conferinţa UNPR Bucureşti de luna trecută.

Viitorul sună... uneperist
În timp ce Onţanu râvneşte la scaunul de primar al Capitalei, se pare că printre cei propuşi pentru funcţii de conducere ale Municipalităţii se numără şi Mariana Georgescu, dar şi partenerii de afaceri ai primăriei lui Onţanu, şi anume Ion Ciuclea, directorul firmei de salubrizare Supercom, şi Alin Berbecaru, directorul Ares Guard, firma care-i păzeşte parcurile din sector. Surse din primărie susţin că Onţanu îl vrea pe Daniel Popescu, directorul de la Pieţe, candidat pentru primăria sectorului 2, iar Mariana Georgescu ar avea asigurată şefia cabinetului primarului Capitalei.

Ce spune legea?
Conform articolului 98, alin 2. din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, funcţionarilor publici le este interzis să fie membri ai organelor de conducere ale partidelor politice şi să exprime sau să apere în mod public poziţiile unui partid politic.

Mariana Georgescu, colonel... de paradă!
De Ziua Europei, în faţa primăriei lui Onţanu a avut loc o paradă militară, iar oaspetele de onoare al evenimentului organizat de edil a fost nimeni altul decât ministrul apărării şi preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea. La paradă au participat şi directori din primărie. Aceştia au îmbrăcat uniforma militară şi au încins o horă împreună cu Onţanu în cinstea şefului lor de partid, Gabriel Oprea. Ce nu am reuşit încă să aflăm de la Ministerul Apărării sunt considerentele pentru care a fost avansată, anul acesta, şefa Direcţiei de Relaţii Publice şi Comunicare cu Mass-Media şi, în acelaşi timp, secretar executiv al UNPR Bucureşti, Mariana Georgescu, la gradul de colonel. Sau cum au ajuns locotenenţi-colonei directoarea de la Relaţii Comunitare, Elena Scurtu, directorul ADP Sector 2, Cristian Lemnaru, arhitectul-şef al sectorului 2, Bogdan Pârvanu, directorul Centrului Cultural „Mihai Eminescu”, Viorel Ioviţu, şi şeful Direcţiei Investiţii şi Servicii Publice, Corneliu Drug. Potrivit surselor noastre din primărie, avansările au venit imediat după înscrierea acestor directori în UNPR.
Subprefectul apolitic, la masa şefilor UNPR

La întâlnirile Biroului Politic Permanent al UNPR Bucureşti, unde Onţanu este preşedinte, a participat şi subprefectul Capitalei, Dafinel Mănoiu. Se pare că pe Onţanu şi pe Mănoiu îi leagă totuşi o prietenie îndelungată, dat fiind faptul că Mănoiu a fost mult timp şeful Direcţiei Administraţie Publică Locală din Primăria Sectorului 2. Potrivit legii, subprefectul nu poate fi membru al unui partid politic. În caz contrar, el îşi pierde automat funcţia publică. Fotografiile arată însă că subprefectul s-a aflat, alături de Onţanu, la întâlnirea Biroului Politic Permanent al UNPR. „ring” a solicitat o reacţie la această stare de fapt, iar Mănoiu ne-a “lămurit”: „Nu particip la şedinţele Biroului Politic Permanent la UNPR, întrucât nu am calitatea de membru. Eventualele întâlniri cu demnitari ai UNPR (miniştri, secretari de stat, primari etc) reprezintă întâlniri de lucru, având ca tematică probleme din domeniul administraţiei publice.”

Nepoata ia locul unchiului
Surse din primărie ne-au spus că, în momentul în care Mănoiu a plecat din instituţie pentru a deveni subprefect, funcţia a fost preluată de nepoata sa, Iosefina Duinea. De la începutul anului, ruda subprefectului ocupă postul unchiului fără a susţine vreun concurs. Reprezentanţii primăriei ne-au spus că motivul pentru care nu s-a mai organizat acest concurs îl reprezintă „apariţia Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului României numărul 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiare”.

Răspunsul oficial al Primăriei Sector 2 este năcucitor:
„Ca urmare a solicitării dumneavoastră, referitoare la date despre statutul politic al unor salariaţi ai Primăriei Sectorului 2, suntem în măsură să vă răspundem că Primăria Sectorului 2 nu deţine informaţii despre apartenenţa politică a salariaţilor săi.”

Comenteaza aici:

 
  •  

    scris de radu la ora 13:35 in data 07.04.2012

    Ati reusit batrani senili sa murdariti si haina militara,,,,Domnilor generali ( ma refer la acei generali cu coloana vertebrala la care te uitai odinioara si puneai capul in pamant iti era rusine sa te uiti in ochii lor, asa respect impuneau) ati jurat sa va aparati tara cu pretul vietii iar acum taceti si va uitati la neinstruitii astia cu bocancii ne facuti cum va poarta hainele si va pateaza numele.....RUSINE.....un fost soldat cu respect fata de un general adevarat.

     

  •  

    scris de NUMELE la ora 00:42 in data 31.12.2011

    Ontanu la Capitala...Lemnaru la Sector 2

     

  •  

    scris de NUMELE la ora 12:41 in data 24.12.2010

    Ontanu si-a batut joc la ordinul meu, Invincibilul Satana, de Monumentul Istoric Cruce 1877. I-a sters toate mentiunile si a botezat-o Crucea Independentei. Oare stie armata de generali ca prin onorul dat mi-au facut un serviciu, m-a ajutat la mutarea acestui monument care imi acopera spanzuratoarea care mi-a adus atatea victime. Mai mult la ordinul meu, Satana cel bun, Ontanu a botezat aceasta cruce de doua ori. Odata Crucea de piatra pentru prietena lui la locul initial si alta data Crucea Independentei in "onoarea" razboiului de Independenta dus de Ontanu in fata Primariei Sector 2. Acum toata zona poate fi spurcata prin spanzurarile efectuate in zona Oborului care nu mai pot fi ascuse de aceasta Cruce 1877. Pana si si onorul dat de generali a sustinut acest sacrilegiu de sorginte comunista. Nu pot sa nu-i multumesc lui Ontanu pentru serviciul pe care mi l-a facut si va invit sa-l urmati si voi umilii lui sustinatori, garantandu-va intrarea in IAD langa Satana cea nevinovata.

     

  •  

    scris de NICOLAE la ora 22:12 in data 12.12.2010

    Cel mai destoinic si gospodar primar din Capitala. Succes in alegerile din 2012 !!

     

  •  

    scris de NUMELE la ora 22:11 in data 12.12.2010

    Succes domnule Ontanu, la primaria capitalei. Sunteti cel mai tare ! prof. Mircea sector 3

     

  •  

    scris de Mircea la ora 22:10 in data 12.12.2010

    Aucces domnule Ontanu la primaria capitalei. Sunteti cel mai tare ! Mircea sector 3

     

  •  

    scris de ghici la ora 23:18 in data 21.11.2010

    da este adevarat cam tot ce a-ti scris dar a-ti uitat ca nora lui Mariana Georgescu lucreaza in D.G.A.S.P.C. Sector 2 la la Isabela Hurjui in directie la serviciul programe.Iar fasolea si sarmalel de la 1 decembrie se fac la centrele din directie

     

  •  

    scris de ARIAD la ora 00:38 in data 20.11.2010

    Pentru aia care-l pupu in cur pe Hontanu: E cea mai mare jigodie ordinara Are "generali" nu numai in UNPR; cei mai credinciosi generali sunt chiar in primarie, unul este directorul lui economic- ION MARIN, cu care" papa"banii primariei la greu Toate firmele ,absolut toate,care castiga licitatiile cotizeaza la el ...la greu si multe dintre ele sunt chiar ale lui, cel mai recent exemplu firma REBU INTERNATIONAL. E "combinat" cu Mariana Georgescu si stiti de ce??? au facut impreuna trafic cu copii. Si...sunt prea multe de spus! Cercetati si ve-ti afla!

     

  •  

    scris de ARIAD la ora 00:38 in data 20.11.2010

    Pentru aia care-l pupu in cur pe Hontanu: E cea mai mare jigodie ordinara Are "generali" nu numai in UNPR; cei mai credinciosi generali sunt chiar in primarie, unul este directorul lui economic- ION MARIN, cu care" papa"banii primariei la greu Toate firmele ,absolut toate,care castiga licitatiile cotizeaza la el ...la greu si multe dintre ele sunt chiar ale lui, cel mai recent exemplu firma REBU INTERNATIONAL. E "combinat" cu Mariana Georgescu si stiti de ce??? au facut impreuna trafic cu copii. Si...sunt prea multe de spus! Cercetati si ve-ti afla!

     

  •  

    scris de ARIAD la ora 00:38 in data 20.11.2010

    Pentru aia care-l pupu in cur pe Hontanu: E cea mai mare jigodie ordinara Are "generali" nu numai in UNPR; cei mai credinciosi generali sunt chiar in primarie, unul este directorul lui economic- ION MARIN, cu care" papa"banii primariei la greu Toate firmele ,absolut toate,care castiga licitatiile cotizeaza la el ...la greu si multe dintre ele sunt chiar ale lui, cel mai recent exemplu firma REBU INTERNATIONAL. E "combinat" cu Mariana Georgescu si stiti de ce??? au facut impreuna trafic cu copii. Si...sunt prea multe de spus! Cercetati si ve-ti afla!

     

  •  

    scris de NUMELE la ora 00:37 in data 20.11.2010

    Pentru aia care-l pupu in cur pe Hontanu: E cea mai mare jigodie ordinara Are "generali" nu numai in UNPR; cei mai credinciosi generali sunt chiar in primarie, unul este directorul lui economic- ION MARIN, cu care" papa"banii primariei la greu Toate firmele ,absolut toate,care castiga licitatiile cotizeaza la el ...la greu si multe dintre ele sunt chiar ale lui, cel mai recent exemplu firma REBU INTERNATIONAL. E "combinat" cu Mariana Georgescu si stiti de ce??? au facut impreuna trafic cu copii. Si...sunt prea multe de spus! Cercetati si ve-ti afla!

     

  •  

    scris de NUMELE la ora 00:37 in data 20.11.2010

    Pentru aia care-l pupu in cur pe Hontanu: E cea mai mare jigodie ordinara Are "generali" nu numai in UNPR; cei mai credinciosi generali sunt chiar in primarie, unul este directorul lui economic- ION MARIN, cu care" papa"banii primariei la greu Toate firmele ,absolut toate,care castiga licitatiile cotizeaza la el ...la greu si multe dintre ele sunt chiar ale lui, cel mai recent exemplu firma REBU INTERNATIONAL. E "combinat" cu Mariana Georgescu si stiti de ce??? au facut impreuna trafic cu copii. Si...sunt prea multe de spus! Cercetati si ve-ti afla!

     

  •  

    scris de NUMELE la ora 00:36 in data 20.11.2010

    Pentru aia care-l pupu in cur pe Hontanu: E cea mai mare jigodie ordinara Are "generali" nu numai in UNPR; cei mai credinciosi generali sunt chiar in primarie, unul este directorul lui economic- ION MARIN, cu care" papa"banii primariei la greu Toate firmele ,absolut toate,care castiga licitatiile cotizeaza la el ...la greu si multe dintre ele sunt chiar ale lui, cel mai recent exemplu firma REBU INTERNATIONAL. E "combinat" cu Mariana Georgescu si stiti de ce??? au facut impreuna trafic cu copii. Si...sunt prea multe de spus! Cercetati si ve-ti afla!

     

  •  

    scris de NUMELE la ora 12:13 in data 19.11.2010

    a facut foarte multe lucruri bune in sector si de aia il asteptam si la capitala...militaria si disciplina primarului ontanu face mult mai mult de cat minciuna si servilismul proxenetului negoita prin ziarul lui ring

     

  •  

    scris de lingaii psd dau in ontanu la ora 12:01 in data 19.11.2010

    la comanda venheliotilor ,negoita prin zziarul lui personal ring da in ontanu....NICIODATA vanghelie almanahe nu o sa aibe sprijinul maselor cum il are ONTANU........RUSINE DEZINFORMATORILOR DE LA ZIARUL RING

     

  •  

    scris de rata la ora 09:03 in data 18.11.2010

    bey neagule, printre altele cineva maI jos a vrut sa scoata in evidenta nepotismul si ocuparea unui post din administratie fara concurs.Daca nu stii cumva , in salariul nepoatei sunt si banii mei ,dar si ai tai .Daca iti este atat de drag ontanu ,i-al acasa si baga-l in pat langa mata :)))

     

  •  

    scris de Kelvin la ora 08:18 in data 18.11.2010

    Mi-a reabilitat blocul din zona Obor, il vreau pe Ontanu primar general in 2012. E singurul care poate face ceva pentru locuitorii bucurestiului, cu armata lui de la primarie.

     

  •  

    scris de Bigoti la ora 15:03 in data 17.11.2010

    Bucuresteni treziti-va. Decat din 2014 un tigan tip GOGLE, sau o blonda cu cocos, primar peste Bucuresti, mai bine un general cu doua stele ca Ontanu care sa ne arata ca Bucurestiul merita sa fie Micul Paris.

     

  •  

    scris de Gabriela la ora 14:05 in data 17.11.2010

    Sectorul 2 s-a schimbat in bine si asta se datoreaza primarului Ontanu.

     

  •  

    scris de neagu la ora 14:04 in data 17.11.2010

    unii sunt atat de prosti incat chiar mor de grija altora. ce relevanta are faptul ca o anume salariata este casatorita sau nu, ce profesie are sotul, etc. important e faptul daca e competenta sa nu. nu cred ca ontanu isi permitea sa angajeze pe o functie cheie pe cineva care sa-i incurce afacerile in loc sa le prospere in folosul cetateanului. asa ca incompetentii care nu si-au mai gasit de munca sub comanda generalului ontanu - mars la strans gunoiul din sector. nu orice frustrat poate fi militar in rezerva.

     

  •  

    scris de Nelu la ora 13:48 in data 17.11.2010

    Ba, terminati ma cu prostiile. In sectorul lui Ontanu s-au facut cele mai multe reabilitari termice.

     

  •  

    scris de NUMELE la ora 09:12 in data 17.11.2010

    referitor la penultimul paragraf...cum adica,a plecat unchiul ca subprefect si a lasat in locul lui pe baragladina de nepoata-sa care ,auzi,ocupa o functie calduta fara concurs ?!!!...fratilor ,chiar si in administratia locala ,unde se conduce un sector intreg se fac astfel de magarii si unii dintre voi spuneti ca ce bun e ontanu ?!....raspunsul mi se pare halucinant:n-a mai fost nevoie de concurs ca a aparut ordonanta guvernului. pai atunci hai sa promovam in functii toate proastele si baragladinele care nu fac 2 lei ca ,caracter oricum tot din surse din primaria sectorului 2 am aflat ca e maritata cu un prost de jandarm si se lauda pe la colturi ca vrea sa-l faca ofiter !!!???

     

  •  

    scris de margeanul la ora 22:39 in data 16.11.2010

    cred ca onti e un hot destept. daca fac comparatie cu vanghelie, nu mai cred, sunt sigur. faptul ca a pus ordine in primarie (ca la armata) si ca face instructie cu ceilalti pe teren e un lucru pe care as vrea sa il observ mai des si pe la sectorul (tot 5 din pacate). sincer, nu as avea complexe de salut cu "sa traiti" daca omul merita...

     

  •  

    scris de teodor la ora 20:13 in data 16.11.2010

    Cred ca important este ceea ce face omul, nu ce uniforma are si cate grade. Indiferent de ce spun unii - in necunostinta de cauza, ce-i drept - Ontanu se straduieste pentru sectorul 2 si asta se vede cu ochiul liber. Eu il vad la primaria Bucurestiului pentru ca pur si simplu raspunde cerintelor. Mult succes!!!

     

  •  

    scris de vlad la ora 19:25 in data 16.11.2010

    ptr CROMA, bey anlfabetule vino cu dovezi tata, daca nu, nu mai vorbiti voi aici de politica, uitati-va cum arata sectorul 2 si cum alte sectoare.....analfabetilor......veniti cu comentarii aici....habar nu aveti ce a facut omu asta ptr sectorul asta, si cate blocuri a reabilitat, colentina pantelimon etc....analfabetiilor si creduilor de ziare de scandal....HUUUUUOOOOOOO

     

  •  

    scris de Croma la ora 18:35 in data 16.11.2010

    Pentru "popescu" : Bai toarsu popescu, .....te-a bagat cineva in seama, pe tine ? Esti prea neansemnat ! Dar, ....hai sa-ti zic si tie vreo doua, trei, ...... vorbe : Pentru UNPR-ul vostru de C A C A O, ....VIITORUL NU SUNA DELOC BINE !

     

  •  

    scris de popescu la ora 17:42 in data 16.11.2010

    te doare Croma? stiu adevarul doare, dar de ce va este frica nu scapati in cel mai fericit caz luati locul 4. apropo de candidatul vostru la primarie mai este balbait ?

     

  •  

    scris de Croma la ora 17:35 in data 16.11.2010

    Pentru "cetatean sector 2" : Gogule, .......tine-te bine de toarsu H o n t a n u, ca sa ajungi, sigur, impreuna cu el, vezi sa nu-l scapi din ochi, la binemeritatul loc racoros care va asteapta, cam de multicel, ca tare vi s-au mai incins creierii !

     

  •  

    scris de popescu la ora 17:31 in data 16.11.2010

    Vreau sa fac o precizare inca de la inceput, acest articol a fost platit de cei de la pnl sector 2, crezand ca daca denigreaza angajatii primariei sectorului 2 ei vor castiga puncte electorale. Imi pare rau sa le comunic ca in alegerile din 2012 nu vor trece de 6-7% procente, iar candidatul lor va fi pe locul 4 in cel mai fericit caz pentru ca un individ ca cel care vor cei de la pnl sector 2 sa-l propuna pentru primaria sectorului 2 le reduce sansele dramatic. Este inadmisibil un personaj cum este cristian dan popescu care a plecat din primaria sectorului 2 datorita faptului ca a fost prins semnand in fals certificate de urbanism si autorizatii de construire pentru spaga sa vina acum din partea pnl sector 2 sa candideze la functia de primar. Cel mai bine ar fi sa mai cugete cei de la pnl sector 2 sau daca nu sa o tina tot asa pana cand vor epuiza bani care individul de mai sus amintit ia primit din spaga, inselaciune, furt. Stie el foarte bine, dar ii transmit atat ai rabdare excrocule sentimental ca o sa-ti vina timpul cand voi plati pentru toate cele care le-ai facut. Exista legea compensatiei

     

  •  

    scris de Pastor la ora 16:12 in data 16.11.2010

    Inainte sa criticati si sa huliti, faceti comparatie intre sectorul 2 si 5? Cum vi se pare? Sectorul 2 fata de sectorul 5 straluceste, la propriu. In sectorul 5 mafia si tiganii conduc primaria. Se vede mana de gospodar a generalului ( nu conteaza cu cate stele) in sectoul 2.

     

  •  

    scris de NUMELE la ora 15:55 in data 16.11.2010

    JOS CU EI, CU TOTI ! O ARMATA DE HOTI CARE NE DISTRUG VIETILE .NU-I MAI VOTATI NICAIERI ! NISTE COMUNiSTi ,PARVENITi HUO !

     

  •  

    scris de Viorel la ora 14:21 in data 16.11.2010

    In sectorul 2 al capitalei,in comparatie cu celelalte sectoare, nu au fost probleme cu numarul de locuri pentru copii la gradinita. Asta pe mandatul lui Ontanu.

     

  •  

    scris de Rares la ora 13:24 in data 16.11.2010

    Va citez: „Viitorul sună... uneperist” – voi ati spus-o nu eu. Gura voastra adevar graieste.

     

  •  

    scris de tanta de la piata la ora 12:46 in data 16.11.2010

    Eu nu stiu cum a ajuns din plutonier la gradul de general cu doua stele asa de repede. Acest lucru demonstreaza faptul ca nu mai exista respect pentru haina militara si actualmente, cu banii se iau gradele militare si nu in baza regulamentelor si a faptelor ostasesti. Este foarte grav ce se intampla

     

  •  

    scris de locuitoare a sectorului 2 la ora 11:22 in data 16.11.2010

    Sunt locuitor al sectorului 2. Am votat cu Ontanu in alegerile locale incepand cu anul 2000 dar din anul 2009 acest domn primar m-a dezamagit complet. Este un afacerist notoiu el impreuna cu acolitii lui, Mandescu, Popescu, Georgescu, Berbecaru, Hurjui, Drug, Lemnaru, Boagiu, etc. Ganditi-va numai la Piata Obor si cand a fost demolata. Cate materiale de constructii, beton si fier beton au fost vandute pe sub "taraba" si cati bani s-au incasat. Parcurile din sector sunt mai mult nepazite de catre firma de paza care are contract cu Primaria, angajatii firmei avand combinatii cu interlopii. La parcul Plumbuita se schimba trotuarul adica se decoperteaza asfaltul turnat anul trecut si se inlocuieste cu dale de beton, dale care costa destul de mult. Verificati contractul cu firma ce asigura florile si gazonul pentru parcurile din sector, firma ce solicita 3 euro pt o floare si vreo 10-15 euro peticul de gazon Oricum la nivelul Capitalei domnul Ontanu nu va avea nici o sansa sa fie castigator la Primarie, iar la nivelul sectorului acesta nu mai este dorit.

     

  •  

    scris de NUMELE la ora 11:04 in data 16.11.2010

    Locuiesc in sectorul 2 Bucuresti si sunt total nemultumita de activitatea primarului ONTANU . A uitat complet de promisiunile pe care le-a facut in perioada alegerilor printre care canalizare si asfaltare aleile ARGEDAVA, ARUBIUM si altele (cart. FUNDENI), probabil nu a avut timp fiind ocupat sa organizeze fel de fel de evenimente distractive in parcul PLUMBUITA. Vreau sa-i transmit pe aceasta cale ca am crezut o data in promisiuni electorale si l-am votat, a doua oara nu mai repetam greseala.

     

  •  

    scris de cetatean sector 2 la ora 10:02 in data 16.11.2010

    Sa va fie rusine ca scrieti asemenea magarii, in 1 rand sunteti prost informati, si in al 2-lea rand vreti raitting cu cine nu trebuie, iar ptr boul ala de mai jos "NUMELE", tu nici nu sti pe ce planeta esti si dai din gura aia. Sunteti penibili cu toti, in 1 rand mass media, ptr magariile pe care le scrieti in ziare. Sa va fie rusine magarilor. Si daca nu imi postati mesajul sunte de kkt :))))) forza Ontanu, cel mai tare primar

     

  •  

    scris de Justitiara la ora 09:17 in data 16.11.2010

    Pai si cu ajutorul vostru putem afla ce face acest Cameleon Politic cu adevarat si sa dam in vileag toate faradelegile.

     

  •  

    scris de fost angajat la ora 09:05 in data 16.11.2010

    cel mai mare CAMELEON POLITIC! habar nu are ziarul Ring ce face cu adevarat...

     

  •  

    scris de NUMELE la ora 23:04 in data 15.11.2010

    Hotanule pana aici ti-a fost. Va afla lumea incet incet despre hotiile si smenurile tale. Mai vrei si sa fii primar la Capitala