În fiecare zi, mii de maşini vor putea tranzita Capitala de la nord la sud în aproximativ 20 de minute. Acest lucru va fi posibil din 2012, după ce Primăria Capitalei va finaliza prima diametrală a Bucureştiului, care, potrivit declaraţiilor oficialilor municipalităţii, va fi bulevardul unde, indiferent de oră, vom scăpa de aglomeraţie.
Diametrala va fi, de fapt, un bulevard cu două sau trei benzi de circulaţie, în funcţie de zonă, pe fiecare sens. Se va intra din Piaţa Victoriei şi va continua pe strada Buzeşti, Berzei până la Vasile Pârvan. Apoi va trece pe sub Palatul Parlamentului, bulevardul Naţiunilor Unite şi Calea 13 Septembrie. Etapa a doua de construcţie va cuprinde prelungirea căii de acces pe strada Uranus, Calea Rahovei şi se va intersecta cu bulevardul Tudor Vladimirescu. Într-o etapă ulterioară, bulevardul va fi continuat şi în zona căii ferate şi a Gării Progresul.
Bicicliştii vor circula nestingherit
Şeful Direcţiei de transporturi şi totodată responsabilul cu proiectul, Ion Dedu, ne-a spus că bulevardul va permite şi accesul bicicliştilor pe toată lungimea sa: “Diametrala va avea pe fiecare sens şi piste pentru biciclişti late de 2,5 metri şi trotuare de 3 până la 5 metri”. Acesta a adăugat că proiectul este deja în derulare: “Se lucrează pe tronsonul dintre Piaţa Victoriei şi Vasile Pârvan, în sensul supralărgirii străzii şi mutarea liniei de tramvai pe noul ax al drumului.
Traficul, gestionat cu semafoare inteligente
Bulevardul va avea semafoare integrate în sistemul de management al traficului şi corelate cu cele ce permit accesul din străzile laterale. Acest fapt va permite o prioritizare a traficului pe noua cale de acces prin compactarea coloanei de maşini. “Vor putea circula, în fiecare oră, aproximativ 3.000 de autovehicule pe ambele sensuri. Astfel, în fiecare zi vor traversa Capitala aproape 70.000 de maşini. La acest trafic se adaugă şi tramvaiele şi bicicletele“, ne-a mai spus Dedu.
“Viteza de rulare va fi de aproximativ 25 de kilometri pe oră, iar cei 12 kilometri vor putea fi parcurşi în aproape 20 de minute. Ion Dedu, şeful Direcţiei de Transporturi din Primăria Capitalei


Comenteaza aici:
scris de Vasile la ora 16:24 in data 16.11.2010
Doamne fereste!Cum sa le inghita?D-aia lucreaza Oprescu si Primaria?Lasand gluma la o parte,acest bulevard va contribui mult la fluidizarea traficului bucurestean!
scris de Pentru Gigi Naftalina la ora 15:19 in data 16.11.2010
Desteptule 3000 x 24 de ore
scris de gigi naftalina la ora 23:47 in data 15.11.2010
3.000+3.000=6.000 nu 70.000 mama ei de zoologie