Un sfert de veac de... singurătate fără Gheorghe Ursu, poet, inginer şi disident asasinat în mod bestial, în noiembrie 1985, în beciurile Miliţiei şi Securităţii, şi fără enigmaticul său jurnal „arestat“ în orwellianul an 1984 şi dispărut... fără urmă. Stupefiant este că, la fix 25 de ani de la moartea tragică a celui mai cunoscut disident român, Gheorghe Ursu, cei care au comandat asasinarea acestuia sunt, bine mersi, liberi, printre noi: şi foştii miliţieni-şefi Stănică şi Creangă, şi mai mulţi generali de securitate, începând (sau sfârşind) cu Iulian Vlad, pe care procurorul militar Dan Voinea n-a mai apucat să-i trimită în judecată!

Un lung şir de miniştri ai justiţiei poartă o grea responsabilitate pentru kafkanizarea post-factum, până dincolo de absurd, a acestui caz exemplar de disidenţă. Dacă sub miniştri precum Robu, Chiuzbaian, Predescu şi alţi câţiva, nu s-a făcut mai nimic pentru rezolvarea cazului Ursu, sub controversatul ministru Rodica Stănoiu, culmea, au fost condamnaţi şi arestaţi pentru ”omor deosebit de grav” doi dintre principalii responsabili de asasinarea lui Ursu: Stănică Tudor, şeful-adjunct al temutei Direcţii de Cercetări Penale a Miliţiei şi Mihai Creangă, şeful arestului. Culmea culmilor însă, la câteva luni de la condamnare şi ulterior arestare, sub ”mandatul Monicăi Macovei”, temutul Stănică a fost eliberat pe motiv de... stres şi depresie: cauzate de detenţia pe care nu a executat-o! Cât despre jurnalul „arestat”, care cuprinde peste 800 de pagini de memorii din culisele fostului regim comunist, acesta zace pe undeva prin cotloanele arhivelor fostei Securităţi. Poate că va apărea, aşa cum a profeţit în jurnal Ursu, în 2017. Sau poate... niciodată.

Vezi aici Plangerea Penala formulata de Andrei Horia Ursu

Vezi aici Rezolutia Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 4

Vezi aici Raportul Ministerului de Interne referitor la Ursu Gheorghe-Emil