Preşedintele Traian Băsescu a participat, ieri, la deschiderea şedinţei de guvern cu o bună dispoziţie de zile mari care poate masca posibile măsuri... neaşteptate. Şeful statului le-a spus membrilor Cabinetului, după discuţia acestora cu grupurile parlamentare ale coaliţiei pe tema legii salarizării unitare, că se aştepta ca miniştrii să iasă "mai boţiţi" de la întâlnire. "Mă aşteptam să ieşiţi mai boţiţi de la... dar vă văd fresh", a spus Băsescu înainte de a se aşeza pe scaun pentru şedinţa de guvern, uitându-se şi la liderul UDMR, Marko Bela.
Premierul Emil Boc şi mai mulţi miniştri au avut înaintea şedinţei de guvern, la Palatul Parlamentului, o întâlnire cu parlamentarii coaliţiei pe tema legii salarizării. Tot ieri, preşedintele i-a anunţat pe miniştri, în şedinţa de guvern, că doreşte să le vorbească şi despre situaţia de la Ministerul de Interne, remarcându-i pe "băieţii care mai ieri făceau striptease” aruncându-şi şepcile. "Nu voi evita nici subiectul a ceea ce se întâmplă la Ministerul de Interne, adică la băieţii care au început să facă striptease aruncându-şi şepcile. Acum îşi aruncă şi caracterul pe toate televiziunile. Ne aşteptăm şi la alte evoluţii", a spus Băsescu. Evident, preşedintele a făcut mai mult sau mai puţin aluzie directă la evenimentele de la Piatra Neamţ, soldate cu un asasinat de tip mafiot şi cu dezvăluiri despre posibile legături între poliţie şi lumea interlopă. Interesant este că şeful statului nu a mai invocat şi celebrul episod cu ”Ieşi afară, javră ordinară!”, replică scandată tot de poliţişti. O fi uitat sau i-o fi... iertat?!


Comenteaza aici: