În Moldova, domnitori precum Alexandru Lăpuşneanu sau, înaintea lui, Petru Rareş şi-au pedepsit boierii trădători într-un mod bestial. I-au invitat, ca semn de iertăciune, la o mare masă a împăcării, iar când le era lumea mai dragă au pus mercenari străini să-i omoare. Acest procedeu plin de cruzime a existat şi în Ţara Românească, cel care l-a folosit fiind voievodul Mircea Ciobanul, ctitorul Bisericii Curtea Veche, aflată lângă fosta Curte Domnească a Bucureştilor.

Istoria întunecată a Bucureştilor de la începuturi a lăsat în urma ei teroare şi mult sânge, vărsat uneori de mai marii vremurilor în împrejurări dramatice. Mai puţin cunoscut este faptul că, înaintea ispravei sângeroase a domnitorului Moldovei Alexandru Lăpuşneanu, pe malurile Dâmboviţei a existat un voievod care, după revenirea în scaun, i-a ucis cu sânge rece pe cei care-l trădaseră: Mircea Ciobanul. „Iar când au fost la martie 3 deni, cu meşteşug mare au chemat pre Stănilă vornicul şi pre toţi boiarii şi pe amândoi episcopii şi toţi egumenii cu mulţime de călugări, în cetate în Bucureşti. Şi aşa fără veste au năpustit într-înşii pre beşliii lui şi pre mulţi turci, de i-au tăiat pre toţi, vărsându-se mult sânge nevinovat.” („Letopiseţ“, 1559)

Mircea Ciobanul, ctitor de biserici şi ucigaş cu sânge rece
Primul domnitor care a folosit un asemenea procedeu a fost fiul lui Ştefan cel Mare şi al Răreşoaiei, Petru Rareş. La trei ani după ce fusese îndepărtat de pe tronul Moldovei, Petru s-a întors, i-a prins pe boierii uneltitori în Cetatea Romanului şi i-a executat pe 11 martie 1541, capetele lor fiind trimise sultanului Soliman Magnificul. Tot în a doua domnie, Alexandru Lăpuşneanu le-a promis iertare tuturor boierilor care-l trădaseră şi i-a invitat la un mare banchet. Boierii au fost măcelăriţi de mercenari în timp ce petreceau. Aidoma lor, Mircea Ciobanul i-a poftit la o masă domnească pe clericii şi boierii care uneltiseră împotriva lui şi i-a ucis până la unul. În acelaşi an, 1559, avea să ctitorească Biserica Curtea Veche.

Palatul Domnesc nu a fost opera lui Vlad Ţepeş
Cel mai vechi lăcaş de cult din Bucureşti, Biserica Curtea Veche, a fost ctitorit de domnitorul Mircea Ciobanul în 1559. De altfel, actuala Curte Domnească nu este, aşa cum în mod eronat se crede, opera lui Vlad Ţepeş, după al cărui document datat 30 septembrie 1459 s-a dat prima atestare a Bucureştilor. Palatul Domnesc a fost ridicat de Mircea Ciobanul din materiale uşoare, dat fiind faptul că valahii aveau interdicţie de la Poartă de a face construcţii din piatră sau cărămidă, pentru a nu putea fi folosite ca fortificaţii. De asemenea, în mod eronat Bisericii Curtea Veche i s-a atibuit hramul Sf. Anton, vechea Biserică Sf. Anton fiinţând între 1735 şi 1847, când a fost distrusă de Focul cel Mare.

Piaţă de Flori pe ruinele Bisericii Sf. Anton
Biserica Sf. Anton a fost construită în 1735 pe locul alteia, care fusese ridicată în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. A ars la Focul cel Mare din ziua de Paşte a anului 1847, iar icoana făcătoare de minuni a Sf. Anton a fost mutată în 1849 la Biserica Sf. Gheorghe Vechi. Amplasamentul lăcaşului de cult a fost tot în perimetrul Curţii Vechi, iar după dispariţia acestuia, în urma marelui incendiu care a cuprins Bucureştii, pe locul ei a fost ridicată o frumoasă fântână. Aici, în apropiere de intrarea în curtea interioară a Hanului Manuc, au funcţionat o perioadă Târgul Dinlăuntru şi Piaţa de Flori, astăzi rămânând doar o banală parcare. Temeliile fostei Biserici Sf. Anton au fost determinate arheologic în 1960.

„Din strada Lipscani spre Dâmboviţa, prin strada Şelari sau Smârdan, se ajunge în strada Carol, pe care, la stânga, aproape de Piaţa de Flori, se găseşte Biserica Buna-Vestire, cunoscută mai ales sub numele de Biserica Curtea Veche.” Grigore Ionescu