Configuraţia actualei Pieţe a Palatului Regal avea un cu totul alt aspect în perioada de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Construcţii precum Palatul Jockey Club, Hotel Splendid, Hotel Imperial sau Hotel High-Life au fost dărâmate rând pe rând, consecinţa fiind sărăcirea imaginii cu parfum de epocă a fostei Pieţe a Episcopiei. Una dintre ultimele clădiri care a dispărut din peisaj a fost blocul Mica, ştiut mai degrabă ca blocul Nestor, cel care a găzduit la parterul său celebra cofetărie cu acelaşi nume.

În volumul său „Întâlnire cu un necunoscut” (Ed. Humanitas, 2010), scriitorul Gabriel Liiceanu face o trimitere indirectă la cunoscuta cofetărie Nestor, acolo unde, într-o zi a anului 1968, a fost invitat, împreună cu Andrei Pleşu, de filosoful şi scriitorul Constantin Noica. „Lucruri aparent banale a căror semnificaţie îţi scapă în prima clipă. Aşa, de pildă, cele două ieşiri cu Noica, la scurtă vreme după ce ieşise din închisoare: una la cofetăria Nestor de pe Calea Victoriei (unde e astăzi Hotelul Bucureşti), alta la restaurantul «Doi cocoşi» de la intrarea în Mogoşoaia. Ne invită, aşadar, pe Andrei şi pe mine, într-o dimineaţă pe la ora 11, la cofetăria Nestor. Cred că era în 1968. Ieşise de la închisoare în vara lui ’64 […].”

O întoarcere în perioada interbelică
Piaţa Episcopiei (actuala Piaţă a Palatului), arăta cu totul altfel înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Athenee Palace nu era singurul hotel din zonă, stabilimentul construit în 1912 având o concurenţă puternică din partea rivalilor aflaţi în imediata apropiere: Hotel Imperial, care se afla pe latura nordică a Palatului Regal şi care a fost demolat pentru mărirea acestuia (vizavi de acesta, flancat de Fundaţia Carol I şi de Ateneul Român, se afla faimosul Palat Jockey Club); în continuarea lui erau Hotelul High-Life şi Hotelul Splendid şi, în sfârşit, Hotelul Splendid Parc, alături de care, în 1931, Societatea Anonimă Română Mica a ridicat primul tronson al clădirii care-i va purta numele. Al doilea tronson, construit în 1937, avea faţada pe Calea Victoriei, fiind compus din birouri şi prăvălii. La parterul acestui imobil avea să fie deschisă cunoscuta cofetărie Nestor.

Invitaţie la „indiene”, „caroline” şi „creme înalte”
Diversitatea cofetăriilor bucureştene interbelice este extraordinară atât din punctul de vedere al varietăţii de „cofeturi” oferite consumatorilor, cât şi din acela al numelor de pe firmament: cofetăria Capşa, care oferea produse de o rară fineţe şi elegant prezentate, cofetăria Riegler, din Piaţa Teatrului, vestită pentru „indienele” şi „caracurile” servite, cofetăria Frederic, aflată între bulevard şi prefectura de poliţie, unde „carolinele” erau specialitatea casei şi, în sfârşit, mai jos de Biserica Zlătari, cofetăria lui Lambru Paltator, care vindea „creme înalte”, în formă de turn, pregătite din albuş bătut cu zahăr, foarte apreciate de şcolarii care nu aveau bani pentru cofetăriile de lux.

Cofetăria Nestor, rivala de moarte a Capşei
Fineţea preparatelor devine marcă înregistrată şi la Nestor, care ajunge în scurt timp rivala Capşei, modelul absolut al cofetăriilor de lux din epocă. De competiţia dintre cele două cofetării profitau şi cei cu mai puţină dare de mână, la Capşa putându-se cumpăra cu un leu cinci prăjituri, în timp ce la Nestor, cu aceeaşi sumă, se puteau lua şase. După război, cofetăria Nestor a fost botezată de autorităţile comuniste Republicii, însă oamenii au ignorat acest lucru, continuând să o numească aşa cum o ştiau înainte de naţionalizare.

Dezastrul de la cutremurul din 4 martie 1977
În anii ’70, imobilul în care se afla cofetăria Nestor a fost renovat, constructorii hotărând tăierea unor stâlpi de susţinere pentru a câştiga mai mult spaţiu. Imobilul a fost distrus de cutremurul din 4 martie 1977, resturile clădirii prăbuşite blocând Calea Victoriei. Pe locul fostului bloc Nestor a fost ridicat Hotelul Bucureşti, care la rândul lui a avut o cofetărie la parter, dar care nu a mai păstrat eleganţa şi farmecul vechii cofetării Nestor din perioada interbelică.

„Compromisul este arta de a împărţi o prăjitură în aşa fel încât fiecare să aibă impresia că a luat bucata cea mai mare.” Paul Gauguin

Acest material a fost realizat cu sprijinul www.rezistenta.net (necesită link către http://www.rezistenta.net/2009/03/4-martie-1977-in-oras-2.html )