Istoria trăită, şi nu cea scrisă în manuale, are particularităţi care o transformă într-o povestire vie, cu personaje fabuloase, capabile de acte de curaj ieşite din comun sau de trădări spectaculoase. Evenimentele petrecute în trecutul nu foarte îndepărtat al României seamănă cu un sit arheologic care se cere mereu descoperit. Camil Roguski a fost martorul acelor vremuri şi scoate la iveală, cu farmec şi obiectivitate, câteva dintre adevărurile unor realităţi care au decis, într-un fel sau altul, soarta României.

Domnule Roguski, cum erau Bucureştii copilăriei dumneavoastră?
Eu sunt născut în Colentina. Când mergeam de la Obor înspre casă, pe stânga erau numai pomi fructiferi. Era o stradă acolo care se numeşte Eliade între Vii. Mama era directoare la o grădiniţă din zonă. Aici locuiau vreo cincizeci de familii de români şi cam tot atâtea de ţigani. Niciodată nu au fost discuţii între ele. Ţiganii erau cinstiţi şi muncitori. Familia noastră a botezat o grămadă din ei. Erau cu totul alt neam. De altfel, hoţul nu fură niciodată în cartierul lui.

Aţi trăit aproape pe viu multe evenimente care s-au petrecut în interbelic. Cum se văd lucrurile azi din perspectiva trecutului?
Trebuie să ştiţi un lucru: istoria scrisă este cu totul altceva decât istoria trăită. Eu fac parte dintr-o familie de arhitecţi, sunt la a patra generaţie. Bunicul meu a fost prieten cu Carol I, de altfel regele a fost cel care l-a adus în ţară. Tatăl meu a fost secretarul lui Ţigara-Samurcaş, despre care se spune că era fiul nelegitim al lui Carol I. Cunosc destule despre acea perioadă, mai ales din ce se vorbea prin casă.

„Nae Ionescu a murit călare pe Cella Delavrancea!”
Existau şi atunci cancanuri la nivel înalt, mai ales că spuneţi că regele, de pildă, ar fi avut un copil nelegitim?
Să vă spun ceva: mama mea, care era născută Ionescu, era verişoară cu Nae Ionescu. A fost un mare filosof, dar i-a plăcut şi viaţa. Era atras, spre exemplu, de regina Maria. Păi, regina făcuse Balcicul ca să fie un cuib de păsărele acolo. Dintre păsărele făcea parte şi Cella Delavrancea. Acolo mergea şi Nae Ionescu. Păi, Nae Ionescu a murit călare pe Cella Delavrancea! Ăsta este adevărul! Pe de altă parte, acest Ţigara-Samurcaş a fost admis până şi de regina Elisabeta, adică se uita la el ca la copilul lui Carol I. Regele nu a spus adevărul, nu l-a recunoscut niciodată oficial.

„Suntem un neam de trădători!”
Cum era percepută România, ca ţară, în acele vremuri?
Noi întotdeauna, îmi pare rău că o spun, pentru că sunt român, am mers din trădare în trădare. Asta este istoria! În Primul Război Mondial, Carol I, care era filogerman, a făcut tot posibilul ca România să rămână neutră. După moartea lui, moştenitorul tronului, Ferdinand, care după mine a fost un papă-lapte, a trecut de partea Angliei şi a Franţei şi am început războiul contra germanilor. În al Doilea Război Mondial, lucrurile s-au repetat: am întors armele împotriva Germaniei. Am spus mereu: niciodată n-au să ne ierte nemţii! Noi întotdeauna am fost un neam de trădători!

Cum vedeţi implicarea lui Mihai I în evenimentele de la 23 august 1944?
Mihai n-are niciun amestec cu evenimentul de la 23 august. Ştiţi ce a făcut Mihai? A permis ca palatul lui să fi ocupat. Erau ruşii şi reprezentanţii partidelor istorice. El le-a permis să vină, l-au arestat pe mareşalul Antonescu şi l-au dus în depozitul bibliotecii, unde l-au ţinut până a doua zi. Mihai este un trădător! Cum tatăl lui, Carol al II-lea, a trădat statul român când a fugit la Odessa să se însoare, aşa a făcut şi Mihai. Pe 28 august a plecat la Târgu Jiu, la Dobriţa. Eu eram rănit şi eram în spitalul de acolo. Regele a venit şi a stat bine mersi.

„Regina Ana nu este, de fapt, regină!”
Ce s-a întâmplat cu regele Mihai după abdicare?
Ce să se întâmple? A abdicat, deci a terminat cu totul! Că a fost sau n-a fost obligat, a abdicat. A plecat apoi în Iugoslavia, unde a cunoscut-o pe Ana şi s-a însurat cu ea. În mod normal, regina Ana nu este, de fapt, regină, deoarece Mihai s-a căsătorit cu ea când nu mai era rege. Trebuie să mai ştiţi încă un lucru: eu sunt foarte bun prieten cu generalul Stănculescu. Ei bine, Stănculescu a fost cel care îi ducea din patru în patru luni salariul regelui Mihai I la Versoix. Mihai a fost salariatul statului român!

„Carol al II-lea era un rege căruia îi plăceau uniformele, avea fel de fel de fireturi, o cască cu panaş şi cizme înalte de lac. Tot ce a făcut el a fost ca un fel de teatru şi în viaţă, şi în particular.” , Camil Roguski