Fiul lui Adrian Păunescu rupe tăcerea... în „ring”. Pentru prima dată de la moartea tatălui său încoace, Andrei Păunescu răspunde, în exclusivitate, câtorva întrebări adresate de ”ring”, menţionând că este o datorie de onoare a familiei faţă de tatăl său editorialist la ziarul „ring”.

Concret, după impresionanta postare pe blog intitulată ”Cronicar şi la propria moarte”, Andrei Păunescu a oferit câteva detalii importante despre starea în care Adrian Păunescu a compus, pe patul de spital, poemul-testament intitulat ”De la un cardiac, cordial”, devenit editorial în ”ring”, şi, de acolo, a fost preluat de întreaga presă şi a făcut înconjurul lumii.

Cititi aici interviul integral,acordat ziarului ring, in exclusivitate, de Andrei Paunescu

”O paranteză din tăcerea pe care ne-am impus-o”
”Nu ar mai putea exista o altă poezie-testament de care să se audă în curând, pentru că, aşa cum am mai discutat şi cu Carmen, şi cu Ana-Maria, nu a mai dictat altele. Vă răspund dumneavoastră, celor de la «ring», pentru că este o datorie de onoare, o datorie morală, întrucât tata a avut la ziarul «ring» ultima colaborare permanentă şi în felul acesta ies pentru o paranteză din tăcerea pe care ne-am impus-o, noi, ca familie”, spune Andrei Păunescu.

”Să fii cronicar şi la propria ta moarte!”
Fiul poetului spune că, atunci când tatăl său i-a dictat poemul, nu avea sentimentul că acela ar putea fi...ultimul.
„Nu, nu aveam acel sentiment pentru că vedeam că este într-un oarecare progres. Şi simţeam, şi asta am şi scris în articolul de pe blog, simţeam că o să dureze foarte mult, chiar să se prelungească fără termen şederea la spital, dar nu mă gândeam că este ultima poezie, deşi un anumit presentiment am avut atunci când am luat cu mine aparatul foto, reportofonul, atunci când m-am dus pregătit conform celor care mi le-a trasat ca învăţătură de viaţă, am fost pregătit să fiu ziarist chiar şi în situaţii dramatice, chiar tragice”, mai dezvăluie fiul poetului, care spune că, în acele momente tragice, nu avea sentimentul că va fi ultimul poem al tatălui său.

”Tata nu avea, atunci, puterea să vorbească despre moarte lui concretă” , Andrei Păunescu

În 35 de minute şi-a dictat...NEMURIREA
Cronicar şi la propria moarte!Aşa îşi intitulează Andrei Păunescu, ultima postare pe blogul său: despre...Adrian Păunescu! Este, de fapt, cronica ultimei zile înainte de...nemurire a celui care a fost şi va rămâne pe veci Adrian Păunescu. Unde? Când? Cum? 31 octombrie 2010, Spitalul de Urgenţă Floreasca, Secţia de Chirurgie Cardio-Vasculară, etajul 6! Atunci şi acolo, poetul, cu o ultimă zvâcnire de profetic har  a reuşit să uimească încă o dată o ţară întreagă cu un cutremurător poem trimis ziarului ”ring” pentru a apărea în loc de editorial: ”De la un cardiac, cordial”! „Hai să-ţi dictez două strofe, trei!”, spune Andrei că i-a zis, atunci, în spital tatăl său. „Şi a şi început, ca niciodată de rar, să spună versuri: „De-aicea, de pe patul de spital...” Mi-a dictat cele şase strofe în 35 de minute, cu pauze lungi. Mult timp, faţă de viteza cu care scria altădată. La ultima strofă, mi-a cerut părerea, dacă să spună „pâine şi dreptate” sau „minima dreptate”. I-am spus că mi se pare mai bine „minima dreptate” şi mi-a dat credit”, mai spune, Adrei Păunescu pe blogul său, acolo unde pentru prima dată de la moartea poetului, apare manuscrisul antologicului poem , dar şi două fotografii unicat cu Adrian Păunescu pe patul de spital, ţinând în mână pagina poemului-ediotrial: ”De la un cardiac, cordial”.

Vezi aici manuscrisul original "Dela un cardiac cordial"

De-aicea, de pe patul de spital,
Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi să mai ajungă.

Mă monitorizează paznici minimi,
Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi
Să nu mă mai ajungă nicio schijă.

Aud o ambulanţă revenind,
Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se tratează cicatricea.

Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei,
Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei,
Spitalul de urgenţă implorându-l.

Eu vă salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanţie.

Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Şi ţării mele minima dreptate.

”S-a ridicat din pat în şezut, ajutat de Ana şi de o asistentă şi, stând pe scaunul special de lângă patul cu elevator, i-am întins placa de scris, cu poezie cu tot, să o semneze. Zâmbind, mirându-se, dar ştiind că e o cerere pe care o fac în spiritul în care m-a crescut, să consemnez mereu cât mai multe detalii din care se constituie istoria, a semnat, pe verticală, în stânga strofelor, „APăunescu”, în timp ce mi-a spus: „Eşti aşa de legalist!”, mai scie Andrei, în impresionanta mărturie despre tatăl său. Mai multe, în ediţia printată a ”ring”, de mâine dimineaţă.