”Revista «Flacăra lui A.P.» va reapărea zilele viitoare!” Astfel se intitulează ultima postare a fiului poetului pe blogul său personal. Informaţia vine după ce, în ”ring”, într-un interviu acordat în exclusivitate în urmă cu două zile, la întrebarea ”Când va fi tipărit următorul număr din «Flacăra lui Adrian Păunescu»?”, Andrei Păunescu spunea: ”Avem toată nădejdea că va apărea la sfârşitul acestei săptămâni, adică până nu trece luna noiembrie, lună care cuprinde şi evenimentul tragic pentru familia noastră, şi va fi un număr dedicat, în cea mai mare măsură, dacă nu integral, lui Adrian Păunescu”.

Pe blogul său, Andrei Păunescu face următoarea precizare cu privire la viitorul revistei şi spune că: ”După o cuvenită pauză de două săptămâni, revista «Flacăra lui Adrian Păunescu» va reapărea la acest sfârşit de noiembrie cu un număr dedicat fondatorului său, urmând ca, mai departe, să apară regulat, ca o publicaţie vie, nu ca una comemorativă, pentru că revista aceasta nu va avea în ea numai lumină de candelă, ci şi de Flacără adevărată”.

Interviul cu Andrei Păunescu în urmă cu doua zile îl puteţi citi integral mai jos.

Andrei Păunescu: ”Tata nu avea, atunci, puterea să vorbească despre moarte lui concretă”

Întrebare ”ring”: Domnule Andrei Păunescu, a fost poezia-testament intitulată "De la un cardiac, cordial" ultima scrisă-dictată-recitată de Adrian Păunescu sau ar mai putea fi şi alta/altele, de care vom auzi în curând?!
Andrei Păunescu: Nu ar mai putea exista o altă poezie-testament de care să se audă în curând, pentru că, aşa cum am mai discutat şi cu Carmen şi cu Ana-Maria, tata nu a mai dictat altele. Vă răspund dumneavoastră, celor de la ”ring”, pentru că este o datorie de onoare, o datorie morală, întrucât tata a avut la ziarul ”ring” ultima colaborare permanentă. Şi în felul acesta ies, pentru o paranteză, din tăcerea pe care ne-am impus-o noi, ca familie. Deci ”De la un cardiac, cordial” este ultima poezie din cele pe care le ştim eu, Carmen şi Ana, care am fost lângă el la spital.

Aveaţi, atunci când v-a dictat tatăl dumneavoastră acest cutremurător şi profetic poem, senzaţia că ar putea fi ultimul? Şi că, pur şi simplu, marele poet îşi dictează... NEMURIREA?!
Nu, nu aveam acel sentiment, pentru că vedeam că tata este într-un oarecare progres. Şi simţeam, şi asta am şi scris în articolul de pe blog, simţeam că o să dureze foarte mult, chiar să se prelungească fără termen şederea la spital, dar nu mă gândeam că este ultima poezie... Deşi un anumit presentiment am avut atunci când am luat cu mine aparatul foto, reportofonul, atunci când m-am dus pregătit conform celor care mi le-a trasat ca învăţătură de viaţă tata: am fost pregătit să fiu ziarist chiar şi în situaţii dramatice, chiar tragice.

Putea fi acest cutremurător poem un fel de... ”cronică a poetului la propria moarte”?!?
Nu, nu ar putea fi o cronică scrisă de Adrian Păunescu la... propria moarte, pentru că tata îmi dădea sfaturile astea mie, nu avea puterea să vorbească despre moarte lui concretă, deşi, în atâtea zeci, poate sute de poezii, vorbise. Dar atunci nu vorbea decât de o speranţă că ar mai avea nişte ani în care să fie cu noi toţi. (...) Şi, pe de altă parte, după cum se poate citi chiar în ultima strofă, tata dorea binele ţării şi îi cerea lui Dumnezeu încă nişte ani. Şi asta nu o face un om care se simte în ultimele clipe (...) Iar ca dovadă a şi corectat cuvântul ”viaţă ”care lipsea din varianta iniţială a ultimelor versuri.

Va exista şi o carte cu ultimele poeme (eventual însoţită de manuscrise fotocopiate), carte care să poarte numele... "De la un cardiac, cordial"? Eventual, cum se va numi viitoarea carte şi când va apărea?
Nu ştiu, e o idee. Pot să spun că titlul acesta eu i l-am propus. El îmi dădea uneori creditul acesta teribil să îi propun titluri la unele poezii sau articole. Eu chiar i-am propus ”Cardiac cordial”, pentru că mi se păreau cele mai tari cuvinte din poezie. Iar el mi-a spus: ”Nu, o să fie DE LA UN CARDIAC, CORDIAL. (...) Posibila carte viitoare de inedite poate că le va cuprinde şi pe cele din urmă, pentru că nu ştim câte poezii inedite sunt. Bazându-ne pe experienţa că o seamă de titluri de cărţi le alegea din propunerile mele sau ale Anei, putem să ştim sensul în care gândea şi şi-ar fi dorit să se numească o carte".

Când va fi tipărit următorul număr din ”Flacăra lui Adrian Păunescu”?
Avem toată nădejdea că va apărea la sfârşitul acestei săptămâni, adică până nu trece luna noiembrie, lună care cuprinde şi evenimentul tragic pentru familia noastră şi va fi un număr dedicat, în cea mai mare măsură, dacă nu integral, lui Adrian Păunescu.

Spre finalul acestui mini interviu, aş mai vrea să vă întreb dacă aveţi ceva de comentat în legătură cu tot ce a apărut până acum despre tatăl dumneavoastră, din diverse zone, inclusiv, să zicem, în ultimul editorial al lui Mircea Cărtărăscu?
Nu, nu am nimic de comentat. Le mulţumesc celor care au scris frumos, iar celor care au scris urât, nu le doresc decât să fie după sufletul lor, că au lovit într-un om care nu se mai poate apăra.

Şi, o ultimă întrebare, care v-ar putea părea ciudată şi la care dacă doriţi îmi răspundeţi dacă nu, nu: a murit poetul şi omul Adrian Păunescu de propria moarte sau, cum spun bătrânii, de... moarte bună?
Nu pot să spun, nu pot să-mi dau cu părerea. Aici e o chestiune prea importantă, dar ultimele luni în care şi-a scris de atâtea ori scrisoarea de despărţire de familie, de cei dragi, în care a spus de atâtea ori că nu se simte bine erau toate semnul că... nu era bine şi că presimţea că se poate întâmpla ceva. De aici încolo nu pot şti. În orice caz, 67 de ani este o vârstă foarte, foarte tânără pentru un om atât de puternic cum a fost tata, iar dacă ţinem cont că, în 67 de ani, Adrian Păunescu a trăit cât alţii în 10 vieţi, nu ştiu. CALCULELE ASTEA LE FACE O INSTANŢĂ CARE ESTE PESTE NOI.