Marian Eana 24.11.2010
Vagabondul bucurestean a cucerit lumea
http://admin.ziarulring.com/images/upload/cocktail/vagabondul-bucurestean-a-cucerit-lumea-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

814 (ultima in 24.11.2010)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 
SUCCES. „Lumea vazuta de Ion B.” a castigat Premiul Emmy

Documentarul "Lumea văzută de Ion B.", produs de HBO România şi regizat de Alexander Nanau, a fost premiat, la categoria "Arts Programming", la cea de-a 38-a ediţie a Premiilor Emmy.

Filmul prezintă povestea lui Ion Bârlădeanu, care de la o viaţă de vagabond pe străzile Bucureştiului a ajuns un artist de prestigiu internaţional. La peste 60 de ani, Ion Bârlădeanu este cea mai recentă descoperire a artei româneşti. În urmă cu trei ani, locuia şi lucra în ghena unui bloc bucureştean. În 2009, operele sale erau expuse la Londra, alături de cele ale lui Andy Warhol şi Marcel Duchamp. Anul acesta, el a fost prezentat într-o expoziţie personală - "Realpolitik" -, la o prestigioasă galerie din Paris, lucrările sale fiind admirate acolo şi de actriţa Angelina Jolie.

O perspectivă asupra Europei de Est
Alexander Nanau a început filmările la documentar în momentul în care lucrările lui Ion B. au început să fie cunoscute şi apreciate. Filmul oferă o perspectivă asupra a ceea ce poate propune Europa de Est: talent nedescoperit, oameni care au învăţat să se ascundă pentru a-şi păstra adevărul interior şi a supravieţui regimului comunist. Alături de "Lumea văzută de Ion B.", la secţiunea "Arts Programming" a Premiilor Emmy au mai fost nominalizate trei programe: "All My Life: Cazuza" (TV Globo, Brazilia), "Imagine... David Hockney: A Bigger Picture" (BBC/ Coluga Pictures, Marea Britanie) şi "Personas Inside Out" (TV Asahi, Japonia). La gala de decernare a premiilor, care a avut loc la New York, luni, la ora locală 19.30, au fost prezenţi pentru a ridica trofeul regizorul Alexander Nanau, Carmen Harabagiu şi Aurelian Nica.

„Doar începutul”
Andrei Creţulescu, unul dintre producătorii documentarului "Lumea văzută de Ion B.", consideră că distincţia reprezintă un moment de referinţă în istoria cinematografiei româneşti: "E un moment formidabil pentru HBO, în principal, şi pentru documentarul românesc, în general. Îndrăznesc să spun şi să cred că este numai începutul", a spus Andrei Creţulescu.

Britanicii au dominat
Actriţa britanică Helena Bonham a fost onorată cu premiul pentru cea mai bună performanţă pentru rolul Enid Blyton din pelicula „Enid”, în timp ce actorul englez Bob Hoskins a fost distins cu premiul pentru cea mai bună interpretare în rolul Paddy Gargan din „The Street.” De asemenea, Anglia a dominat această ediţie. Printre câştigătoare s-au numărat şi alte filme englezeşti, precum „Shaun the Sheep” sau „Small Island”. Surpriza serii a fost prezenţa unor ţări ca Portugalia, care a câştigat pentru prima oară în istorie un premiu în cadrul celebrului eveniment, pentru telenovela „My Love“. Israelul a dominat pentru prima oară la categoria comedie cu “Traffic Light”, în timp ce Coreea de Sud a câştigat, în premieră, distincţia pentru cel mai bun documentar cu “Mom and the Red Bean Cake”.

"Lumea văzută de Ion B." a câştigat Premiul Gopo pentru cel mai bun film documentar, în martie, şi a fost selecţionat până în prezent la peste 30 de festivaluri.

Aleşi din peste 50 de ţări
International Academy of Television Arts & Sciences este o organizaţie ce cuprinde entităţi media şi de divertisment din peste 50 de ţări. Organizaţia premiază excelenţa în programele de televiziune produse în afara Statelor Unite ale Americii.

Comenteaza aici: