Cristina Şişcanu, de la Kanal D, şi Mihaela Moise, alintată Meme, de la Antena 1, au avut, luni seară, în direct pe ambele posturi TV, o confruntare care s-a lăsat cu uşoare îmbrânceli, replici acide şi, în cele din urmă, cu microfonul „Drept la ţintă” smuls din mâna posesoarei de drept. Iubita lui Mădălin Ionescu ia în calcul o reparaţie în justiţie, în timp ce oficialii trustului din Băneasa au preferat să nu se implice în scandal.
Prima ciocnire fizică dintre cele două show-uri concurente s-a produs cu ocazia unei transmisiuni live de lângă Capela Bisericii Herăstrău, unde a fost depus corpul regretatei soprane Roxana Briban. Personajul disputat de reportere a fost soţul artistei, Alexandru Briban. S-au confruntat pentru declaraţii Cristina, iubita lui Mădălin Ionescu, şi Meme, iubita lui Luis Lazarus.
„Nu mă pricep la încăierări şi gesturi de mahala!”
Incidentul a fost relatat de Cristina Şişcanu: „A venit clipa intrării în direct. Lui Alexandru Briban îi sună telefonul şi aud vocea unei reportere de la o altă emisiune. El pleacă şi nu se mai întoarce preţ de 20 de minute. Când revine, îmi zice: «Nu pot să dau interviuri în direct, doar înregistrat». Îl întreb: «De ce? Sunteţi cu exclusivităţi?» şi îmi răspunde: «Sigur că da». Eu şi echipa mea rămânem în curtea bisericii, în faţa capelei. Briban intră în direct la un alt post de televiziune. Merg lângă soţul îndurerat şi îndrept microfonul către el. Atunci, reporteriţa care se ocupa de live-ul cu Briban mă atacă, la propriu. Încerc să opun rezistenţă, dar lipsa de experienţă în privinţa încăierărilor de stradă şi a gesturilor de mahala îşi spune cuvântul. Rezultatul: îmi fură microfonul. Spun că mi s-a furat microfonul. Reportera confirmă: «Normal, dacă eu sunt în live!». Eram pe domeniul public. Aşezând microfonul meu alături de celălalt, nu perturbam în niciun fel acel live. Reportera spunea: «Cristina, te faci de râs! Eşti penibilă!». Cine s-a făcut de râs şi cine e penibilă? Eu, care îmi făceam meseria, sau ea, care nu înţelege că exclusivitate pe domeniul public nu există, mai ales că Alexandru Briban n-a protestat în niciun fel că am plasat şi eu microfonul în dreptul dumnealui. În locul colegei mele, n-aş fi reacţionat în niciun fel, pentru că nu aveam dreptul să împiedic pe nimeni să-şi facă meseria pe domeniul public. În mod normal, ar trebui să mă apăr cu legea”.
Simona Gherghe, lăsată fără cuvinte
Totodată, Cristina Şişcanu, deranjată de comentariul celei care a fost pusă la cârma „Acces Direct” după înlăturarea lui Mădălin Ionescu, îi reproşează Simonei Gherghe: „Prezentatoarea a luat următoarea atitudine: «Nişte gesturi absolut deplasate ale unei colege de la Kanal D care....» şi n-a mai avut cuvinte. Dar gestul colegei tale care m-a atacat şi mi-a şterpelit microfonul preţ de câteva momente bune, împiedicându-mă să-mi exercit meseria, cum poate fi calificat? Mai mult, mă gândesc dacă mă pot considera colegă cu tine. Nu-mi amintesc să fi văzut vreun material de excepţie sau măcar important pe care să-l fi realizat când ai fost reporter”.
„E normală o «luptă» pe subiecte între jurnalişti, dar să-ţi arogi dreptul de a face «exclusivităţi» pe domeniul public e jenant. Am fost îmbrâncită şi mi s-a furat microfonul. Alexandru Briban a semnat un contract cu acea emisiune de unde a luat bani, iar eu le-am «stricat» exclusivitatea.”, Cristina Şişcanu




Comenteaza aici:
scris de ana la ora 09:39 in data 30.11.2010
Toate ,niste golanci . siscanu o nemancata penibila, iar gherghe o profanatoare de mominte, care-i facuta pres in ograda securistului felix. Nu stiu ce cauta asemenea paduchioase media. Daca poti numi MEDIA ce se intampla in tara asta.
scris de NUMELE la ora 14:52 in data 25.11.2010
fugi in moldova, neispravito cu fatza de bidon turtit. tot ai impresia k esti frumoasa ai o figura respingatoare si ffff vulgara!!!
scris de ionela la ora 13:19 in data 25.11.2010
sa iti fie rusine siscanu pentru ce ai facut.......