Schimbul de focuri dintre cele două Corei de marţi a adus din nou în discuţie posibilitatea izbucnirii celui de-al Treilea Război Mondial. Însă nu este prima dată, în ultimii 60 de ani, când lumea a fost în pragul unui nou conflict planetar nimicitor. De nenumărate ori, superputerile lumii au fost la un pas de a arunca din nou lumea în haos, dar, datorită norocului sau inspiraţiei unor mari lideri, am scăpat cu bine. Cu toate că ne-a şuierat de multe ori pe la ureche „glonţul atomic”, se pare că nu am învăţat nimic.

Perioada Războiului Rece a fost presărată cu mai multe momente tensionate. Primul a fost în 1956, în Egipt, atunci când Gamal Abdul Naser, conducătorul ţării, a decis naţionalizarea Canalului Suez. Statul african a fost atacat de o coaliţie formată din Marea Britanie, Franţa şi Israel, care dorea deţinerea controlului în zonă. Intervenţia armată a celor trei state a fost dur condamnată de URSS, care a ameninţat liderii ţărilor implicate cu un nou război. Din fericire, conflictul nu a durat decât câteva luni, fiind aplanat de ONU.

38 de zile de tensiune
Omenirea a fost din nou la un pas de dezastru între 14 octombrie şi 20 noiembrie 1962, perioadă rămasă în istorie sub denumirea „Criza rachetelor din Cuba”. Totul a început după ce avioanele de spionaj americane au obsevat că, pe teritoriul Cubei, sovieticii instalaseră aparatură militară ce permitea lansarea de proiectile cu focoase termonucleare de rază, capabile să distrugă oraşele de pe Coasta de Est a SUA, printre care şi capitala, Washington. După aproape o lună de la această descoperire, marina americană a instituit o blocadă asupra Cubei, pentru a nu permite trecerea unui convoi de nave sovietice ce urma să armeze dispozitivele. Au urmat trei zile foarte tensionate, în care preşedintele american John F. Kennedy şi conducătorul sovietic Nikita Hruşciov au ajuns la un acord: bazele din Cuba au fost dezafecate, iar SUA au retras blocada navală şi au părăsit o bază similară situată în Turcia.

Soarta planetei, în mâna unui om
Un alt moment critic, ce ar fi putut declanşa Al Treilea Război Mondial, s-a desfăşurat la punctul de comandă al sistemului de prevenire a atacurilor cu rachete din cadrul trupelor de aparare antiaeriană Serpuhov-15 din URSS. În noaptea de 26 septembrie 1983, locotenent-colonelul Stanislav Petrov se afla în post, la punctul de comandă, când aparatele au detectat cinci rachete intercontinentale îndreptându-se către URSS. Cu toate că, potrivit protocolului, el trebuia să-şi anunţe superiorii şi apoi, la ordinele acestora, să răspundă atacului cu o salvă de rachete nucleare, Petrov a ignorat procedura. El a bănuit că ar putea fi vorba de o defecţiune a sistemului deoarece cinci rachete erau prea puţine dacă ar fi fost vorba despre un atac adevărat. Petrov a avut dreptate şi astfel a evitat ca o eroare tehnologică să pornească un conflict nuclear. Ani mai târziu, după căderea Cortinei de Fier, într-un documentar dedicat evenimentului, unul dintre superiorii săi direcţi a declarat că, cel mai probabil, dacă Petrov ar fi raportat descoperirea, URSS ar fi lansat la rândul ei mai multe rachete nucleare.

De la simulare la război
Tot în 1983, lumea a fost din nou în pragul războiului, de data aceasta din cauza unui antrenament al NATO. Forţele alianţei pregăteau în Europa o simulare în caz de război nuclear, ce a fost interpretată greşit de conducătorii sovietici. Pe data de 2 noiembrie, forţele NATO au demarat exerciţiul „Able Archer”, care simula acţiunea de răspuns a coaliţiei în cazul unui atac nuclear. Speriaţi că acesta ar fi de fapt doar un pretext pentru a masca începutul unui război, conducătorii sovietici au decis, de asemenea, pregătirea pentru lansarea de arme nucleare. Încheierea exerciţiului NATO, nouă zile mai târziu, a calmat spiritele la Kremlin şi toată Rusia a respirat uşurată. Specialiştii militari consideră acest moment ca fiind unul dintre cele mai periculoase din perioada postbelică, toate condiţiile declanşării unei conflagraţii mondiale fiind îndeplinite.

Aeroportul discordiei
Războiul din Kosovo a fost, de asemenea, prilejului unui nou conflict la nivel mondial, între 12 şi 26 iunie 1999, când forţele NATO au fost la un pas să le atace pe cele ruse. Odată cu încheierea războiului, trupele alianţei au fost însărcinate cu ocuparea aeroportului din Pristina, care până la urmă a fost capturat de aproximativ 200 de soldaţi ruşi. Pentru a-şi duce la capăt misiunea, comandantul american Wesley Clark l-a însărcinat pe generalul britanic Sir Mike Jackson cu atacarea aeroportului, ordin care nu a fost îndeplinit. Cu toate că decizia lui a fost criticată dur, analiştii militari au declarat ulterior că atacarea aeroportului s-ar fi putut solda cu un conflict pe scară largă între NATO şi Rusia.