Bogdan Cotigă & Alina Nicu 29.11.2010
Ce ni se pregateste de Ziua Nationala!
http://admin.ziarulring.com/images/upload/bucuresti/asa-ne-distram-de-ziua-nationala-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

2444 (ultima in 29.11.2010)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 
SARBATOARE. Fasole, tuica si fanfara militara cu ocazia zilei de 1 Decembrie

Autorităţile locale ne asigură că bugetul alocat manifestărilor de Ziua Naţională nu a fost lovit de criză. Astfel, bucureştenii vor putea urmări tradiţionala paradă militară de la Arcul de Triumf şi se vor putea ospăta, gratuit, cu fasole cu costiţă afumată sau cârnaţi. Mai mult, surprizele pregătite de autorităţi cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă nu se opresc aici.

Peste 1.500 de soldaţi şi ofiţeri din cadrul Ministerului Apărării, al Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii vor defila, miercuri, începând cu ora 11.00, pe sub Arcul de Triumf. Bucureştenii care vor alege să urmărească tradiţionala paradă militară vor putea admira totodată tehnica de luptă a Armatei Române. De asemenea, avioanele IAR 99 Şoim, elicoptere şi un IAR Puma Socat, ce are în dotare un tun, două mitraliere laterale şi acroşaje exterioare ce pot include rachete antitanc, vor survola pe cerul Capitalei.

Ospăţ în faţa primăriei lui Onţanu
Şi în acest an, Primăria Sectorului 2 le va oferi bucureştenilor, cu ocazia Zilei Naţionale, 13.000 de porţii de fasole cu costiţă afumată. Autorităţile locale vor pune la bătaie şi 725 de litri de ţuică fiartă.

De altfel, miercuri, începând de la ora 12.00, bucureştenii vor putea urmări şi defilarea poliţiştilor comunitari în acordurile fanfarei militare, precum şi demonstraţii de intervenţie şi arte marţiale ale agenţilor comunitari. La final, oaspeţii lui Onţanu vor putea încinge Hora Unirii alături de edil. Mâncarea şi băutura vor fi distribuite, de la ora 11.00, în 13 corturi amenajate în faţa Circului Globus, la Gara de Est, în parcurile Florilor, Plumbuita, Floreasca, Motodrom, Tei şi Lunca Florilor, în piaţa Vatra Luminoasă, pe străzile Nicolae Apostol (Grădiniţa nr. 215), Paroşeni, Periş (Şcoala nr. 40) şi Bulevardul Chişinău (Marimar), iar începând cu ora 13.30 şi în corturile amplasate lângă primărie. Din acest weekend, parcul din faţa primăriei va găzdui şi un târg de Crăciun.

Cârnaţi în Moghioroş şi Crângaşi
De Ziua Naţională, autorităţile locale din sectorul 6 vor împărţi, gratuit, mii de porţii de fasole cu cârnaţi, începând cu ora 14.00, în parcurile Crângaşi şi Moghioroş. Atmosfera de sărbătoare va fi întreţinută de fanfara militară. De asemenea, edilul Cristian Poteraş va inaugura, la ora 19.00, în Parcul Moghioroş, „Orăşelul lui Moş Crăciun”, unde bucureştenii se vor putea delecta cu produse culinare tradiţionale, dar vor avea şi ocazia să aleagă daruri pentru cei dragi. De altfel, întreg sectorul se va transforma în „Ţara lui Moş Crăciun”. Administraţia Domeniului Public Sector 6 şi-a propus ca în toate intersecţiile şi parcurile mari să existe ţurţuri uriaşi, ghirlande magice, figurine înalte de patru metri, în formă de Moş Crăciun, urşi şi oameni de zăpadă, dar şi brazi împodobiţi, înalţi de 10-20 de metri. Mai mult, autorităţile au început demersurile pentru a organiza şi în acest an revelionul în aer liber în Parcul Moghioroş.

Surprize de Sf. Nicolae
Primarul sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, va aprinde luminiţele de sărbători pe 1 Decembrie. Apoi, de Sfântul Nicolae, edilul Piedone ne invită „Acasă la Moş Crăciun”, în Parcul Lumea Lumea Copiilor. Pentru bucureşteni vor fi amenajate zeci de căbănuţe unde se vor comercializa produse tradiţionale. Totodată, când vremea va permite, în parc se va da startul distracţiei pe patinoar şi pe pârtia artificială de schi. Mai mult, autorităţile intenţionează să organizeze, în Lumea Copiilor, şi jocuri olimpice de iarnă.

Oprescu aprinde luminiţele
Criza a lovit şi Centrul de Proiecte Culturale ArCuB din subordinea Primăriei Capitalei, aşa că fondurile dedicate Sărbătorilor de Iarnă sunt diminuate. În acest an, bucureştenii vor fi întâmpinaţi cu un târg de produse tradiţionale de sezon în Grădina Cişmigiu. Potrivit directoarei instituţiei, Mihaela Păun, bugetul pentru astfel de manifestări a fost micşorat cu aproape 25%. “Vom amenaja în Cişmigiu un brad înalt de 25 de metri şi, după modelul de anul trecut, parcul va fi ornat cu luminiţe care vor fi aprinse odată cu cele de pe bulevardele principale, în seara de 5 decembrie. Va fi montat şi bradul electric la rondul de la Universitate”, ne-a spus Păun.

Târguri în fiecare weekend
Autorităţile locale din sectorul 1 au început instalarea în sector a ghirlandelor şi a luminiţelor, astfel că, de Sfântul Nicolae, edilul Andrei Chiliman va aprinde luminiţele. Începând de pe 4 decembrie, Parcul Kiseleff va găzdui, în fiecare weekend, târguri de cadouri, antichităţi şi produse culinare româneşti.

Liviu Negoiţă vrea... păpuşi de sezon
Pregătirile sunt în toi şi în sectorul 3 al Capitalei. Primarul Liviu Negoiţă vrea să cumpere un Moş Crăciun înalt de 1,85 metri şi doi îngeraşi. Autorităţile intenţionează să investească aproximativ 142.000 de euro în decoraţiuni, printre care şi păpuşi şi oameni de zăpadă, soldăţei, clopoţei, ghirlande, elfi şi un castel cu turnuri.

Comenteaza aici: