Vlad Manolache & Gelu Diaconu 30.11.2010
„Iesirea din intuneric se amana!”
http://admin.ziarulring.com/images/upload/bucuresti/iesirea-din-intuneric-se-amana-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

857 (ultima in 30.11.2010)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 
AMARACIUNE. Cetatenii moldoveni de dincoace si de dincolo de Prut sunt dezamagiti de rezultatele alegerilor

Republica Moldova nu a trecut încă examenul trecerii definitive către calea progresului şi a democraţiei, majoritatea celor care s-au prezentat la urne duminică alegând partidul fostului preşedinte Vladimir Voronin. Exit-pollurile îi indică victorioşi pe comunişti, însă doar alianţele posibile dintre cele patru partide care vor intra în parlament vor decide ce culoare va avea viitorul preşedinte al Republicii Moldova.

Conform ultimelor rezultate parţiale ale alegerilor de duminică din Republica Moldova, comuniştii se află în frunte cu peste 40% din sufragii, fiind urmaţi de cele trei partide care constituie Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE): PL-D, cu 28,5%, PD, cu 12,9% şi PL, cu 9,3%. Optimismul forţelor democrate cu privire la formarea unei majorităţi care să desemneze viitorul preşedinte al ţării s-au năruit odată cu anunţul venit din partea Comisiei Electorale Centrale (CEC) după numărarea a 97% din voturi. Ţara pare în continuare divizată între cele două direcţii, cea prooccidentală, susţinută de AIE, şi cea prorusă, sprijinită de PCRM. Dezideratul preşedintelui interimar Mihai Ghimpu, care susţinea în momentul votului apropierea de Uniunea Europeană, pare a fi un vis tot mai îndepărtat.

„Este nevoie de o soluţie de compromis”
Scriitorul Vasile Ernu, devenit cunoscut în România după apariţia romanului „Născut în URSS”, este de părere că incertitudinea politică ar fi un dezastru pentru Republica Moldova. „Alianţa se pare că nu e dispusă să cedeze. Ea poate face majoritatea şi impune un guvern. Din păcate, din datele pe care le avem la această oră, Alianţa nu va avea 61 de mandate pentru a putea să numească preşedintele ţării. Aici se va duce marea bătălie. Să vedem în ce măsură clasa politică de la Chişinău va reuşi să negocieze în aşa fel încât să iasă din acest impas. În orice caz, e preferabil să se găsească cât mai repede o formă de compromis pentru a nu deveni din nou o ţară nefuncţională politic. Blocajul politic ar fi un dezastru pentru Republica Moldova”, a declarat, pentru „ring”, cunoscutul scriitor.

Încheierea conturilor cu trecutul, amânată
Sub semnul incertitudinii se află şi ziariştii de la „Jurnal de Chişinău”, al cărui redactor-şef este Rodica Mahu, „eroina din ring” premiată anul trecut la Gala Premiilor „ring” pentru curajul de care a dat dovadă în zilele „Revoluţiei de la Chişinău”, când a fost arestată de forţele de ordine în timp ce-şi făcea meseria. „Ziua alegerilor, ca şi noaptea de după ele, de altfel, este pentru noi chinul lumii. Ca şi politica, în general. Ca şi incapacitatea de a face un exit-poll ca lumea. Ca şi neputinţa de a ne alege preşedintele. De a încheia conturile cu trecutul şi de a ne decide viitorul. […] Oricum ai da însă, chinul setei de lumină, vorba poetului, n-a încetat. Noaptea totalitară, după plastica expresie a lui Vladimir Tismăneanu, deşi nu-i astăzi atât de deasă ca odinioară, n-a luat încă sfârşit. Zorii deşteptării naţionale nici de data aceasta nu ne bucură ferestrele. Ieşirea din întuneric se amână”, notează Petru Bogatu, editorialist la „Jurnal de Chişinău”.

Comuniştii vor un singur partener
Partidul lui Vladimir Vornonin, PCRM, deţine 44 de mandate în parlament, în timp ce coaliţia partidelor proeuropene are 57 de mandate, fiindu-i astfel imposibil să aleagă preşedintele, pentru acest lucru fiind necesare 61. Liderul comunist Vladimir Voronin a afirmat că nu exclude o viitoare colaborare între comunişti şi democraţii conduşi de Marian Lupu, fost membru al Partidului Comunist și candidat al forțelor proeuropene la preşedinţie. „Haosul Alianței pentru Europa nu poate continua. PCRM este gata de guvernare și de dialog cu celelalte partide. Alianță cu mai multe partide nu ne dorim. Experiența din ultimul an arată că, ceea ce a fost, a fost doar haos. Cel mai simplu ar fi o alianță din două partide”, a menţionat fostul şef al Republicii Moldova.

Atacuri, suspiciuni, dezechilibru
Tensiunile şi atacurile nu au lipsit din decor la alegerile din Republica Moldova. Primul atac a venit din partea lui Vladimir Voronin, care a acuzat liberalii că au furat cel puţin 10 procente din cele ale comuniştilor. „Este pentru prima dată când ne-am confruntat cu o astfel de incompetenţă în completarea procesului-verbal la fiecare secţie de votare”, a afirmat fostul preşedinte al Moldovei. Haosul a luat amploare odată cu rezultatele total diferite ale sondajelor. Deşi exit-pollul IRES arăta că Partidul Liberal-Democrat a obţinut 34,4% şi a detronat PCRM-ul, care avea 26% din voturi, un alt sondaj al companiei CBS-Axa a anunţat că Partidul Comunist conduce bătălia cu 33,8% din scrutinul legislativ, iar PDLM-ul avea 32,2%. Dezechilibru a apărut şi între membrii coaliţiei proeuropene, care se pare că lasă principiile în favoarea puterii.

„Voronin a devenit un nume odios în lumea politică din RM. Niciun lider democrat nu poate să aibă de-a face cu el decât cu riscul de a se compromite iremediabil.” , Nicolae Negru, editorialist „Jurnal de Chişinău”

Comenteaza aici: