Traian Racu 30.11.2010
Atac la „Rege”
http://admin.ziarulring.com/images/upload/sport/atac-la-rege-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

410 (ultima in 30.11.2010)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 
TIR. Hagi este tot mai contestat in Turcia

Ultimul eşec al Galatei, cu Beşiktaş, a determinat presa turcă să se dezlănţuie la adresa antrenorului român care, acum doar o lună, era privit ca un salvator al roş-galbenilor.

Pe „Ali Sami Yen”, băieţii lui Hagi nu au mişcat în faţa lui Beşiktaş, care a condus din minutul 8 şi şi-a majorat avantajul în minutul 79. Onoarea Galatei a fost salvată de Kewell, care a înscris mult prea târziu, în prelungirile partidei. Publicul a fost fidel „Regelui”. A strigat: „I love you, Hagi!” şi a cerut demisia conducerii. Ziariştii nu au fost însă atât de indulgenţi. Iadul mediatic s-a dezlănţuit împotriva românului, care, în şase etape, a reuşit o singură victorie, 2-1 cu Antalyaspor.

„Contribuţia lui Hagi este ZERO!”
Lipsa de iniţiativă pe marginea terenului şi netitularizarea lui Milan Baros au determinat cotidianul „Vatan” să scrie, sub titlul „Balonul Hagi s-a spart”: „Hagi nu a avut nicio acţiune cu efect pozitiv pe marginea terenului de când şi-a început al doilea mandat. Nicio schimbare pe care a făcut-o nu a avut ca efect o întoarcere a scorului în favoarea echipei Galatasaray”. Mai înverşunaţi au fost jurnaliştii de la publicaţia „Akşam”, care au scris: „Contribuţia lui Hagi este zero! Hagi se numără printre cei care nu reuşesc să se adune şi să aibă o contribuţie la echipă. Este de neînţeles cum un om ca Hagi, care cunoaşte atât de bine fotbalul, nu poate să îşi arate influenţa”.

10 este locul ocupat de Galatasaray în Turkcell Süper Lig, cu 17 puncte, la 16 puncte de ocupanta primului loc, Trabzonspor.

„Consider că am făcut unele alegeri greşite. De acum trebuie să învingem.”,Gheorghe Hagi

Comenteaza aici: