Susţinătorii teoriei existenţei vieţii extraterestre au avut mari aşteptări de la cercetătorii americani, care anunţaseră că vor face cunoscută opiniei publice o descoperire revoluţionară. Din nefericire însă, „omuleţii verzi” de pe Marte şi E.T. rămân deocamdată doar simple fantezii cinematografice.
Descoperirea unei bacterii care trăieşte într-un mediu cât se poate de toxic, arsenicul, în lacul Mono din parcul natural Yosemite din California, i-a făcut pe oamenii de ştiinţă să afirme că existenţa unor alte forme de viaţă este posibilă în Univers. Redactorul-şef al publicaţiei „National Geographic Romania”, reputatul geolog Cristian Lascu, crede că totul este făcut doar cu un singur scop: obţinerea de bani pentru cercetare. „Cei de la NASA au nişte mici probleme câteodată şi au nevoie de bani, aşa că mai aruncă pe mapamond câte o treabă care agită lumea ca să pregătească terenul pentru vreo aprobare de fonduri. La un moment dat a fost chiar una istorică, când au pus toată lumea pe jar cu forme de viaţă care ar exista pe Marte”, a spus, în exclusivitate pentru „ring”, Cristian Lascu.
„Bacteria descoperită nu este o dovadă!”
Microorganisme care trăiesc în condiţii extreme au mai fost găsite pe Terra, astfel că ultima descoperire nu are foarte multe elemente de noutate. „Faptul că s-a descoperit o bacterie care poate supravieţui în arsenic nu este o dovadă că există viaţă extraterestră. O formă de viaţă mult mai evoluată decât o bacterie, pluricelulară, supravieţuieşte la -270 de grade Celsius. Sunt, de asemenea, bacterii care trăiesc în izvoarele fierbinţi de pe fundul oceanelor, ca să nu mai vorbesc de bacteriile descoperite în peştera de la Movile, în apropiere de Mangalia, care procesează dioxidul de carbon şi hidrogenul sulfurat aflate din belşug în acel loc. Arsenicul, într-adevăr, este un mediu toxic. Sunt elemente care ne dau speranţa că, în condiţii cu totul diferite de cele obişnuite, viaţa ar putea să existe pe alte planete. Deocamdată însă nu avem acea certitudine”, a încheiat Cristian Lascu.
„După părerea mea, foarte greu se va afla despre existenţa vieţii extraterestre doar cu ajutorul roboţilor. Până când nu se duce omul şi nu pune piciorul pe Marte, nu cred că se poate afla.” Cristian Lascu


Comenteaza aici:
scris de v la ora 15:02 in data 03.12.2010
Se pare ca autorula rticolului din Ring si domnul Cristian Lascu nu sunt la curent sau nu inteleg detaliile descoperirii anuntate de cei de la NASA. Inainte de a scrie acest articol merita sa fie citit si articolul de pe BBC. Cei de la NASA stiu ca exista bacterii care proceseaza diverse elemente nocive si stiu ca exista bacterii care traiesc in medii nocive. Aceasta bacterie pe care o descriu ei se pare ca a inlocuit fosforul cu arsenicul in mecanismele celulare. Era foarte util daca domnul Lascu putea da exemplu de alta bacterie sau organism care face acest lucru. Cateva fraze relevante din articolul de pe BBC: "The bacterium, found in a California lake, uses the usually poisonous element arsenic in place of phosphorus... While bacteria have been found in inhospitable environments and can consume what other life finds poisonous, this bacterial strain has actually taken arsenic on board in its cellular machinery... Until now, the idea has been that life on Earth must be composed of at least the six elements carbon, hydrogen, oxygen, nitrogen, sulphur and phosphorus - no example had ever been found that violates this golden rule of biochemistry."