Elevele lui Radu Voina au jucat două amicale cu Germania, la Salzgitter şi Hildesheim, iar ieri urmau să revină în ţară, însă, din cauza ninsorilor abundente, niciun avion nu a mai decolat din Hanovra. Înzăpezite cu doar trei zile înainte de debutul Campionatului European din Danemarca şi Norvegia, handbalistele au făcut un apel la prieteni şi fani prin intermediul site-ului de socializare Facebook.
Handbalistele României nu au apucat să se bucure prea mult de victoria din ultimul meci împotriva Germaniei. Vremea nefavorabilă le-a ţintuit pe pământ nemţesc, deşi ieri-dimineaţă trebuiau să decoleze spre România. Cu laptopurile deschise, fetele au început să ceară ajutor pe internet, în speranţa că vor găsi o soluţie de a pleca, măcar pe şosea, din Germania. „Dacă are cineva drum pe ruta Hannover-Paris, rugăm să ia şi echipa de handbal. De la Paris ne descurcăm noi... Vrem să ajungem acasă”, a menţionat frumoasa Ada Nechita pe pagina ei de Facebook.
Voina spera să ajungă azi-noapte
Şi selecţionerul României a fost uimit de vremea care a invadat brusc Germania. „Aici e iarnă adevărată, nu glumă! Trebuia să plecăm în această dimineaţă (n.r. – ieri), via Paris, dar avioanele nu se pot ridica din cauza gheţii care se formează. Au anulat zborul, iar acum tot ce ştim e că mai avem o variantă seara, la ora 19.00, cu escală la Praga. De acolo, vom vedea la ce oră putem zbura spre ţară, probabil vom ajunge acasă doar târziu, la noapte”, a declarat ieri Radu Voina.


Comenteaza aici: