Daniela Arnăutu 09.12.2010
EXCLUSIV: “Sesizam la Parchet testarile ilegale de medicamente”
http://admin.ziarulring.com/images/upload/bucuresti/exclusiv-sesizam-la-parchet-testarile-ilegale-de-medicamente-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

2087 (ultima in 09.12.2010)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 
DEZVALUIRE. Seful ANPP stie ca romanii sunt cobai

Sărăcia şi inconştienţa i-au făcut pe mulţi români să îşi asume orbeşte riscuri. Preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP) are informaţii că unii bolnavi sunt cobai pentru firmele de medicamente, fără respectarea legii, şi este decis să sesizeze Parchetul şi autorităţile sanitare.

Centrele universitare sunt “raiul” companiilor farmaceutice. ”Pacienţii ne-au dezvăluit filiera: medic şef de secţie, rezident şi asistente, iar ei le dau bolnavilor noile medicamente. Avem informaţiile de la o asistentă şi de la un pacient care era fericit că medicul îi dă gratuit pastile. Nu semnase contract şi nu ştia că se fac teste pe el. Constituia infracţiune dacă pacientul nu a fost informat şi, când vom găsi un bolnav dispus să recunoască oficial, sesizăm la Parchet testările ilegale de medicamente”, a declarat pentru “ring” Vasile Barbu, preşedintele ANPP.

Experimente pe banii statului
“Oamenii sunt vârstnici, suferă de boli cronice, nu ştiu ce pastile iau şi se tem de reacţia medicilor. Ei sunt internaţi sau vin periodic la control şi atunci se fac pe ei şi studii clinice. Uneori sunt spitalizaţi special pentru acest lucru. Firma nu le decontează nici măcar transportul dacă vin din provincie la spitale în Bucureşti”, susţine Vasile Barbu.
Serul antiporcină, pentru copiii săraci

Testarea pe copii a vaccinului anti-AH1N1 a născut controverse şi continuă să o facă. “Institutul «Cantacuzino» a avut contract cu o firmă de apartament, care nu mai făcuse studii clinice. Angajaţii ei colaborau cu vânzătoarele de la magazinele din cartierele mărginaşe ale Timişoarei care recomandau mamelor care-şi făceau cumpărăturile pe datorie, “la caiet”, să meargă la un anumit medic că vor lua bani dacă îşi vaccinează copiii. Studiul nu s-a finalizat pentru că nu s-au mai făcut plăţi. Vom cere Direcţiei de Sănătate Timiş să verifice starea acelor copii, pentru că nu se cunosc efectele secundare ale serului”, susţine preşedintele ANPP.

250 de euro încasau mamele din Timişoara care acceptau să testeze pe copiii lor vaccinul anti-AH1N1.

“S-au testat medicamente în clinici de cardiologie, boli de nutriţie şi ortopedie din Capitală” , Vasile Barbu, preşedintele ANPP

Comenteaza aici: