Emilian Tancău 12.12.2010
„Bate-i, vere, si castiga trofeul”
http://admin.ziarulring.com/images/upload/sport/bate-i-vere-si-castiga-trofeul-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

2002 (ultima in 12.12.2010)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 
FINALA. Ciprian Sora il va sustine din tribune pe Daniel Ghita

Mâine, de la ora 9, Daniel Ghiţă va urca în ring, la Yokohama, în finala K1 2010. Cu toate că România nu se mândreşte cu o tradiţie într-o astfel de competiţie, sportivul român e optimist, mai ales că va fi încurajat din tribună de vărul său Ciprian Sora.

La şase ani de la începerea carierei de luptător în circuitul Local Kombat, Daniel Ghiţă şi-a îndeplinit visul de a fi între primii opt din lume într-o gală K1. Fostul sepepist s-a pregătit două luni în Olanda pentru a fi sută la sută apt într-o gală unde poate juca, într-un timp foarte scurt, cel mult trei meciuri. Dintre toţi adversarii, Semmy Schilt - care a câştigat de patru ori finala K1 din Japonia - îl sperie cel mai tare pe Daniel. „Semmy este cel mai dificil adversar, dar măcar să ajung să mă lupt cu el. Sunt pregătit sută la sută, totul a decurs normal pentru mine până acum, sper ca în ring să dau tot ce am mai bun. Este şansa vieţii mele”, a declarat sportivul. Pe de altă parte, Ciprian Sora crede că mâine va fi marele examen, ca luptător, pentru Daniel Ghiţă. „Vărul meu este conştient de nivelul la care a ajuns, iar eu sunt alături de el şi sper să facă o surpriză plăcută tuturor românilor. Nu pot să-i spun decât: bate-i, vere, şi câştigă trofeul”, ne-a spus Ciprian Sora.

Pariaţi pe Ghiţă!
Iată cotele tuturor concurenţilor la câştigarea marei finale, potrivit principalelor case de pariuri:
- Semmy Schilt (Olanda): cotă 2.20
- Alistair Overeem (Olanda): cotă 2.60
- Daniel Ghiţă (România): cotă 10
- Peter Aerts (Olanda): cotă 10
- Mighty Mo (SUA): cotă 16
- Tyrone Spong (Olanda): cotă 16
- Gokhan Saki (Turcia): cotă 21
- Kyotaro (Japonia): cotă 34

Daniel Ghiţă va juca în primul meci contra favoritului nr. 7, turcul Gokhan Saki. Cotele pentru meciul celor doi sunt echilibrate, cu un avantaj pentru Daniel Ghiţă, care are 1,65, iar turcul - 2,1.

Comenteaza aici: