Scriitorii Stelian Tănase şi Mircea Dinescu au captat în weekend atenţia iubitorilor de beletristică, lansându-şi cele mai noi volume în prezenţa personalităţilor literare şi politice. Vineri seară, Stelian Tănase a prezentat romanul „Dracul şi mumia” la Librăria „Adevărul”. Pe lângă criticul Carmen Muşat, istoricul Adrian Cioroianu şi poetul Mircea Dinescu, au ţinut să participe la eveniment Gelu Voican Voiculescu, Cozmin Guşă, poeţii Florin Iaru şi George Stanca, precum şi numeroşi admiratori. Librăria Cărtureşti a fost sâmbătă dimineaţă gazda lansării volumului de poezie „Femeile din secolul trecut”, prilej cu care semnatarul, poetul Mircea Dinescu, a organizat în Grădina Verona un spectacol gastronomic. Pe lângă sticlele cu vin de la Cetate, cu poezii imprimate pe etichete, cei prezenţi s-au putut bucura de meniul „à la Dinescu”, format din somn la proţap, borş de peşte de Dunăre, sarmale de gâscă, precum şi un desert variat compus din plăcintă cu mere şi gutui, cornuleţe cu nucă sau felii de gutui însiropate.















Comenteaza aici: