Trecerea de la dictatura comunistă la o lume de valori exprimate haotic până la limita derutei este motorul volumului “Indistincţia”, de Daniel Barbu, lansat de Editura Art.
Daniel Barbu este specialist, printre altele, în istoria comparată a civilizaţiilor europene şi în ştiinţe politice comparate, modele sociale şi politice ale statului, ca şi în grupuri minoritare şi confesionale din România. Aşa cum era de aşteptat, stilul său nu este unul gustat de mase, neavând niciun moment pretenţia unei salvări providenţiale. Mai mult, textele sale se raportează întotdeauna la o întreagă tradiţie de gânditori de la care pornesc tendinţele gândirii politice azi.
“Indistincţia” strânge articole pe care Daniel Barbu le-a semnat între 2006 şi 2008 în „Ziarul Financiar“, „Prezent“, „Adevărul“, „Cuvântul“ şi „Idei în Dialog“. Articolele se constituie în acest caz într-o adevărată fişă de caz pentru politica românească, un domeniu care renunţă treptat la conceptele care îi asigură relevanţa. “Politica românească (…) acumulează o incidenţă de fapte, uneori dense şi conflictuale, ce pot da seamă despre actori şi procese ce primesc în limbajul curent o terminaţie politică de factură strict adjectivală. După 2007, s-ar părea că politica românească nu mai produce o istorie cu putinţă de interpretat”, îşi prezintă Barbu premisele volumului de faţă.
Acest moment coincide cu primul an în care România are drepturi depline în Uniunea Europeană, devenind tot mai greu să fie formulate ideile unor idei politice care să aibă în vedere viitorul.


Comenteaza aici: