Alexandru Manea 14.12.2010
Trei modalitati de primire a pensiei private
http://admin.ziarulring.com/images/upload/eveniment/trei-modalitati-de-primire-a-pensiei-private-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

737 (ultima in 14.12.2010)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 
DEMERS. Banii pentru batranete, incasati diferit

Ministerul Muncii a întocmit un nou proiect de lege prin care vrea să modifice modul de acordare a pensiilor private. Potrivit acestuia, persoanele care vor putea opta pentru o plată până la deces sau până la o anumită dată, sau pe o perioadă de 5-10 ani.

Proiectul de lege întocmit de Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale va reglementa plata pensiilor private pentru persoanele care contribuie în prezent la fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) şi facultative (Pilonul III). Dacă proiectul va fi aprobat, cei care ies la pensie vor avea de ales între trei modalităţi de plată a pensiei.
Pot beneficia şi copiii

Prima variantă: anuita viageră - contribuabilul va primi lunar o sumă fixă, până când intervine decesul. A doua variantă - anuita viageră cu componentă de supravieţuitor, care constă în plata unei sume fixe până la decesul asiguratului, apoi soţului supravieţuitor pe durata vieţii şi copiilor minori până la majorat. Cea de-a treia opţiune este anuita limitată şi reprezintă plata unei sume lunare fixe pe o perioadă cuprinsă între 5 şi 10 ani. Totodată, noul proiect prevede că administratorii fondurilor de pensii vor fi obligaţi să îi notifice pe participanţi în scris, cu 30 de zile calendaristice înainte de ieşirea la pensie. Documentul va conţine informaţii despre totalul contribuţiilor, suma din cont şi informaţii despre modul în care o persoană îşi poate alege forma de plată. Pensia privată va fi achitată către contribuabili fie prin serviciu poştal, fie prin intermediul unui cont bancar.

5,3 milioane de persoane contribuie, în prezent, la fondul de pensii private

Condiţii stricte pentru furnizori
Noul proiect prevede şi o serie de reguli stricte pentru furnizorii de pensii private. Potrivit documentului, rata de finanţare a unui fond de furnizare de pensii private trebuie să fie în permanenţă cel puţin egală cu 105%. În cazul în care rata de finanţare scade sub 100%, adică suma din fond este mai mică decât contribuţiile membrilor, furnizorul de pensii private intră în administrare specială şi îi este retrasă autorizaţia.

Comenteaza aici: