Într-o postare recentă pe blogul personal, fostul premier Adrian Năstase cere rectificarea în arhivele internetului românesc a faimoasei sintagme ”ţigancă împuţită”, atribuită şefului statului. ”În interviul dat ziarului «Financial Times», descoperim un Băsescu revoltat de iniţiativa schimbării denumirii de rom în ţigan. (...) Nu mă aştept ca Traian Băsescu să sesizeze derapajul logic pe care îl susţine. După cum nu mă aştept să vedem, măcar o dată în viaţă, un mesaj prin care Traian Băsescu să recunoască vreodată că are legătură cu vreo consecinţă controversată. (...) Între timp, probabil că formularea lui celebră - «ţigancă împuţită» ar trebui înlocuită din arhivele internetului românesc, aşa cum Orwell povestea/prevestea rescrierea istoriei, cu o nouă sintagmă - ”romă împuţită”, pentru a exprima ceea ce gândeşte cu adevărat şi nu ceea ce spune Băsescu”, scrie (şi gândeşte) Adrian Năstase pe blog.


Comenteaza aici: