Cuplul Bianca Drăguşanu - Adrian Cristea este în impas. Fotbalistul este ca şi transferat la Universitatea Cluj, iar relaţia pare, la prima vedere, fără viitor. Mai mult de atât, Cristea va pleca la Cluj fără „acordul“ Biancăi, asistenta lui Capatos fiind dinamovistă convinsă.
Plecarea lui Adrian Cristea de la Dinamo la Universitatea Cluj pare iminentă după ce finanţatorul „şepcilor roşii”, Florian Walter, a anunţat că „Prinţul” este ca şi transferat la gruparea alb-negrilor în contul unei datorii pe care bucureştenii o au către fostul acţionar al „câinilor”. Pentru Dinamo, afacerea pare profitabilă având în vedere că gruparea din Ştefan cel Mare lichidează o creanţă de nu mai puţin de 1,5 milioane euro. În plus, şi jucătorul pare a fi mulţumit, contractul pe care i-l asigură gruparea de pe Feleac fiind uşor mărit faţă de ceea ce câştiga la Dinamo. Prin plecarea sa, Cristea nu mulţumeşte pe toată lumea, printre cei mai supăraţi fiind prietena sa, Bianca Drăguşanu, care i-a reproşat că trădează gruparea alb-roşie. „Eu sunt dinamovistă, am încercat să-i spun să rămână la Dinamo. Asta e, îmi pare rău că Adi pleacă” - a spus sexoasa blondă pentru „ring”.
Face naveta cu avionul
În ciuda distanţei care-i va despărţi, Bianca este sigură că relaţia nu va intra în impas. „O să mă duc foarte frecvent la Cluj pentru că nu pot să mă mut cu Adi acolo. Mi-aş fi dorit să rămână aici, dar e opţiunea lui, e cariera lui şi nu mă pot opune. Relaţia noastră va continua fără probleme. Între Bucureşti şi Cluj nu e decât o oră cu avionul. O să fac naveta la Cluj în măsura în care timpul îmi permite” - a afirmat Bianca.
Claudiu Niculescu e în aceeaşi situaţie
La începutul acestui campionat, Dinamo s-a mai despărţit de un fotbalist emblematic. Claudiu Niculescu a plecat la aceaşi echipă unde va ajunge şi Adrian Cristea, „U” Cluj. Situaţia este asemănătoare, soţia lui „Clau-gol“, Diana Munteanu, având şi ea emisiune pe Antena 2. Cunoscuta vedetă TV face şi ea naveta destul de frecvent la Cluj, aşa cum va proceda şi Bianca Drăguşanu.


Comenteaza aici: