Dinu Gheorghe se arată surprins de zvonurile conform cărora portarul Mircea Bornescu ar fi negociat cu Dinamo, având în vedere că goalkeeperul nu a primit niciun acord din partea conducerii giuleştenilor de a discuta cu un alt club: „Dinamo nu are niciun drept să vorbească cu Mircea Bornescu. Dinamo ne-a trimis o adresă în acest sens, dar noi nu le-am dat niciun răspuns. Este treaba lor dacă au făcut asta şi vor răspunde. O să-l sun şi pe Bornescu să văd dacă aşa este, să aflu dacă cineva din club i-a dat voie să discute cu Dinamo. Nu cred că domnul Copos a făcut asta. Nu mă interesează ce zice Nicu Gheară despre această situaţie. Deocamdată, nu s-a pus problema să ne despărţim nici de Bornescu, nici de Coman. De apărat va apăra cine consideră Şumudică că trebuie”, a spus Dinu Gheorghe.


Comenteaza aici: