Infecţia acută a căilor respiratorii superioare (nas, faringe, laringe, sinusuri) este denumită popular „răceală”. Cu simptome destul de asemănătoare debutează şi gripa, doar că aceasta poate genera îmbolnăviri în masă. Specialiştii ne dezvăluie cum să deosebim cele două boli şi ne învaţă cum să le prevenim şi să le tratăm.
Provocată de virusurile ce "atacă" aparatul respirator, răceala se manifestă prin apariţia secreţiilor nazale apoase, strănut, dureri de gât, oboseală, tuse şi febră. „Transmiterea bolilor virale se face pe calea aerului, de la om la om, prin microparticule expulzate în aer. Se recomandă evitarea aglomeraţiilor, a contactului cu bolnavii, expunerea la frig şi umezeală şi este contraindicat consumul de alimente sau lichide reci”, explică Dana Constantinescu, medic primar medicină de familie; competenţă în homeopatie şi ecografie generală, de la Centrul Medical Mediclass, str. Sf. Elefterie nr. 47-49, sector 5, Bucureşti; tel: 021-412.01.28; 0214120129;021.410.27.27; programari@mediclass.ro; www.mediclass.ro
Opriţi fumatul şi hidrataţi-vă
La primele semne ale bolii, pacientul este sfătuit să nu mai fumeze, să bea multe lichide călduţe şi să ia aspirină, paracetamol, picături pentru nas, dezinfectante locale ale gâtului şi siropuri pentru tuse. „Dacă simptomele nu cedează, trebuie să mergeţi la medic. Netratată, răceala se poate complica şi ajungeţi la traheite, bronşite sau pneumonii, susţine dr Constantinescu.
Tratament pentru creşterea imunităţii
„Gripa este confundată cu răceala pentru că debutează tot cu
dureri de cap, oculare şi musculare, dificultăţi la înghiţire, tuse, febră şi frisoane. Aceasta este generată de infectarea cu virus gripal şi poate pune în pericol viaţa bolnavului. Cazurile de gripă sunt destul de rare. Ele apar, de cele mai multe ori, în cadrul epidemiilor sau pandemiilor şi rareori izolat. Remediile naturiste (echinaceea, propolisul, vitamina C din citrice) pot stimula imunitatea organismului”, declară medicul.
Avantajele şi dezavantajele vaccinării
Vaccinul antigripal este un produs obţinut din tulpini de virusuri atenuate sau moarte, sau din proteine sintetice. Acesta ne protejează, în general, de gripă şi mai puţin de răcelile obişnuite. Ca reacţii, vaccinul poate da forme uşoare de boală, alergii în locul de vaccinare sau generale, uneori putând fi posibil chiar şocul anafilactic.
„Antibioticele nu au nicio acţiune asupra infecţiilor cu virusuri”, Dr Dana Constantinescu


Comenteaza aici:
scris de NUMELE la ora 19:22 in data 31.12.2010
Se spune ca gripa/raceala trece intr-o saptamana daca o tratezi si in 7 zile daca nu o tratezi ;) PS nu uitati usturoiul si tuica fiarta - sunt sfinte !