ZiarulRing

29-mart.2024

ULTIMA ORĂ

EVENIMENT

Protestul de la parlament, cenzurat de CNA

Avatar

Publicat

pe

Tentativă de sinucidere cutremurătoare, ieri, în timpul dezbaterii moţiunii de cenzură în plenul parlamentului. Un bărbat de aproximativ 40 de ani s-a aruncat de la unul dintre balcoanele sălii peste scaunele parlamentarilor chiar când premierul Emil Boc îşi începuse discursul. Şeful CNA a reacţionat rapid şi a spus că imaginile tragicului incident nu ar trebui difuzate, iar Elena Udrea a recomandat presei să nu politeze evenimentul.

Bărbatul purta un tricou inscripţionat: „Ne-aţi ciuruit şi ne-aţi vândut, ne-aţi ucis viitorul copiilor! Asta este viaţa în care trăim noi!”. Adrian Sobaru, electrician la TVR, a fost rănit extrem de grav, dar tot a strigat de pe targă “Libertate!”. Are doi copii, dintre care unul cu handicap, căruia i-a fost micşorată alocaţia. Medicii spun că starea sa este stabilă şi că va fi operat în curând.

CNA s-a gândit brusc la minori
La scurt timp de la tragicul moment, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, Răsvan Popescu, a avertizat televiziunile că “au obligaţia să evite prezentarea imaginilor şocante, care pot afecta publicul, în general, şi copiii, în special, mai ales că aceştia se află în vacanţă şi pot urmări aceste programe în direct”. Reacţia şefului CNA este, în acest context, cel puţin suspectă, având în vedere situaţiile multiple în care acest tip de imagini au fost difuzate necenzurat, iar CNA-ul nu a dat niciun avertisment.

Site-ul WikiLeaks a publicat, în iunie 2010, o înregistrare făcută dintr-un elicopter Apache în timpul unui raid deasupra Bagdadului. Imaginile preluate şi la noi arătau cum cei doi piloţi au ucis 12 persoane, printre care şi copii. CNA nu a dat niciun avertisment.

În 2006, televiziunile din toată lumea, inclusiv din România, au arătat imagini de la închisoarea Abu Gharib din Irak, unde prizonierii erau torturaţi de soldaţii americani. CNA nu a dat niciun avertisment.

Televiziunile italiene, după care şi cele din România, au difuzat, în urmă cu un an şi jumătate, o înregistrare a unui asasinat din Napoli. Imaginile arătau cum un bărbat era împuşcat în plină stradă. CNA nu a dat niciun avertisment.

În urmă cu aprope două luni, televiziunile româneşti au difuzat imagini şocante cu o prostituată care a încercat să îşi dea foc într-o benzinărie din Berceni. CNA nu a dat niciun avertisment.

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *