S-a votat! Ordonanţa creditelor pe care liberalii vor s-o conteste la Curtea Constituţională (CC) şi pe care un secretar de stat de la Finanţe a transformat-o într-o temă a bâlbelor despre... infringement. Tocmai de aceea judecătorii CC ar trebui să (se) hotărască repede: OUG 50 este o ”PERVERSĂ” a creditelor, adică e neconstituţională sau nu mai e?!?... Până nu e prea târziu.
Cum au dorit parlamentarii puterii să le ureze datornicilor la bănci Crăciun fericit? Aşa cum au ştiut mai bine: votând OUG 50. Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, ieri, proiectul de lege privind ordonanţa creditelor populaţiei, cu modificările cuprinse în raportul suplimentar elaborat miercuri de Comisia de Buget, Finanţe şi Bănci. Imediat, PNL a anunţat că va sesiza Curtea Constituţională. Cum s-a votat, ce a urmat şi ce ne aşteaptă, citiţi mai jos.
Cum s-a votat
Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean, cel care le-a urat recent românilor ”Să le dea Dumnezeu puterea să mai rabde”, a fost sortit ieri să fie preşedintele de şedinţă din Camera Deputaţilor. După ce ordonanţa creditelor ”a trecut”, Oltean a declarat că proiectul de lege pentru aprobarea OUG 50/2010 a fost adoptat cu 134 de voturi "pentru", 71 "împotrivă" şi 12 abţineri.
Ce a urmat
În plenul Camerei Deputaţilor, viceliderul grupului liberal Eugen Nicolăescu a anunţat că PNL va sesiza Curtea Constituţională cu privire la legea de aprobare a OUG 50, arătând că această ordonanţă are "elemente de neconstituţionalitate". El a mai spus că proiectul de lege de aprobare a acestei ordonanţe este "prost" şi a precizat că, deşi a cerut un punct de vedere oficial al guvernului pe tema ordonanţei, a primit două puncte de vedere contradictorii de la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului şi de la Ministerul de Finanţe. După votul final, şi liderul grupului PSD Mircea Duşa a criticat OUG 50, apreciind că, şi în ultima zi de activitate a Legislativului, guvernul "îşi bate joc de români".
Ce ne aşteaptă?
Comisia de Buget, Finanţe a elaborat, miercuri, un raport suplimentar la OUG 50, stabilind că ordonanţa nu se aplică contractelor în derulare, cu excepţia comisioanelor de rambursare anticipată, care rămân zero, că refinanţarea se negociază şi că CAR-urile nu intră sub incidenţa actului. Vicepreşedintele Comisiei de Buget, Finanţe, deputatul PDL Adrian Niţu, cel care a condus lucrările Comisiei de Buget, Finanţe, în absenţa deputaţilor din opoziţie, a declarat că în raport a fost modificată prevederea referitoare la obligativitatea băncii de a refinanţa, fără costuri, creditele, stabilindu-se ca banca să poată refinanţa un credit, în urma analizei clientului, negociind posibilităţile de refinanţare. Întrebat ce stabileşte raportul suplimentar referitor la actele adiţionale, Niţu a spus că s-a decis ca toate contractele care au fost semnate să rămână în vigoare, iar cele care au fost intrate în vigoare conform legii să rămână în vigoare, cu excepţia dată de situaţia în care sunt atacate fie de client, fie de bancă, caz în care urmează să se renegocieze contractul.
Riscăm procedura de infringement?
În altă ordine de idei, şi secretarul secretarul de stat de la Finanţe, Gheorghe Gherghina, ar trebui să se hotărască în legătură cu ”perversa” creditelor. Şi asta pentru că, după ce a gafat în legătură cu o aşa-zisă declanşare a proceduriii de infringement, Gherghina şi-a rectificat, miercuri seară, afirmaţiile referitoare la declanşarea procedurii de infringement de către Comisia Europeană, în cazul OUG 50 privind contractele de credit, spunând că este vorba despre o scrisoare administrativă din partea CE. "Este o scrisoare administrativă prin care se cere o serie de elemente pe care să le explici, să le detaliezi, să spui ce şi cum. Prin scrisoarea respectivă s-a stabilit că până în aprilie să se dea răspunsul la toate aspectele pe care dânşii le-au ridicat. Deja DAE împreună cu ANPC au transmis un răspuns că vom modifica ordonanţa (...) Ne-a venit o altă scrisoare (alta decât cea de acum două luni - n.r.) ţinând seama şi de faptul că noi ne împrumutăm la dânşii şi vor să verifice cum luăm măsurile necesare". Întrebat dacă România se află în procedură de infringement, el a replicat: "Riscăm acest lucru, nu suntem în procedură de infringement".
"Guvernul a dat OUG 50 prin care a vrut să restabilească drepturile clienţilor în contractele cu băncile. Băncile au sesizat Comisia Europeană că ar fi vorba despre încălcarea unei directive a UE. Dacă se va da votul final pe proiectul de lege aşa cum a fost discutat în Camera Deputaţilor, România nu va avea nicio problemă cu Uniunea Europeană.", Gh. Ialomiţianu, ministrul finanţelor


Comenteaza aici: