Delia Niculae 06.01.2011
Nicoleta Luciu, vacanta la Polul Nord
http://admin.ziarulring.com/images/upload/vedete/nicoleta-luciu-vacanta-la-polul-nord-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

2566 (ultima in 06.01.2011)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 
SEJUR. A petrecut Sarbatorile pentru prima data alaturi de familie si de prieteni

Interpreta Sorayei din telenovela „Iubire şi onoare” şi-a petrecut vacanţa de iarnă la Miercurea Ciuc, polul frigului din România, unde s-au înregistrat cele mai scăzute temperaturi din ţară, de minus 25 de grade Celsius. În ciuda gerului, Nicoleta s-a distrat împreună cu iubitul ei, Zsolt Csergo, micuţul Zsolt, rude şi prieteni dragi, printre aceştia fiind şi sora sa, Iuliana.

„De revelion am fost la Harghita Băi împreună cu familia şi foarte mulţi prieteni, în total vreo 40 de persoane. Noaptea dintre ani am petrecut-o la restaurantul hotelului unde am fost cazaţi. Am dansat, am cântat, ne-am distrat şi am mâncat fără restricţii şi totuşi cumpătat (râde). Focul de artificii a fost impresionant şi, fiind în vârf de munte, puteam să vedem şi artificiile de la localităţile din vale. Copiii au avut şi ei petrecerea lor, în timpul căreia s-au jucat şi s-au uitat la desene animate, dar care a început mai devreme şi s-a terminat înainte de miezul nopţii”, a povestit Nicoleta Luciu.

Zsolt jr a hrănit animalele domestice

În timpul vacanţei petrecute la Miercurea Ciuc, Nicoleta a vizitat şi rudele de la ţară ale iubitului ei. „Am avut parte de privelişti frumoase pentru că a nins foarte mult. Am vizitat şi rudele de la ţară. I-am arătat lui Zsolt jr animalele domestice şi a fost încântat să dea de mâncare la iepuraşi. Moş Crăciun a fost generos cu toată lumea, iar fiul meu s-a bucurat tare mult la vederea Moşului, cu care s-a şi jucat”, a mai povestit vedeta Acasă TV. Pentru Nicoleta Luciu, Sărbătorile de Iarnă au adus vacanţa mult dorită, dar cel mai important, clipe de neuitat alături de persoanele cele mai dragi: „A fost o vacanţă foarte reuşită, a fost primul revelion petrecut alături de familie şi de prieteni în cadrul unei petreceri foarte frumoase. M-am reîntors acasă cu bateriile încărcate şi cu energie pentru începerea filmărilor la telenovela «Iubire şi onoare»”.

După o vacanţă de iarnă de poveste, Nicoleta Luciu revine Acasă din 24 ianuarie, într-un nou sezon plin de acţiune al telenovelei „Iubire şi onoare”.

Comenteaza aici: