Daniela Arnăutu 06.01.2011
„Adrian Sobaru a fost pazit de sepepisti la usa salonului“
http://admin.ziarulring.com/images/upload/eveniment/exclusiv-sobaru-a-avut-sepepisti-la-usa-salonului-434x326.jpg

Comentarii:

1 (ultimul in 06.01.2011)

Afisari:

1950 (ultima in 06.01.2011)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 
DEZVALUIRI. Surse medicale sustin ca electricianul-sinucigas a fost bagat in sperieti pe durata spitalizarii

De pe 23 decembrie, când Adrian Sobaru (42 ani), electrician la TVR, s-a aruncat de la balconul sălii de plen a Parlamentului şi a ajuns la Spitalul Universitar, presa a acuzat, voalat, faptul că se va încerca o „diversiune”: bărbatul va fi scos... nebun, iar imaginea PDL va fi reabilitată.

Electricianul teverist care, exasperat de „reformele” guvernului, a încercat să-şi ia zilele, a fost externat ieri. În timp ce dr Leonard Grecescu, locţiitorul purtătorului de cuvânt al instituţiei, şi-a făcut apariţia la una dintre ieşirile din spital, Adrian Sobaru a părăsit unitatea medicală prin altă parte. Manevra nu este întâmplătoare, mai ales că unele surse medicale susţin că ”din momentul în care Sobaru a ajuns la Universitar, spitalul s-a umplut de sepepişti. Poate nu neapărat pentru a-l păzi pe el, cât, mai ales, pentru a-l împiedica să discute cu presa. În prima zi avea dureri, iar soţia lui a fost trimisă să-i cumpere calmante de la farmacie, pentru că spitalul nu avea medicamente”.

Le-a spus medicilor că e supărat pe presă?

Pe lângă intervenţia chirurgicală la cap şi în zona feţei, pe durata internării, Sobaru a fost consultat şi de psihiatri şi psihologi. „Eu am vorbit cu el doar ieri (n.r. -marţi). Era nemulţumit de modul în care a fost prezentat în presă cazul lui. Susţinea că nu corespunde realităţii. I-am recomandat să continue tratamentul primit aici pentru suferinţa psihică pe care o are, adică antidepresive şi anxiolitice, şi să continue consilierea psihologică. I-am recomandat şi să se adreseze unui spital de specialitate”, ne-a declarat prof. dr Florin Tudose, şeful Clinicii de Psihiatrie a Spitalului Universitar.

„Pacientul este vindecat chirurgical, iar starea lui este foarte bună. Va continua tratamentul cu antibiotice, consilierea psihologică şi va reveni la control peste 10 zile şi, apoi, după o lună.”, Dr Leonard Grecescu

„Nu regret gestul făcut!”, Adrian Sobaru

Mama: „Gestul lui a fost pentru toţi românii”
Într-un bloc din Colentina, un apartament de trei camere, la etajul 10. Este casa familiei lui Adrian Sobaru. Cinci persoane în trei camere. Vecini buni, după cum spune lumea, şi corecţi, după cum arată tabelul de întreţinere, unde familia Sobaru figurează fără restanţe. Însă, deseori, suferinţele dintre pereţii casei nu răzbat până la vecini. Electricianul are doi copii, dintre care unul cu probleme de sănătate, iar indemnizaţia de însoţitor pentru persoane cu handicap, pe care o primea soţia lui, scăzuse de la 534 la 461 de lei. Acasă, Adrian discuta politică împreună cu mama sa şi se arăta nemulţumit de sărăcia în care se adânceşte acest popor. „Era disperat. Însă gestul lui a fost pentru toţi românii. Îl nemulţumea faptul că nimic nu se poate îndrepta, lucrurile nu se rezolvau şi sărăcia era tot mai mare. Vedea nedreptăţile acolo, la Parlament, şi vedea că nimic nu e legal”, ne-a declarat, ieri, mama lui Adrian Sobaru, menţionând că abia aşteaptă să revină acasă.

Comenteaza aici:

 
  •  

    scris de Gura Mare la ora 19:06 in data 06.01.2011

    Mama lui: "Gestul a fost pentru toti romanii" numai un gauozar (de o ura profesioni$$ta) ca McCarthy (anu) poate incepe si da cu fleanca peste DISPERAREA UNUI POPOR emitand "bule papale" despre cum oamenii "trebuie sa se straduiasca" ... SA SE STRADUIASCA _____ UNDE ?! .... IN PADURE ?! pai da !... ca acolo daca muncesti CAPETI CEVA: un mistret, un pastrav, o coliba, niscaiva lemne de incalzit ! IN JUNGLA DE ASFALT (fasci$$ta !) capeti una peste ceafa de la un smecher PD-L ! IN PADURE munca are un REZULTAT !... deci merita vreo stradanie ! IN JUNGLA DE ASFALT (fasci$$ta !) ____ DOAR ARMELE ____ merita vreo stradanie ! ATAT !!!!