De Sărbători ţi s-au părut exagerate preţurile şi nu ai plecat în vacanţă? Poţi face acest lucru acum. În luna ianuarie, agenţiile de turism oferă reduceri substanţiale la pachetele turistice, unele dintre ele ajungând chiar şi la jumătate de preţ, indiferent de destinaţie.
Veşti bune pentru amatorii de schi. Preţurile excursiilor în Austria şi Slovacia au fost reduse cu până la 40-50% faţă de perioada Crăciunului şi revelionului. Astfel, pe site-ul infoturism.ro găseşti oferte pentru Austria cât se poate de atractive. Pentru o săptămână la schi în staţiunea Bleiburg, plăteşti doar 300 de euro. În preţ intră şapte nopţi de cazare la o pensiune de trei stele şi un skipass valabil pe toată perioada. De asemenea, o vacanţă de şapte zile în Slovacia, la schi, care înainte de sărbători costa 282 euro de persoană, acum costă doar 160 de euro.
Se ieftinesc şi vacanţele autohtone
Totodată, începând de săptămâna viitoare, după încheierea Sărbătorilor pe rit vechi, se vor ieftini şi vacanţele pe meleagurile noastre. Pe site-ul infoturism.ro găseşti oferte de patru zile la Predeal începând de la 180 de lei, preţul incluzând cazarea la o pensiune de trei stele. Tot pe Valea Prahovei, în Azuga, trei nopţi de cazare costă cel puţin 290 de lei, în timp ce, la Sinaia, un pachet de trei nopţi porneşte de la 500 de lei de persoană. Preţuri asemănătoare sunt şi la Vatra Dornei, unde o excursie de şapte zile costă 700 de lei.
Preţuri mai mici şi la city-break
Nu doar iubitorii schiului pot beneficia de promoţii, agenţiile de turism micşorând ofertele şi pentru excursiile de tip city-break. Astfel, în perioada următoare, o vacanţă de patru zile la Londra, ce include transport cu avionul şi cazare la un hotel de patru stele costă doar 180 de euro. În capitala Franţei, o astfel de excursie costă 160 de euro, iar cazarea se face la un hotel de trei stele. O destinaţie mai scumpă este Frankfurt. O vacanţă de patru zile în oraşul german costă 200 de euro.
1.300 de lei costa o excursie de patru zile la Predeal în preajma Sărbătorilor.


Comenteaza aici:
scris de george campeanu la ora 21:58 in data 17.12.2011
ce ieftineli frate ? 500 de roni 3 nopti de cazare/persoana la sinaia asta-i reducere? de unde culegeti brasoavele /