A semnat un contract pe cinci sezoane cu Steaua, dar Gabriel Matei va îmbrăca tricoul roşu-albastru abia în vară. Până atunci, fundaşul de 20 de ani va evolua în continuare pentru fosta lui echipă, Pandurii, însă asta nu-l împiedică pe fotbalist să viseze la performanţe cu echipa din Ghencea. „Am ajuns să semnez cu Steaua datorită seriozităţii şi ambiţiei mele de la antrenamente şi de la meciuri. Mihai Stoica mi-a spus că mă urmărea încă de când jucam la Internaţional Curtea de Argeş, iar acum m-a recomandat lui Gigi Becali”, a declarat Matei.
“Clar, îmi propun cu Steaua să câştigăm titlul şi să ajungem în Liga Campionilor. Acolo este locul celei mai titrate echipe din România la care eu am ajuns în sfârşit. Îmi doream de mic să ajung la Steaua.”, Gabriel Matei


Comenteaza aici: